Pe scurtConsiliul Local aprobă desființarea a 8 funcții publice vacante în Poliția Locală începând cu 1 aprilie 2026 și modificarea organigramei și a statului de funcții ale acestei poliții, conform anexelor 1 și 2. Practic, pentru locuitori înseamnă eventuale reduceri de posturi în cadrul poliției locale, posibil efecte asupra structurii echipei și a modului în care se funcționează în garnizoana locală, dar nu specifică imediat impacturi financiare sau termene de executare adiționale în textul disponibil. Dacă apar detalii suplimentare în anexele respective, acolo ar trebui să se vadă exact cum se redistribuie sarcinile și ce funcții se vor ocupa în noile structuri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea organigramei și statului de funcţii
ale Poliției Locale a Municipiului Târgoviște
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi,
24.03.2026, având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 30156/18.03.2026, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat
prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 30153/18.03.2026, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat
prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile art. X și art. XL alin.(1), alin. (2), alin. (3), alin. (6) și alin. (7) lit. a) și
b) din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative,
precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a
unităților administrativ-teritoriale;
▪ Adresa Instituției Prefectului – Județul Dâmbovița nr. 13224/16.03.2026,
înregistrată la Primăria Municipiului Târgoviște cu nr. 57/28948/17.03.2026;
▪ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgovişte;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. c) și art. 518 din Codul
Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările
ulterioare;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
În temeiul 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1)
lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Începând cu data de 01.04.2026 se aprobă desființarea a 8 (opt) funcții publice
vacante.
Art. 2 Începând cu data de 01.04.2026 se aprobă modificarea organigramei și statului
de funcţii ale Poliției Locale a Municipiului Târgoviște, conform anexelor 1 și 2 care
fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Poliția Locală a
Municipiului Târgoviște şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
Această hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, cu respectarea prevederilor art. 129,
139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul
Administrativ cu 20 voturi pentru din cei 20 consilieri locali prezenți la ședință, din totalul de 21 consilieri locali în
funcție.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Cătălin Rădulescu jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.