Pe scurtSe decide reglementarea situației juridice a imobilelor proprietate publică a municipiului Târgoviște, adică a clădirii și a terenului aferent situate la adresa Strada Udriște Năsturel nr. 10 (PT 1 Micro IV). Practic, se clarifică cine are drepturi și cum se administrează acest spațiu, pentru locuitori înseamnă că va fi clar dacă terenul/clădirea pot fi folosite de la bugetul local, eventual cu condiții de folosință, și pe ce planuri de durată, fără a implica schimbări majore în utilități sau taxe pentru cetățeni. Întregul demers vizează autorizări, amortizare și reglementări legale pentru păstrarea și exploatarea acestui imobil ca proprietate publică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind reglementarea situației juridice
a imobilelor proprietate publică a Municipiului Târgovişte
- clădire și teren aferente PT 1 Micro IV,
situate în Strada Udrişte Năsturel nr. 10
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi,
29.02.2024, având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 31160/20.02.2024, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ,
adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 31158/20.02.2024, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ,
adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 15/1994, privind amortizarea capitalului imobilizat în
active corporale şi necorporale, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
▪ Prevederile H.G. nr. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind
clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, cu modificările
și completările ulterioare;
▪ Prevederile O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din
funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul
public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale ;
▪ Prevederile HCL nr. 86/20.02.2018 privind constituirea dreptului de folosință
cu titlu gratuit în favoarea Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România -
Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa asupra imobilului Punct termic PT 1 Micro IV
și a cotei părți din terenul aferent acestuia situat în str. Udrişte Năsturel nr. 10;
▪ Avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal Târgoviște;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), art. 108, lit. d), art. 297, lit. d), art. 361 alin.
(2), din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art.
196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă
următoarea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se revocă dreptul de folosinţă cu titlu gratuit constituit în favoarea Filialei
de Cruce Roşie Dâmboviţa prin HCL nr. 86/20.02.2018, asupra imobilelor
proprietate publică a Municipiului Târgovişte: clădire și teren aferente PT 1 Micro
IV, situate în Strada Udrişte Năsturel nr. 10.
Art. 2 Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului
Târgoviște, a bunului imobil PT 1 Micro IV, situat în Strada Udrişte Năsturel nr.
10, poziția 1831 în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, identificat
cu număr cadastral 84954- C1- U1, în suprafața construită (inclusiv coșul de fum)
de 352 mp, valoare de inventar 38.689 lei, data PIF 1971, cod clasificare 1.6.5.
Art. 3 Se aprobă scoaterea din funcțiune în vederea casării prin demolare a
bunului imobil trecut în domeniul privat al Municipiului Târgoviște prevăzut la
art. 2; pentru îndeplinirea procedurilor prevăzute de legislația în vigoare se obligă
Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat.
Art. 4 Începând cu data prezentei, HCL nr. 86/20.02.2018 privind constituirea
dreptului de folosință cu titlu gratuit în favoarea Societăţii Naţionale de Cruce
Roşie din România - Filiala de Cruce Roşie Dâmboviţa asupra imobilului Punct
termic PT 1 Micro IV și a cotei părți din terenul aferent acestuia situat în str.
Udrişte Năsturel nr. 10 își încetează aplicabilitatea.
Art. 5 Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public și privat al
Municipiului Târgovişte, se modifică în mod corespunzător.
Art. 6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția
Economică-Compartiment Evidență Patrimoniu, Direcția de Administrare a
Patrimoniului Public și Privat şi pentru comunicare, Secretarul General al
Municipiului Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Cătălin Rădulescu jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.