Pe scurtConsiliul Local din Târgoviște aprobă Procesul Verbal nr. 8 din 19.11.2024 al Comisiei de analiză și repartizare a locuințelor sociale. Decizia înseamnă că se validează deciziile și recomandările privind acordarea locuințelor sociale pentru candidații din listele prinse în respectiva ședință, conform legii și regulilor orașului. Pentru locuitori, rezultatul poate afecta cine primește o locuință socială în baza priorității stabilite, cu termene și condiții aplicabile conform procedurilor enunțate în act.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Procesului Verbal nr. 8 din data de 19.11.2024
al Comisiei de analiză și repartizare a locuințelor sociale
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi,
28.11.2024, având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 143705/21.11.2024, întocmit în conformitate
cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 144060/22.11.2024, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin
O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Procesul Verbal nr. 8 din data de 19.11.2024 al Comisiei de analiză şi repartizare a
locuinţelor sociale, constituită în baza Dispoziţiei Primarului nr. 2588/08.11.2024;
▪ Prevederile Legii locuinţei nr. 114/1996 republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
▪ Prevederile H.G. nr. 1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice pentru
punerea în aplicare a prevederilor Legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi
completările ulterioare;
▪ Prevederile HCL nr. 85/01.03.2024 privind aprobarea listei de priorități pentru anul
2024 cu persoanele din municipiul Târgoviște îndreptățite să primească locuințe sociale;
▪ Prevederile H.C.L. nr. 325/27.09.2024 privind aprobarea Procesului Verbal nr. 7 din
data de 18.09.2024 al Comisiei de analiză și repartizare a locuințelor sociale;
▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. (8) lit. b) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196
alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările
și completările ulterioare, adoptă următoarea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă Procesul Verbal nr. 8 din data de 19.11.2024 al Comisiei de analiză şi
repartizare a locuinţelor sociale, conform anexei.
Art. 2 Se anulează pozițiile nr. 1, nr. 3, nr. 4 și nr. 5 din anexa la Procesul Verbal nr. 7
din data de 18.09.2024, aprobat prin H.C.L. nr. 325/27.09.2024.
Art. 3 Se aprobă repartizarea unui număr de 5 (cinci) locuințe sociale, conform anexei
nr. 1 la Procesul Verbal nr. 8 din data de 19.11.2024.
Art. 4 Se aprobă Criteriile de prioritate şi punctajele aferente acestora în vederea
stabilirii listei de priorități pentru anul 2025 cu persoanele îndreptățite să primească
locuințe sociale, conform anexei nr. 2 la Procesul Verbal nr. 8 din data de 19.11.2024.
Art. 5 Orice alte dispoziții contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea.
Art. 6 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia de Administrare
a Patrimoniului Public şi Privat – Compartiment Fond Locativ, Comisia de analiză şi
repartizare a locuinţelor sociale şi pentru comunicare, Secretarul General al
Municipiului Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.