HCL 374/2025 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor tehnico-economici și a surselor de finanțare pentru obiectivul de investiții „Renovarea energetică a blocului de locuințe 7, str. Diaconu Coresi din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a indicatorilor
tehnico-economici și a surselor de finanțare pentru obiectivul de investiții „Renovarea
energetică a blocului de locuințe 7, str. Diaconu Coresi din Municipiul Târgoviște,
județul Dâmbovița”
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.11.2025,
având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 124159/14.11.2025, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 124763/17.11.2025, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările
ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările și completările
ulterioare;
▪ Prevederile H.G 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al
documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din
fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile O.U.G. nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de
locuinţe, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Ordinului nr. 625/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a
blocurilor de locuinţe;
▪ Normative tehnice și STAS-uri incidente;
▪ Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții;
▪ Devizul general al investiției;
▪ Prevederile H.C.L. nr. 180/30.05.2017 privind instituirea taxei de reabilitare termică în
vederea recuperării debitelor nerecuperate din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari
şi/sau din alte surse legal constituite, completat prin HCL 366/27.09.2017;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
▪ Prevederile H.C.L. nr. 71/28.02.2025 privind aprobarea Programului local multianual
privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuințe;
▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin
OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin.
(1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă Documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru obiectivul
de investiţii „Renovarea energetică a blocului de locuințe 7, str. Diaconu Coresi din
Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, conform anexei.
Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Renovarea
energetică a blocului de locuințe 7, str. Diaconu Coresi din Municipiul Târgoviște, județul
Dâmbovița”, după cum urmează:
Indicatori tehnici:
Ac - arie construită (mp) 264,00 mp mp
Aut - arie utilă 2.801,46 mp mp
Acd - arie construită desfășurată ( mp) 3.081,01 mp mp
Ad - arie desfășurată ( mp) 3.344,96 mp mp
Regim de înălțime S+P+10E+Et th
Valoare la Valoare la
începutul finalul Reducere
Rezultate
implementării implementării procentuala
proiectului proiectului
Consumul anual specific de energie
179,54 20,01 88,85 %
finală pentru încălzire (kWh/m2 an)
Consumul de energie primară totală
288,55 102,18 64,59 %
(kWh/m2 an)
Consumul de energie primară totală
utilizând surse conventionale 283,43 93,33 67,07 %
(kWh/m2 an)
Consumul de energie primară totală
utilizând surse regenerabile 5,11 8,85
(kWh/m2 an)
Nivel anual estimat al gazelor cu
efect de seră (echivalent kgCO2/m2 55,86 17,70 68,32 %
an)
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
Valoare la
Valoare la
finalul
Indicator de realizare (de output) inceputul
implementarii
aferent cladirii implementarii
proiectului
proiectului
(de output)
Nivel anual specific al gazelor cu efect de sera
134,55 42,63
(echivalent tone de CO2)
Numarul gospodariilor cu o clasificare mai buna a
0 44
consumului de energie (nr. gospodarii)
Se estimează o scădere anuală a gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2) de
91,92 tone CO2/an.
Reducerea consumului specific anual de energie finală calculate pentru încălzirea
spațiilor - 159,52 KWh/m2an
Economia anuală de energie primara - 448.927,73 KWh/an
Consumul specific anual de energie primara totala utilizand surse regenerabile - 8,85
KWh/m2an
Reducerea valorii emisiilor de gaze cu efect de sera - 38,16 echivalent kgCO2/m2an
Puncte de incarcare rapida instalate pentru vehicule electrice, dupa caz – 0.
Durata de executie a lucrărilor de intervenție 6 luni.
Indicatori economici:
Valoare investitie 5.773.591,40 lei (exclusiv TVA) / 6.985.705,46 lei (cu TVA)
Valoare C+M 3.239.357,41 lei (exclusiv TVA) / 3.919.622,46 lei (cu TVA).
Art. 3 Se aprobă cota de contribuție a asociație de proprietari de 10% din valoarea executării
lucrărilor de intervenții în cuantum de 478.710,78 lei cu TVA, cu recuperarea sumelor prin
taxa de reabilitare termică în condițiile prevăzute de HCL nr. 180/30.05.2017, pentru
obiectivul de investiții „Renovarea energetică a blocului de locuințe 7, str. Diaconu Coresi din
Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”.
Art. 4 Se aprobă contribuția de la bugetul local de 30% din valoarea executării lucrărilor de
intervenții în cuantum de 1.436.132,34 lei cu TVA, pentru obiectivul de investiții „Renovarea
energetică a blocului de locuințe 7, str. Diaconu Coresi din Municipiul Târgoviște, județul
Dâmbovița”.
Art. 5 Se aprobă contribuția din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate
anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei
Publice şi Fondurilor Europene, de 60% din valoarea executarii lucrarilor de interventie in
cuantum de 2.872.264,68 lei cu TVA, pentru obiectivul de investiții „Renovarea energetică a
blocului de locuințe 7, str. Diaconu Coresi din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”.
Art. 6 Se aprobă contribuția de la bugetul local pentru achitarea tuturor cheltuielilor
neeligibile pentru obiectivul de investiții „Renovarea energetică a blocului de locuințe 7, str.
Diaconu Coresi din Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”.
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
Art. 7 Se aprobă depunerea cererii de finanțare și finanțarea obiectivului de investiții
„Renovarea energetică a blocului de locuințe 7, str. Diaconu Coresi din Municipiul
Târgoviște, județul Dâmbovița” prin Programul National privind cresterea performantei
energetice a blocurilor de locuințe conform prevederilor O.U.G. nr.18/2009 cu modificarile si
completarile ulterioare.
Art. 8 Sursele de finanțare ale obiectivului de investiții sunt: bugetul de stat prin Programul
national multianual privind creșterea performanței energetice a blocurilor de locuinţe finantat
prin OUG nr. 18/2009, bugetul local și fonduri de la Asociațiile de proprietari.
Art. 9 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul
Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.