Târgoviște › 28 noiembrie 2025

HCL 365/2025 adoptată

Hotărâre privind aprobarea vânzării unei locuințe din fondul locativ de stat către actualul chiriaş

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea vânzării unei locuințe din fondul locativ de stat către actualul chiriaş Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 27.11.2025, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 125456/19.11.2025, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 126494/20.11.2025, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 76/1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat; ▪ Prevederile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G nr. 1506/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; ▪ Prevederile art. 2 al H.C.L. nr. 59/30.01.2001 privind aprobarea unor măsuri referitoare la administrarea fondului locativ; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 225/30.09.2020 privind aprobarea vânzării unor apartamente din fondul locativ de stat, către actualii chiriaşi; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 23/28.01.2021 privind modificarea H.C.L. nr. 225/30.09.2020 și H.C.L. nr. 270/26.11.2020, în sensul actualizării prețurilor de vânzare; ▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) şi alin. (6) lit. b) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL În temeiul art. 139 alin. (2) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. dd) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1 Se aprobă vânzarea unei locuințe din fondul locativ de stat către actualul titular al contractului de închiriere, în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Se împuterniceşte Secretarul General al Municipiului Târgovişte sau un funcționar desemnat de Primarul Municipiului Târgoviște, să semneze contractul de vânzare, în formă autentică, ce urmează a fi încheiat cu beneficiarul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri se revocă. Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat – Compartimentul Fond Locativ şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro