HCL 365/2024 adoptată
Hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Târgoviște
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public
al Municipiului Târgoviște
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 30.10.2024,
având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 128329/23.10.2024, întocmit în conformitate
cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 128331/23.10.2024, întocmit în conformitate
cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Referatul nr. 128140/23.10.2024 privind conformitatea cu realitatea pentru atestarea
apartenenţei unor bunuri imobile la Inventarul domeniului public al Municipiului
Târgovişte;
▪ Declarația pe propria răspundere a Secretarului General al Municipiului Târgoviște,
dată în condițiile art. 289 alin. (6) lit. b) din Codul Administrativ;
▪ Declarația pe propria răspundere a Secretarului General al Municipiului Târgoviște,
dată în condițiile art. 289 alin. (7) din Codul Administrativ;
▪ Prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată;
▪ Prevederile H.C.L. nr. 156/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului
bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi
completările ulterioare;
▪ Prevederile H.C.L. nr. 157/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului
bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi
completările ulterioare
▪ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), art. 287 lit. b) și art. 289, din Codul Administrativ
adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196
alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă actualizarea poziţiilor: 1938 – Teren - Colegiul Național Constantin
Carabella, 4049 - Sală de sport şi vestiare - Colegiul Naţional Constantin Carabella, 1866
– Teren - Grădinița Alexandrina Simionescu Ghica, 1863 - Clădire cărămidă - Grădiniţa
Alexandrina Simionescu Ghica, 1864 - Magazie - Grădiniţa Alexandrina Simionescu
Ghica, 1865 - Clădire cu construcţii - Grădiniţa Alexandrina Simionescu Ghica, 3657 -
Corp nou - Grădiniţa Alexandrina Simionescu Ghica, 1869 - Clădire - Gradiniţa cu
program normal doctor Anca Abramescu, 1870 - Teren - Grădiniţa cu program normal
doctor Anca Abramescu, 1904 - Sală sport - Şcoala Coresi, 1905 - Clădire - Şcoala Coresi,
1906 - Teren Şcoala Coresi, 2004 - Clădire liceu cu dotări - Liceul Tehnologic Nicolae
Ciorănescu, 2005 - Clădire atelier şcoală - Liceul Tehnologic Nicolae Ciorănescu, 2006 -
Clădire cantină - Liceul Tehnologic Nicolae Ciorănescu; 2008 - Clădire pavilion social -
Liceul Tehnologic Nicolae Ciorănescu, 2009 - Teren - Liceul Tehnologic Nicolae
Ciorănescu, 3638 - Sala de sport - Liceul Tehnologic Nicolae Ciorănescu, înscrise în
Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, 2548 -
Teren Strada Revoluţiei - blocurile C, 2547 - Teren Strada Revoluţiei - blocurile C, 2338
- Teren Strada Diaconu Coresi - blocurile 12-13-14-15-16-17 , 2339 - Teren Strada
Diaconu Coresi - blocurile 12-13-14-15-16-18, 2341 - Teren Strada Radu Popescu -
blocurile 32-33, 2307 - Teren Strada Prutului nr. 1 - Valul Cetăţii - blocul E2, 2384 -
Teren Strada Ion Ghica - Strada Constantin Brâncoveanu, 2386 - Teren Strada Constantin
Brâncoveanu - Strada Ana Ipătescu, 2425 - Teren Strada Laminorului, 2260 - Teren
Strada Aleea Griviţa - blocurile A3-A4, 2261 - Teren Strada Aleea Griviţa - bloc 6, 2263
- Teren Strada Aleea Griviţa, 2267 - Teren Strada Gabriel Popescu, 2265 - Teren Strada
Gabriel Popescu, 2266 - Teren Strada Boerescu Zaharia - blocurile N-R - Strada Gabriel
Popescu, 2610 - Teren Strada Boerescu Zaharia - blocul O1-O4, 2264 - Teren Strada
Boerescu Zaharia - blocurile J2-J3-J4-J5 - scuar, 2445 - Teren Strada Boerescu Zaharia,
2572 - Teren Strada Boerescu Zaharia - blocurile G1-12 ICMD-23 UJCM, 2576 - Teren
Strada Boerescu Zaharia - blocul J2-J5, 2578 - Teren Strada Boerescu Zaharia - blocurile
G1-12 ICMD-23 UJCM, după cum urmează:
- la poziţia 1938, coloana 3 va avea următorul cuprins: ,,Strada locotenent Pârvan Popescu
nr. 58; teren categoria de folosinţă CC - Curţi-construcţii, vecinătăţi: Nord – Strada Vasile
Florescu, Est – proprietăţi particulare, Sud - Strada locotenent Pârvan Popescu şi Liceul
de Arte Bălaşa Doamna, Vest - Liceul de Arte Bălaşa Doamna şi Strada Ana Ipătescu,
suprafaţa 8.769 mp, număr cadastral 77033”;
- la poziţia 4049, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada locotenent Pârvan Popescu
nr. 58; clădire compusă din două corpuri: corp sală de sport construită din ferme metalice
din europrofile şi zidărie de închidere din BCA, învelitoare panouri sandwich, suprafaţa
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
construită sala sport 884 mp, suprafaţa utilă sala de sport 847,52 mp; corp anexă vestiare
P+1zidărie din BCA, învelitoare tablă plană galvanizată, suprafaţa construită 154 mp,
suprafaţa desfăşurată 292 mp; suprafaţa totală construită 1040 mp, suprafaţa totală utilă
973,83 mp, suprafaţa totală desfăşurată 1176 mp, număr cadastral 77033-C8”;
- la poziția 1866, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada Calea Domnească nr. 271,
cvartal 7, parcela 55, vecinătăţi: Nord – Strada Cpt. Andreescu Ion, Est - proprietăţi
particulare, Sud - Strada Calea Domnească, Vest - proprietăţi particulare, suprafaţa 2005
mp; număr cadastral 73161”;
- la poziția 1863, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Domnească nr. 271;
construcţie tip P; suprafaţa136 mp; număr cadastral 73161-C2”;
- la poziția 1864, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Domnească nr. 271;
construcţie tip P; suprafaţa 11 mp; număr cadastral 73161-C3”;
- la poziția 1865, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Domnească nr. 271;
construcţie tip S+P+M; suprafaţa construită 311 mp; suprafaţa desfăşurată 688 mp; număr
cadastral 73161-C1”;
- la poziția 3657, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Domnească nr. 271;
construcţie tip P+1E; suprafaţa construită 318,40 mp; suprafaţa desfăşurată 636,80 mp,
număr cadastral 73161-C4”;
- la poziția 1869, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Domnească nr. 156;
construcţie P+1E; suprafaţa construită 118 mp; suprafaţa desfăsurată 183 mp, număr
cadastral 89180-C1”, coloana 5 va avea următorul cuprins: „80546,00 lei”, iar coloana 6
va avea următorul cuprins: „HCL 156/29.05.2014; OUG 30/14.04.2000, Cartea funciară
89180 Municipiul Târgoviște”;
- la poziția 1870, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Calea Domnească nr. 156; cvartal
33 parcela 15; vecinătăţi: Nord – Strada Calea Domnească, Est, Sud și Vest - proprietăţi
particulare, suprafaţa = 416 mp, număr cadastral 89180”, iar coloana 6 va avea următorul
cuprins: „HCL 156/29.05.2014; OUG 30/14.04.2000, Cartea funciară 89180 Municipiul
Târgoviște”;
- la poziția 1904, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada Aleea Trandafirilor nr. 2;
Construcţie tip P, P+1E; Suprafaţa construită totală 684 mp, suprafaţă desfăşurată totală
1338 mp; număr cadastral 89218-C2”, iar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL nr.
430/28.11.2019, HCL nr. 472/23.11.2017, HCL 156/29.05.2014; OUG 30/14.04.2000,
Cartea funciară 89218 Municipiul Târgoviște”;
- la poziția 1905, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada Aleea Trandafirilor nr. 2;
Construcţie tip P+1E; Suprafaţa construită totală 2037 mp, suprafaţă desfăşurată totală
4073 mp; număr cadastral 89218-C1”, coloana 5 va avea următorul cuprins: „9638139,00
lei”, iar coloana 6 va avea următorul cuprins: „HCL nr. 430/28.11.2019, HCL nr.
472/23.11.2017, HCL 156/29.05.2014; OUG 30/14.04.2000, Cartea funciară 89218
Municipiul Târgoviște”;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
- la poziția 1906, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Aleea Trandafirilor nr. 2;
Categoria de folosinţă Cc - Curţi construcţii, cvartal 189; parcela 15; vecinătăţi: Nord -
număr cadastral 76156, Est - Strada Aleea Trandafirilor , Sud – număr cadastral 75830,
Vest – număr cadastral 77256; suprafaţa 7191 mp; număr cadastral 89218”, iar coloana 6
va avea următorul cuprins: „HCL 156/29.05.2014; OUG 30/14.04.2000;, Cartea funciară
89218 Municipiul Târgoviște”;
- la poziția 2004, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada locotenent Stancu Ion nr.
35; clădire tip P+2E; suprafaţa construită 2087 mp; suprafaţa desfăşurată 6261 mp; număr
cadastral 84945-C7”;
- la poziția 2005, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada locotenent Stancu Ion nr.
35, construcţie din cărămidă tip P compusă din clădirile indicativ număr cadastral 84945-
C3 – suprafață construită la sol 1.369,5 mp – atelier școală, 84945-C4 - suprafață
construită la sol 673 mp – atelier școală, 84945-C5 - suprafață construită la sol 222,9 mp
– atelier școală, suprafaţa totală = 2.265,4 mp”;
- la poziția 2006, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada locotenent Stancu Ion nr.
35; clădire tip S+P; suprafaţa construită = 1412 mp; suprafaţa desfăşurată = 2824 mp;
număr cadastral 84945-C8”;
- la poziția 2008, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada locotenent Stancu Ion nr.
35; clădire tip P+1E; suprafaţa construită = 571 mp; suprafaţa desfăşurată = 1142 mp;
număr cadastral 84945-C2”;
- la poziția 2009, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada locotenent Stancu Ion nr.
35, Categoria de folosinţă Cc - Curţi construcţii, Suprafaţă compusă din Lot 1 în suprafaţă
de 19981 mp număr cadastral 84945, Lot 2 în suprafaţă de 340 mp număr cadastral 84946,
lot în suprafaţă de 4266 mp număr cadastral 5876-2 şi lot în suprafaţă de 2837 mp număr
cadastral 5876-3; suprafaţă totală 27.424 mp”, coloana 5 va avea următorul cuprins:
„11.923.626,00 lei”;
- la poziția 3638, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Strada locotenent Stancu Ion nr.
35; clădire tip P, P+1E; suprafaţa construită 1492,3 mp; suprafaţa desfăşurată 1735,9 mp,
număr cadastral 84945-C11”;
- la poziția 2548, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - curți-
construcții; cvartal 5; parcela 119; zona din spatele blocurilor C şi Hotel Dâmboviţa;
suprafaţa 11.161 mp”; iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „4.866.362,00 lei”;
- la poziția 2547, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - curți-
construcții; cvartal 5; parcela 118; zona din spatele blocurilor C şi Hotel Dâmboviţa;
suprafaţa 779 mp”; iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „339.656,00 lei”;
- la poziția 2338, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 39; parcela 17; suprafaţa 1354 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „590.364,00 lei”;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
- la poziția 2339, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 39; parcela 24 - Lot 1, suprafaţă 1.583 mp”; iar coloana 5 va avea
următorul cuprins: „690.210,00 lei”;
- la poziția 2341, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 42; parcela 2; suprafaţa 6.695 mp;”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „2.919.110,00 lei”;
- la poziția 2307, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 23; parcela 5; suprafaţa 1.758 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „459.908,00 lei”;
- la poziția 2384, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 85; parcela 1; suprafaţa 3.231 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „1.408.764,00 lei”;
- la poziția 2386, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 87; parcela 48; suprafaţa 13.245 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „5.775.016,00 lei”;
- la poziția 2425, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 256; parcela 18; suprafaţa 4.006 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „407.557,00 lei”;
- la poziția 2260, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 55; suprafaţa 1328 mp;”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „579.028 lei”;
- la poziția 2261, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 60; suprafaţa 436 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „190.102,00 lei”;
- la poziția 2263, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 103/3; Vecinătăţi: Nord - teren municipiu şi număr
cadastral 84019, Est - teren municipiu, blocurile A1 şi A2, Sud - blocurile A10, A11, A12
şi A13 şi Vest - teren municipiu, proprietăţi particulare, număr cadastral 83378, blocurile
A7, A8, A9; suprafaţa 1790 mp”; iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „780.467,00
lei”;
- la poziția 2267, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 167; suprafaţa 1200 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „523.218,00 lei”;
- la poziția 2265, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 159; suprafaţa 393 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „171.354,00 lei”;
- la poziția 2266, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 163; suprafaţa 1627 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „709.396,00 lei”;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
- la poziția 2610, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 191; parcela 88 (între blocurile O1-O4 - J1); suprafaţa 840 mp”; iar
coloana 5 va avea următorul cuprins: „366.253,00 lei”;
- la poziția 2264, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 119; suprafaţa 2036 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „887.726,00 lei”;
- la poziția 2445, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 121; suprafaţa 1872 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „816.216,00 lei”;
- la poziția 2572, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20, parcela 112; suprafaţa 5657 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „2.466.537,00 lei”;
- la poziția 2576, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20; parcela 123, între blocurile J2, J5 şi R; suprafaţa 108 mp”; iar
coloana 5 va avea următorul cuprins: „47.090,00 lei”;
- la poziția 2578, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Categoria de folosinţă CC - Curţi
construcţii; cvartal 20, parcela 124; suprafaţa 166 mp”; iar coloana 5 va avea următorul
cuprins: „72.378,00 lei”.
Art. 2 Se aprobă eliminarea din Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al
Municipiului Târgovişte a următoarelor poziții: 2526 - Teren Strada Revoluţiei - Centrala
termică, acesta fiind inclus în bunul imobil înscris la poziţia nr. 2548, număr inventar
701220, valoare aferentă 40.113 lei; 2549 - Teren Strada Revoluţiei - blocurile C, acesta
fiind inclus în bunul imobil înscris la poziţia nr. 2548, număr inventar 701242, valoare
aferentă 190.539 lei.
Art. 3 Se aprobă includerea în domeniul public al Municipiului Târgovişte a următoarelor
bunuri imobile: Teren Calea Domnească, categoria de folosință CC - curți construcții,
vecinătăți: Nord - NC 87917, Est - NC 85947, Sud - NC 84208, Vest - NC 90380,
suprafaţa 661 mp; Teren Strada Revoluţiei - blocurile C, categoria de folosință CC - curți
construcții, suprafaţa 515 mp; Teren Strada Diaconu Coresi, categoria de folosință CC -
curți construcții, suprafaţa 554 mp; Teren Strada Radu Popescu, categoria de folosință CC
- curți construcții, suprafaţa 713 mp; Teren Strada Prutului nr. 1 - Valul Cetăţii, categoria
de folosință CC - curți construcții, suprafaţa 1758 mp; Teren Strada Ion Ghica - strada
Constantin Brâncoveanu, categoria de folosință CC - curți construcții, suprafaţa 386 mp;
Teren Strada Constantin Brâncoveanu - strada Ana Ipătescu, categoria de folosință CC -
curți construcții, suprafaţa 379 mp; Teren Strada Laminorului, categoria de folosință CC
- curți construcții, suprafaţa 323 mp, Teren Strada Aleea Griviţa, categoria de folosință
CC - curți construcții, cvartal 20, parcela 103.4, suprafaţa 3379 mp; Teren Strada Gabriel
Popescu, categoria de folosință CC - curți construcții, cvartal 20, parcela 164.1, suprafaţa
280 mp; Teren Strada Boerescu Zaharia - blocurile N-R - Strada Gabriel Popescu,
categoria de folosință CC - curți construcții, cvartal 20, parcela 163.1, suprafaţa 1383 mp;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
Teren Strada Boerescu Zaharia - blocul O1-O4, categoria de folosință CC - curți
construcții, cvartal 191, parcela 88.1, suprafaţa 1151 mp; Teren Strada Boerescu Zaharia,
categoria de folosință CC - curți construcții, cvartal 20, parcela 163.2, suprafaţa 1374 mp;
Teren Strada Boerescu Zaharia, categoria de folosință CC - curți construcții, cvartal 20,
parcela 112.1, suprafaţa 763 mp, Teren Strada Neagoe Basarab, categoria de folosință DR
- drum, lungime 63 metri, suprafața 942 mp, având datele de identificare prevăzute în
anexa la prezenta hotărâre.
Art. 4 Se aprobă reglementarea situației juridice a unor bunuri ce au constituit obiectul
Protocolului de predare-primire nr. (RU)27379 din 21.10.2024, după cum urmează:
actualizarea valorii de inventar a poziţiei 640 - Rețele electrice Parc Chindia și includerea
în domeniul public a urmatoarelor mijloace fixe cu datele de identificare prevăzute în
anexa la prezenta hotărâre: Rețea electrică căsuțe Parc Chindia, Rețea electrică iluminat
Cimitir Central, Rețea electrică iluminat Cimitir Simuleasa, Rețea electrică iluminat
Cimitir Suseni:
- la poziţia 640, coloana 3 va avea următorul cuprins: „Rețele iluminat parc, 110 buc.
stâlpi de iluminat cu 2 brațe cu glob, zona agrement câini10 buc. stâlpi cu 1 braț , zona
skatepark 15 buc. stâlpi metalici (panouri solare)”, coloana 5 va avea următorul cuprins:
„47
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.