Târgoviște › 17 septembrie 2025

HCL 284/2025 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare Bază sportivă la Școala Gimnazială Grigore Alexandrescu, Târgoviște”

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare Bază sportivă la Școala Gimnazială Grigore Alexandrescu, Târgoviște” Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 16.09.2025, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 96654/09.09.2025, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 96596/09.09.2025, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G. nr. 742/2018 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor; ▪ Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 Obiectiv specific RSO4.2. Îmbunătățirea accesului la servicii și favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online (FEDR). Interventia: Modernizarea infrastructurii educaționale și amenajarea de spații educaționale în aer liber, infrastructură sportivă conexă infrastructurii preșcolare/școlare; Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL ▪ Studiul de fezabilitate; ▪ Devizul general al investiției; ▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare. În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) și e) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1 Se aprobă studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajare Bază sportivă la Școala Gimnazială Grigore Alexandrescu, Târgoviște”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico - economici pentru obiectivul de investiții „Amenajare Bază sportivă la Școala Gimnazială Grigore Alexandrescu, Târgoviște”, după cum urmează: 1. Indicatori maximali, respective valoarea totala a obiectivului de investitii, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general; - Valoarea totală a investiției inclusiv TVA = 4,434,174.00 lei - Din care construcții – montaj (C+M) = 3,444,671,71 lei - Valoare totală fără TVA = 3,687,902.92 lei - Din care construcții – montaj (C+M) = 2,846,836,12 lei 2. Indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță – elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții – și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare; Indicatori Fizici: • Durata estimată de execuție a lucrărilor – 6 luni • Durata estimată a investiției (cu etapa obtinere AC) – 9 luni. Indicatori Urbanistici existenți: • POT existent = 18.95% • CUT existent = 0.73 • Rh existent = S+P+2E+pod Indicatori Urbanistici propuși: • S teren TOTALA – 5 811.00 mp • Sconstruita existenta – 1 101.00 mp Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL • Sconstruita propusa – 114.50 mp • Sconstruita toatala rezultata – 1 215.50 mp • S desfasurata totala rezultata – 4 341.50 mp • POTrezultat = 20.90% • CUTrezultat = 0.75 • Rh corp propus = Parter • Hmax corp propus = 5.20 m; • CTA=CTN se afla la -0.20 m fata de cota 0 a Parterului. Funcțiuni • Hol acces = 10.70 mp • Vestiare profesori F = 27.20 mp (dotate cu 2 dușuri și două G.S. și lavoare) • Vestiare profesori B = 27.20 mp (dotate cu 2 dușuri și două G.S. și lavoare) • Punct de prim ajutor = 5.50 mp • Camera depozitare echipamente sportive + spațiu rezervat camera curățenie = 8.60 mp (cu acces din exterior și dotată cu sursa apă) • Oficiu profesor/punct paza = 6.80 mp • Suprafață utilă totală parter = 86.00 mp • Teren minifotbal împrejmuit = 800 mp • Teren baschet = 364 mp • Pista de alergare = 122 mp • Suprafață spații verzi = 860 mp • Zona loisir – 1150 mp 3. Indicatori financiari, socio-economici, de impact, de rezultat/operare, stabiliti în funcție de specificul și tinta fiecărui obiectiv de investiții; Analiza financiară, inclusiv calcularea indicatorilor de performanță financiară: flux cumulat, valoare actuală netă, rata internă de rentabilitate și raportul cost – beneficiu a fost realizat tinând cont de elementele principale: - Valoarea totală a investiției inclusiv TVA = 4,434,174.00 lei - Din care construcții – montaj (C+M) = 3,444,671,71 lei - Valoare totală fără TVA = 3,687,902.92 lei - Din care construcții – montaj (C+M) = 2,846,836,12 lei - Durata estimată de execuție a lucrărilor – 6 luni - Durata estimată a investiției (cu etapa obtinere AC) – 9 luni Scopul investiției constă în construirea unei cladiri de vestiare si amenajarea unor terenuri destinate activităților sportive ce va asigura un spațiu de stimula relaxarea, socializarea și sentimentul apartenenței la comunitate. Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL Obiectivul general al proiectului îl constituie crearea unui spațiu modern dedicat practicării activităților sportive - sporturi de echipă (fotbal, baschet, handbal, volei, atletism). 4. Durata estimata de executie a obiectivului de investitii, exprimat in luni. - Durata estimată de execuție a lucrărilor – 6 luni Durata estimată a investiției (cu etapa obtinere AC) – 9 luni. Art. 3 Finanțarea obiectivului de investiții se va asigura prin PIDS 2021-2027, bugetul de stat și bugetul local al Municipiului Târgoviște. Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro