Târgoviște › 30 august 2024

HCL 280/2024 adoptată

Hotărâre privind modificarea organigramei, a statului de funcţii și a regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind modificarea organigramei, a statului de funcţii și a regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.08.2024, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 94969/02.08.2024, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 94970/02.08.2024, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile art. III din O.U.G nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. c), art. 391, art. 405, art. 506 și art. 551 din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1. Începând cu data de 01.09.2024, se aprobă modificarea organigramei, a statului de funcţii și a regulamentului de organizare și funcționare ale Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, ca urmare a preluării unor activități și a personalului aferent de la Direcția de Salubritate, respectiv 30 de posturi, după cum urmează: a) Se preia Serviciul pentru gestionarea câinilor fără stăpân al Municipiului Târgoviște în structură de 11 funcții contractuale, din care 1 șef serviciu funcție contractuală de conducere și 10 funcții contractuale de execuție. Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL b) Se preia Compartimentul Administrare Parcuri-Cimitire cu o structură de 16 funcții contractuale de execuție. c) Se preiau 2 funcții contractuale de execuție de casier și se transferă în cadrul Compartimentului Casierie din cadrul Serviciului Financiar Contabil, care va avea în structură 9 funcții contractuale de execuție. d) Se preia 1 funcție contractuală de execuție de șofer pentru realizarea activității Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân al Municipiului Târgoviște și se transferă în cadrul Compartimentului Administrativ și Relații cu Publicul din cadrul Serviciului A.P.P.P, care va avea în structură 8 funcții contractuale de execuție. Art. 2 Transferul personalului care exercită atribuțiile prevăzute la articolul 1 se va realiza în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri. Art. 3. Organigrama, statul de funcții și regulamentul de organizare și funcționare ale Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, modificate ca urmare a preluării activității și personalului de la Direcția de Salubritate se regăsesc în anexele 1, 2 și 3 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 4. Directorul Direcției de Salubritate și directorul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat vor întocmi în mod corespunzător toate documentele necesare punerii în aplicare a prezentei hotărâri. Art. 5. Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, activitățile prestate de persoanele condamnate la muncă în folosul comunității vor fi efectuate și în cadrul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat. Art. 6. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice altă dispoziție contrară își încetează aplicabilitatea. Art. 7. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, Direcția de Salubritate şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, jr. Cătălin Rădulescu jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro