ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea parteneriatului, a indicatorilor economici
și a cotei de cofinanțare în vederea depunerii proiectului cu titlul
„Construim șanse, nu bariere” , în cadrul APELURILOR DE FIȘE DE PROIECT
LANSATE DE GAL „TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”
ÎN CADRUL SDL, APEL: POIDS / TGV/ 2026 / nr. 5 / FSE+: ESO4.6 / ESO 4.10 / ESO 4.11
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință extraordinară, astăzi
18.08.2026, având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 87786/14.08.2026, întocmit în conformitate cu
prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 87781/14.08.2026, întocmit în conformitate
cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii asistenţei sociale nr. 292/2011, cu modificările şi completările
ulterioare;
▪ Prevederile Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările
ulterioare;
▪ Prevederile O.U.G nr. 133/2021 privind gestionarea financiară a fondurilor europene
pentru perioada de programare 2021-2027 alocate României din Fondul european de
dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Fondul social european Plus, Fondul pentru o
tranziţie justă, aprobată prin Legea 231/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
▪ Prevederile O.U.G nr. 23/2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi
digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-
2027, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile H.G. nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale,
precum şi a regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu
modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile H.G. nr. 440/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea
socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027;
▪ Prevederile H.G. nr. 873/2022 pentru stabilirea cadrului legal privind eligibilitatea
cheltuielilor efectuate de beneficiari în cadrul operaţiunilor finanţate în perioada de
programare 2021-2027 prin Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social
european Plus, Fondul de coeziune şi Fondul pentru o tranziţie justă;
▪ Ghidul Solicitantului Condiții Specifice pentru depunerea fișelor de proiect la GAL
TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
▪ Ghidul Solicitantului - Condiții generale, Programul Incluziune și Demnitate Socială
(PIDS) 2021-2027 anexă la Ordinul ministrului investițiilor și proiectelor europene nr.
1245/2023, cu modificarile si completarile ulterioare;
▪ Regulamentul (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie
2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională,
Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul
european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor
financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare,
Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru
managementul frontierelor și politica de vize;
▪ Regulamentul (UE) 2021/1057 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie
2021 de instituire a Fondului social european Plus (FSE+) și de abrogare a
Regulamentului (UE) nr. 1296/2013;
▪ Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie
2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE
(Regulamentul general privind protecția datelor);
▪ Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (2016/C 202/02);
▪ Strategia de Dezvoltare Locală „Târgoviștea Egalității de Șanse”;
▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și d), alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196
alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă parteneriatul dintre Direcția de Asistență Socială a Municipiului
Târgoviște - în calitate de Solicitant, UAT Municipiul Târgoviște - în calitate de Partener
1, AJOFM Dâmbovița - în calitate de Partener 2, Societatea Națională de Cruce Roșie din
România - Filiala Dâmbovița, - în calitate de Partener 3, Școala Gimnazială „Mihai
Viteazul” Târgoviște – în calitate de Partener 4, Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu”
Târgoviște – în calitate de Partener 5, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate
Socială 2021–2027, Prioritatea P01 – Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea
comunității (DLRC), apeluri de fișe de proiect lansate de GAL „TÂRGOVIȘTEA
EGALITĂȚII DE ȘANSE”, APEL: POIDS / TGV/ 2026 / NR. 5 / FSE+: ESO 4.6 / ESO
4.10 / ESO 4.11.
Art. 2 Se aprobă depunerea de către Direcția de Asistență Socială Târgoviște a proiectului
„Construim șanse, nu bariere” în cadrul apelurilor de fișe de proiect lansate de GAL
„TÂRGOVIȘTEA EGALITĂȚII DE ȘANSE”, APEL: POIDS /TGV/2026/nr. 5/ FSE+:
ESO 4.6/ESO4.10/ESO4.11, în calitate de Solicitant.
Art. 3 Se împuternicește Directorul executiv, jr. Iordache Marcela, în calitate de
reprezentant legal al Direcției de Asistență Socială a Municipiului Târgoviște, să semneze
cererea și contractul de finanțare.
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
Art. 4 Se aprobă indicatorii economici ai proiectului și cotele de cofinanțare, după cum
urmează:
- Direcția de Asistență Socială a Municipiului Târgoviște – valoare buget: 5.860.348,35
lei, reprezentând 1.177.770,08 euro (1 euro= 4,9758 curs inforeuro aferent lunii februarie
2025) din care cofinanțare reprezentând 2%: 117.206,98 lei ( 23.555,40 euro);
- Municipiul Târgoviște – valoare buget: 2.676.557,52 lei reprezentand 537.915,01 euro
(1 euro= 4,9758 curs inforeuro aferent lunii februarie 2025) din care cofinanțare
reprezentând 2%: 53.531,15 lei ( 10.758,30 euro).
Art. 5 Unitățile școlare partenere în cadrul proiectului „Construim șanse, nu bariere”
asigură cofinanțarea în cadrul proiectului, astfel:
- Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Târgoviște – valoare buget: 2.931.029,76 lei
(589.056,99 euro), din care cofinanțare reprezentând 2%: 58.620,60 lei (11.781,14 euro);
- Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Târgoviște - valoare buget:1.684.468,27 lei
(338.532,15 euro), din care cofinantare reprezentand 2%: 33.689,37 lei ( 6.770,64 euro).
Art. 6 Sursele de finanțare ale proiectului sunt:
- cofinanțare UE 95% (în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021 –
2027, Prioritate: P01 Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității,
ESO4.6/ESO4.10/ESO4.11.), cofinanțare națională publică: 3%, cofinanțare națională
publică - contribuție proprie (buget local al UAT Târgoviște): 2 %.
Art. 7 Începând cu data prezentei, H.C.L. nr. 320/08.10.2025 și H.C.L. nr. 94/24.03.2026
se revocă.
Art. 8 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția de Asistență
Socială, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
Această hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, cu respectarea
prevederilor art. 129, 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul Administrativ cu 19 voturi pentru din cei 19 consilieri locali prezenți la ședință, din totalul de 21
consilieri locali în funcție.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, P. SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE
jurnalist Constantin Cozma jr. Silvia-Elena Stanca
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.