Pe scurtConsiliul Local Târgoviște aprobă contul de execuție al bugetului pe data de 30 iunie 2025, cu toate anexele care îl însoțesc. Înseamnă că bugetul a fost închis pentru primul semestru, arătând veniturile încasate și cheltuielile efectuate până la acea dată, și dacă există excedent sau deficit și cum s-au cheltuit banii în zonele prioritare. Pentru locuitori, rezultă o imagine clară a finanțării orașului (cum s-au cheltuit resursele în proiecte sau servicii) până la jumătatea anului, dar nu includ alte măsuri concrete privind taxe sau proiecte noi în acest rezumat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea contului de execuție
al bugetului Municipiului Târgoviște la data de 30 iunie 2025
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară,
astăzi, 24.07.2025 , având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 78401/17.07.2025, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ,
adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 78395/17.07.2025, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ;
▪ Prevederile art. 49 alin. (12) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice
locale, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Ordinului nr. 699/2024 privind transmiterea situaţiilor financiare
trimestriale şi anuale, precum şi a unor raportări financiare lunare centralizate
întocmite de instituţiile publice începând cu anul 2024 şi pentru modificarea şi
completarea unor ordine ale ministrului finanţelor publice în domeniul
contabilităţii instituţiilor publice, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile H.C.L nr. 114/24.03.2025 privind aprobarea Bugetului de
Venituri și Cheltuieli al Municipiului Târgoviște pentru anul 2025, cu
rectificările ulterioare;
▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgovişte;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a) din Codul Administrativ
Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. a) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și
art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019,
cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă Contul de execuție al bugetului Municipiului Târgoviște
întocmit la data de 30 iunie 2025, conform anexelor 1, 2, 3, 4 și 5 care fac parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția
Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului
Târgoviște.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
jr. Cătălin Rădulescu jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.