Târgoviște › 29 mai 2026

HCL 168/2026 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Proiectului Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizarea de piste pentru biciclete în Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Proiectului Tehnic și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizarea de piste pentru biciclete în Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița” Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 29.05.2026, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 54020/18.05.2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 54115/19.05.2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Ghidul solicitantului Operațiunea A - Sprijin acordat municipiilor reședință de județ, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, din Regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de mobilitate urbană multimodală sustenabilă - Prioritatea P3 – o regiune cu mobilitate urbană durabilă - obiectivul specific RSO2.8 - Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon; ▪ Proiectul Tehnic; ▪ Devizul general al investiției; ▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL În temeiul art. 139 alin. (3) lit. d) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1 Se aprobă Proiectul Tehnic și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Realizarea de piste pentru biciclete în Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”. Art. 2 Se aprobă indicatorii financiari pentru obiectivul de investiții „Realizarea de piste pentru biciclete în Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, conform anexei 1- devizul general, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează: Valoarea totală a investiției: 23.278.411,76 lei fără TVA, 28.133.189,60 lei cu TVA din care C+M: 14.356.550,53 lei fără TVA, 17.371.426,13 le cu TVA. Art. 3 Se aprobă indicatorii tehnici pentru obiectivul de investiții „Realizarea de piste pentru biciclete în Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița”, conform anexei 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre Durata de executie pentru obiectivul de investiții este 16 luni. Art. 4 Sursele de finanţare ale obiectivului de investiții sunt Programul Regional Sud- Muntenia 2021-2027-Sprijin acordat municipiilor reședintă de județ, inclusiv zonelor urbane funcționale ale acestora, din Regiunea Sud-Muntenia, pentru investiții în operațiuni de mobilitate urbană multimodală sustenabilă și bugetul local. Art. 5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște. Această hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, cu respectarea prevederilor art. 129, 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu 19 voturi pentru, din cei 19 consilieri locali prezenți la ședință, din totalul de 20 consilieri locali în funcție. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, jr. Cătălin Rădulescu jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro