Târgoviște › 29 mai 2026

HCL 160/2026 adoptată

Hotărâre privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului Municipiului Târgovişte în Adunarea Generală a Acționarilor societății ECO-SAL 2005 S.A.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind stabilirea limitelor mandatului reprezentantului Municipiului Târgovişte în Adunarea Generală a Acționarilor societății ECO-SAL 2005 S.A. Consiliul Local Municipal Târgoviște, întrunit în ședință ordinară, astăzi 29.05.2026, având în vedere: ▪ Referatele de aprobare înregistrate sub nr. 55116, 55202 și 55204 din data de 20.05.2026, întocmite în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Rapoartele de specialitate înregistrate sub nr. 55385, 55387, 55389 din data de 21.05.2026, întocmite în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii contabilității, nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025; ▪ Prevederile Legii nr. 43/2026 a bugetului de stat pe anul 2026; ▪ Prevederile O.G. nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, cu modificările și completările ulterioare; Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL ▪ Prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile O.U.G nr. 79/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile O.U.G nr. 89/2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G. nr. 146/2026 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată; ▪ Prevederile Ordinului nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaţionale de Raportare Financiară, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Ordinului nr. 3818/2019 privind aprobarea formatului şi structurii bugetului de venituri şi cheltuieli al operatorilor economici, precum şi a anexelor de fundamentare a acestuia; ▪ Prevederile Ordinului 651/2024 privind stabilirea nivelului minim al indicatorilor de performanţă la întreprinderile publice; ▪ Prevederile Ordinului nr. 107/2025 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 137/28.04.2025 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societății ECO-SAL 2005 S.A. Târgovişte pentru anul 2024; ▪ Prevederile HCL nr. 375/28.11.2025 privind desemnarea reprezentantului Municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Acționarilor societății ECO-SAL 2005 S.A. și stabilirea limitelor mandatului acestuia; ▪ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. a) și alin. (3) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2020 cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2020, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE: Art. 1 Se aprobă limitele mandatului reprezentantului Municipiului Târgoviște în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ECO-SAL 2005 S.A., în care se vor supune spre aprobare punctele de pe ordinea de zi, potrivit procurii speciale prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă reprezentantul Municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor la societatea ECO-SAL 2005 S.A, dl. George-Ionuț Enache şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște. Această hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, cu respectarea prevederilor art. 129, 139 alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu 19 voturi pentru, din cei 19 consilieri locali prezenți la ședință, din totalul de 20 consilieri locali în funcție. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, jr. Cătălin Rădulescu jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro