Târgoviște › 31 ianuarie 2025

HCL 16/2025 adoptată

Hotărâre pentru modificarea H.C.L. nr. 171/28.04.2022 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Iluminat Public – Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public” finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE pentru modificarea H.C.L. nr. 171/28.04.2022 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Iluminat Public – Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public” finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 30.01.2025, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 6906/22.01.2025, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 7033/23.01.2025, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 50/1991 referitoare la autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 10/1995 referitoare la calitatea în construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G. nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului privind verificarea şi expertizarea tehnică a proiectelor, expertizarea tehnică a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor, precum şi verificarea calităţii lucrărilor executate, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G. nr. 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru şantierele temporare sau mobile, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile Ordinului 1866/2021pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, cu modificările şi completările ulterioare; Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL ▪ Normative tehnice şi STAS-uri incidente; ▪ Devizul general actualizat la terminarea lucrărilor; ▪ Procesul Verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 71705/28.05.2024; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 171/28.04.2022 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Iluminat Public – Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public” finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu; ▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1 Se aprobă modificarea indicatorii tehnico-economici prevăzuți în art. 2 din H.C.L. nr. 171/28.04.2022 privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Iluminat Public – Programul privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public” finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu, după cum urmează: Indicatorii tehnico - economici ai investitiei: Valoare totala (INV), inclusiv TVA: 3.999.303,73 lei cu TVA din care: - constructii montaj (C+M): 3.336.321,16 lei cu TVA. Indicator de proiect Valoarea indicatorului la finalul implementarii proiectului (de output) Numarul aparatelor de iluminat 1805 buc. Scăderea consumului anual de energie 318.539,48 [kWh/an] primară în iluminat public (kwh/an) Scăderea anuală estimată a gazelor cu 84.41 [tone/an] efect de seră (echiv. tone de CO2) Nivel de luminanță medie menținută ≥ 1.00 cd/m2 minimă (Drumuri obiectivului de investitii/aparat de iluminat) necesara conform clasei M3 Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL Nivel de luminanță medie menținută minimă (Drumuri obiectivului de ≥ 0.75 cd/m2 investitii/ aparat de iluminat) necesara conform clasei M4 Nivel de luminanță medie menținută ≥ 0.50 cd/m2 minimă (Drumuri obiectivului de investitii/ aparat de iluminat) necesara conform clasei M5 * Valorile de OUTPUT - Nivel de iluminare și Nivelul de luminanță – sunt valori medii și se incadrează conform standardelor luminotehnice, SR EN 13201 conform categoriilor de drum pentru iluminat strada-rutier si stradal-pietonal. Durata de realizare (luni): 8 luni. Art. 2 Orice alte prevederi contrare prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea. Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro