Târgoviște › 23 aprilie 2026

HCL 139/2026 adoptată

Hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public și a inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Târgoviște

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public și a inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Municipiului Târgoviște Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 23.04.2026, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 41486/17.04.2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 41748/17.04.2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată; ▪ Prevederile art. 41 alin. 52 din Legea nr. 7/1996 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile O.G. nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 331/03.11.2025 privind includerea în domeniul public al Municipiului Târgovişte a obiectivului de investiții „REABILITARE ȘI MODERNIZARE STRĂZI ZUM 1: Oltului, Ion Neculce, Fructelor și Luceafărului și modificare de Temă la Autorizația de Construire nr. 128/19.05.2022 prin suplimentarea lucrărilor de modernizare strazi și pe strada Fluierași din Municipiul Târgoviște” ▪ Prevederile H.C.L. nr. 156/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 157/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Declarația Secretarului General al Municipiului Târgoviște; ▪ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște; ▪ Prevederile art. 92, art. 129 alin. (2) lit. c), art. 286 alin. (4), art. 287 lit. b), art. 289, art. 354 și art. 355 din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă alipirea imobilelor cu număr de inventar 701015 corespunzător imobilului Teren Complex Turistic de Nataţie - Lotul 1, Calea Ialomiţei nr. 9; categoria CC - Curţi construcţii; cvartal 145; parcela 7; Vecinatăţi: Nord - teren municipiu, Est - Râul Ialomiţa, Sud - teren municipiu număr cadastral 75589 şi 75584, Vest - Calea Ialomiţei; Suprafaţa = 98.457 mp, număr cadastral 75588, Carte Funciară nr. 75588 Municipiul Târgovişte, cu număr de inventar 701019 corespunzător imobilului Teren Complex Turistic de Nataţie - Lotul 2, Calea Ialomiţei nr. 9; categoria CC - Curţi construcţii; cvartal 145; parcela 7; Vecinatăţi: Nord, Est, Vest, Sud - teren municipiu număr cadastral 75588; Suprafaţa = 7.500 mp, număr cadastral 5527, Carte Funciară nr. 79780 Municipiul Târgovişte, cu număr de inventar 7007201 corespunzător imobilului Teren Târg Săptămânal, Calea Ialomiţei nr. 7; Categoria de folosinţă CC - Curţi construcţii; Cvartal 145; Parcela 6; Vecinătăţi: Nord- număr cadastral 83872, Est- Râul Ialomiţa, Sud- număr cadastral 75588 şi 5527, Vest- număr cadastral 84110; Suprafaţa = 8.506 mp, număr cadastral 88208, Carte funciară nr. 88208 Municipiul Târgovişte rezultând imobilul cu număr de inventar 701015 Teren Complex Turistic de Nataţie, categoria CC - Curţi construcţii, cu număr cadastral 92953, situat în municipiul Târgoviște, Calea Ialomiţei nr. 9, având suprafața măsurată de 114.464 mp, cvartal 145; parcelele 6 şi 7, Vecinătăţi: Nord- Râul Ialomiţa, Est- număr cadastral 75584 şi 75589, Sud- număr cadastral 84110, Vest- număr cadastral 83872 şi 88214, cu valoare de inventar 6.992.059,00 lei. Art. 2. Se constituie dreptul de administrare în favoarea Direcției Complex Turistic de Nataţie şi agrement Târgovişte asupra imobilul cu număr de inventar 701015 Teren Complex Turistic de Nataţie cu număr cadastral 92953, situat în municipiul Târgoviște, Calea Ialomiţei nr. 7-9, având suprafața măsurată de 114.464 mp, cvartal 145; parcelele 6 şi 7, Vecinătăţi: Nord- Râul Ialomiţa, Est- număr cadastral 75584 şi 75589, Sud- număr cadastral 84110, Vest- număr cadastral 83872 şi 88214, cu valoare de inventar 6.992.059,00 lei. Art. 3. Se elimină din Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte imobilul Teren Complex Turistic de Nataţie - Lotul 2, Calea Ialomiţei nr. 9; categoria CC - Curţi construcţii; cvartal 145; parcela 7; Vecinatăţi: Nord, Est, Vest, Sud - teren municipiu număr cadastral 75588; Suprafaţa = 7.500 mp, număr cadastral 5527, Carte Funciară nr. 79780 Municipiul Târgovişte, cu valoarea de inventar 601.000,00 lei. Art. 4. Se elimină din Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte imobilul Teren Târg Săptămânal, Calea Ialomiţei nr. 7; Categoria de folosinţă CC - Curţi construcţii; Cvartal 145; Parcela 6; Vecinătăţi: Nord- număr cadastral 83872, Est- Râul Ialomiţa, Sud- număr cadastral 75588 şi 5527, Vest- număr cadastral 84110; Suprafaţa = 8.506 mp, număr cadastral 88208, Carte funciară nr. 88208 Municipiul Târgovişte, cu valoarea de inventar 741.659,00 lei. Art. 5 Se atestă apartenența la domeniul privat a imobilului-construcție în suprafață construită de 352 mp și utilă de 325,7 mp și a cotelor părți comune din construcție 352/430 precum și a cotei de teren 426/521 identificate cu număr cadastral 84335-C1-U1, situat în județul Dâmbovița, Municipiul Târgoviște, str. Ion Ghica, nr. 7, et. P, ap. 1Cv86; P6 (intravilan). Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL Art. 6. Se aprobă alipirea imobilelor cu număr de inventar 7013061 corespunzător imobilului Teren Şoseaua Găeşti - Tarla 9 Parcela36, Categoria A - Arabil; tarla 9, parcela 36; Vecini: Nord- Lot 1 număr cadastral 83777 , Est- Şoseaua Găeşti -DN 72, Sud- drum exploatare, Vest- Lot 1 număr cadastral 83777, suprafaţa = 5.000 mp, Carte Funciară nr. 83778, număr cadastral 83778, cu valoarea de inventar 519.581,00 lei, cu număr de inventar 700073 corespunzător imobilului Teren Şoseaua Găeşti - Jandarmerie - T9/ P34/1, Categoria de folosinţă CC - Curţi construcţii; tarlaua 9, parcela 34/1; suprafaţa = 3.300 mp; număr cadastral 85633, cu valoarea de inventar 335.732,00 lei, cu număr de inventar 700068 corespunzător imobilului Teren Şoseaua Găeşti - Tarla 9 Parcela 36, Categoria A - Arabil; tarla 9, parcela 36; Vecini: Nord- teren municipiu număr cadastral 2812, proprietar particular număr cadastral 82019 şi Şoseaua Găeşti-DN 72, Est- Şoseaua Găeşti-DN 72 şi Lot 2 număr cadastral 83778, Sud- drum exploatare, Vest- drum exploatare, suprafaţa = 49.500 mp, cu valoarea de inventar 5.143.856,00 lei rezultând cu număr de inventar 700068 imobilul Teren Şoseaua Găeşti nr. 28, situat în municipiul Târgoviște, Şoseaua Găeşti nr. 28, T. 9, P. 34/1, p. 36, judetul Dâmboviţa, având suprafața măsurată de 57.800 mp, Categoria A - Arabil şi Categoria de folosinţă CC - Curţi construcţii, Vecinătăţi: Nord- număr cadastral 84887, NC 2812 Municipiul Târgovişte, Est- număr cadastral 84689, Sud- număr cadastral 85630, Vest- număr cadastral 85630, cu valoare de inventar 5.999.169,00 lei. Art. 7. Se elimină din Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte imobilul cu număr de inventar 7013061 Teren Şoseaua Găeşti - Tarla 9 Parcela36, Categoria A - Arabil; tarla 9, parcela 36; Vecini: Nord- Lot 1 număr cadastral 83777 , Est- Şoseaua Găeşti -DN 72, Sud- drum exploatare, Vest- Lot 1 număr cadastral 83777, suprafaţa = 5.000 mp, Carte Funciară nr. 83778, număr cadastral 83778, cu valoarea de inventar 519.581,00 lei. Art. 8. Se elimină din Inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte imobilul cu număr de inventar 700073 Teren Şoseaua Găeşti - Jandarmerie - T9/ P34/1, Categoria de folosinţă CC - Curţi construcţii; tarlaua 9, parcela 34/1; suprafaţa = 3.300 mp; număr cadastral 85633, cu valoarea de inventar 335.732,00 lei. Art. 9. Se aprobă modificarea poziţiilor: 96 - Strada Ion Neculce şi 105 - Strada Luceafărului, înscrise în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte după cum urmează: la poziţia 96, coloana 5 va avea următorul cuprins: „375.499,12 lei“, la poziţia 105, coloana 5 va avea următorul cuprins: „994.752,40“. Art. 10. Se aprobă trecerea din domneiul public în domeniul privat al Municipiului Târgovişte, în vederea demarării procedurii de scoatere din funcţiune a următoarelor puncte termice: ➢ PT2 Micro XI - Strada Vlad Ţepeş, cu număr de inventar 101029, din municipiul Târgovişte, Strada Vlad Ţepeş nr. 3A; Punct termic din zidărie BCA cu acoperiş tip terasă bituminată (în componenţa C1 intră şi un coş de fum cu o înaltime de 16 m), suprafaţa construita la sol 351,6 mp, Carte Funciară nr. 84744, număr cadastral 84744-C1,având valoare de inventar 65.022,00 lei; ➢ PT Nicolae Bălcescu - Micro XI, cu număr de inventar 101031, din municipiul Târgovişte, Strada Stănică Ilie nr. 11; structură din elemente prefabricate şi BCA, planşeu din beton, acoperiş tip terasă bitumată, suprafaţă construită = 285 mp, compusă din 2 apartamente: apartament U1 în suprafaţă de 233 mp, Carte Funciară nr. 84957; număr Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL cadastral 84957-C1-U1 şi apartament U3 în suprafaţă de 52 mp, Carte Funciară nr. 84957; număr cadastral 84957-C1-U3,având valoare de inventar 50.041,00 lei; ➢ PT1 Micro IX - Strada general Matei Vlădescu, cu număr de inventar 101031, din municipiul Târgovişte, Strada general Matei Vlădescu; construcţie tip P, zidărie elemente prefabricate şi BCA, planşeu din beton; suprafaţa construită spaţiu 333,6 mp, cu teren aferent - cota din cvartalul 22 parcela 125, compusă din construcţia 92200-C1 cu suprafaţă construită la sol 246,8 mp şi construcţia 92200-C2 cu suprafaţă construită la sol 86,8 mp, Carte Funciară nr. 92200, având valoare de inventar 19.784,00 lei; Art. 11. Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public şi privat al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător. Art. 12 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia Economică - Compartimentul Evidenţa Patrimoniului, Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public și Privat, Serviciul Cadastru, Direcția Complex Turistic de Nataţie şi Agrement Târgovişte. şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte. Această hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, cu respectarea prevederilor art. 129, 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu 20 voturi pentru, din cei 20 consilieri locali prezenți la ședință, din totalul de 21 consilieri locali în funcție. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro