Pe scurtSe aprobă închirierea prin licitație publică, pe o perioadă de 5 ani, a unui spațiu de 40,16 m2 situat în Piața Vlad Țepeș, Târgoviște, adresă Str. Cpt. Stănică Ilie nr. 2, din domeniul public al municipiului, pentru desfășurarea unei activități de comerț. Valoarea de inventar a spațiului este de 5.101 lei, iar pregătirile includ documentația de atribuire; înseamnă pentru locuitori că locul poate fi închiriat prin licitație, iar comercianții interesați vor licita pentru respectivul spațiu timp de 5 ani, în suprafața menționată, cu plata de către viitorul ofertant conform regulilor aplicabile.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind închirierea prin licitaţie publică pe o perioadă de 5 ani
a unui spațiu în suprafață de 40,16 m2, situat în Piața Vlad Țepeș,
str. Cpt. Stănică Ilie, nr. 2 din Municipiul Târgovişte
Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi,
21.12.2023, având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 54948/15.12.2023, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat
prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 54987/15.12.2023, întocmit în
conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat
prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile anexei 2h la H.C.L nr. 211/25.05.2023 privind aprobarea indexării
anuale cu rata inflației a impozitelor și taxelor locale pentru anul 2024, precum si
stabilirea unor impozite;
▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal
Târgovişte;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) și alin. (6), lit. a), art. 317, art. 332-334 și art.
338 din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și
completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și
art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu
modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă închirierea prin licitaţie publică, pe o perioadă de 5 ani, a unui
spațiu în suprafaţă de 40,16 m2 aparţinând domeniului public al Municipiului
Târgovişte, în vederea desfășurării activității de comerț, bun imobil având
următoarele date de identificare:
• Număr de inventar: 1007183;
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL DÂMBOVIȚA
MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE
CONSILIUL LOCAL
• Elemente de identificare: Municipiul Târgoviște, str. Cpt. Stănică Ilie, nr. 2, în
Piața Vlad Țepeș;
• Valoare de inventar: 5.101 lei.
Art. 2 Se aprobă documentaţia de atribuire (fişa de date a procedurii, caiet de
sarcini, contract de închiriere – cadru, formulare și modele de documente) conform
anexelor.
Art. 3 Prin Dispoziția Primarului se va constitui comisia de evaluare, din
componenţa căreia vor face parte și următorii consilieri:
Cozma Constantin
Răducanu Tudorică
Mărgărit Dan-Iulian
Art. 4 Preţul de început al licitaţiei este de 26 lei/m2/lună.
Art. 5 Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Direcţia de Administrare a
Patrimoniului Public şi Privat, comisia ce va fi constituită şi pentru comunicare,
Secretarul General al Municipiului Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
prof. Monica-Cezarina Ilie jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email:
[email protected], URL: www.pmtgv.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.