Târgoviște › 23 aprilie 2026

HCL 113/2026 adoptată

Hotărâre privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construirea unui bazin de înot exterior în cadrul Complexului Turistic de Natatie Târgoviște”

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea Studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Construirea unui bazin de înot exterior în cadrul Complexului Turistic de Natatie Târgoviște” Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 23.04.2026, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 40846/16.04.2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 41196/16.04.2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile H.G 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Studiul de fezabilitate; ▪ Devizul general al investiției; ▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. d) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE: Art. 1 Se aprobă Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Construirea unui bazin de înot exterior în cadrul Complexului Turistic de Natatie Târgoviște”, conform anexei. Art. 2 Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii „Construirea unui bazin de înot exterior în cadrul Complexului Turistic de Natatie Târgoviște”, după cum urmează: a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiţii, exprimată în lei, cu TVA şi, respectiv, fără TVA, din care construcţii-montaj (C+M), în conformitate cu devizul general; Valoare totală proiect = 15.429.849,63 lei fără TVA; = 18.650.133,40 lei cu TVA; C+M = 8.651.364,55 lei fără TVA; = 10.468.151,10 lei cu TVA; b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanţă - elemente fizice/capacităţi fizice care să indice atingerea ţintei obiectivului de investiţii - şi, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele şi reglementările tehnice în vigoare; SUPRAFETE TEREN : CATEGORIE FOLOSINTA SUPRAFATA (mp) CURȚI CONSTRUCȚII 98457,00 mp SUPRAFEȚE EXISTENTE: COD DESTINATIE REGIM SUPRAFATA SUPRAFATA INALTIME CONSTRUITA DESFASURAT (MP) A (MP) C1 – Bazin acoperit S+P+1E 4410,00 7582,00 C2 – Anexa – Acces P 485,00 485,00 strand corp A C3 – Anexa – Acces P 485,00 485,00 strand corp B C4 – Anexa – Vestiar P 167,00 167,00 tenis și baschet C5 – Anexa – Vestiar P 167,00 167,00 fotbal Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL C6 – Anexa – Cabina P 43,00 43,00 portar C7 – Anexa – Camera P 417,00 417,00 pompe splash pool C8 – Anexa – Bazin P 185,00 185,00 subteran pentru rezerva intangibila de incendiu C9 – Anexa – Spatiu P 135,00 135,00 tehnic P.O.T. EXISTENT 6,59% C.U.T. EXISTENT 0,098 SUPRAFETE PROPUSE: COD DESTINATIE REGIM SUPRAFAT CONSTRUITA SUPRAFATA INALTIME A (MP) DESFASURAT A (MP) S.C. BAZIN DE ÎNOT 1273,46 mp BAZIN DE ÎNOT (LUCIU DE 1008,50 mp APĂ) CAMERĂ TEHNICĂ 158,45 mp SUPRAFAȚĂ CURATĂ 278,19 mp PLAJĂ SUPRAFAȚĂ ȘEZLONGURI 573,51 mp SUPRAFAȚĂ PEDILUVIU 71,67 mp SPAȚII VERZI ÎNERBATE 227,61 mp ÎMPREJMUIRE 177,30 ml DRUM TEHNIC ASFALTAT 142,65 ml (5,05 m lățime) 720,40 mp P.O.T. PROPUS 7,88% C.U.T. PROPUS 0,11 c) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliţi în funcţie de specificul şi ţinta fiecărui obiectiv de investiţii; Valoarea totală a investiției fără TVA = 15.429.849,63 lei; Valoarea totală a investiției cu TVA = 18.650.133,40 lei; Valoarea C+M fără TVA = 8.651.364,55 lei; Valoarea C+M cu TVA = 10.468.151,10 lei Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL d) durata estimată de execuţie a obiectivului de investiţii, exprimată în luni. - durata de implementare a obiectivului de investiții va fi de 21 luni calendaristice; - durata de execuție a lucrărilor va fi de 18 luni. Art. 3 Sursele de finanţare ale obiectivului de investiții sunt Programul Regional Sud- Muntenia 2021-2027 și bugetul local. Art. 4 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcția Managementul Proiectelor, Direcţia Economică și pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște. Această hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, cu respectarea prevederilor art. 129, 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu 20 voturi pentru din cei 20 consilieri locali prezenți la ședință, din totalul de 21 consilieri locali în funcție. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro