Târgoviște › 24 martie 2025

HCL 110/2025 adoptată

Hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Târgoviște

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Municipiului Târgoviște Consiliul Local Municipal Târgovişte, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 24.03.2025, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 29239/14.03.2025, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 29237/14.03.2025, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 156/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Prevederile H.C.L. nr. 157/2014 referitoare la privind actualizarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului privat al Municipiului Târgovişte, cu modificările şi completările ulterioare; ▪ Avizul comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgoviște; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), art. 287 lit. b) și art. 289, din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă dezmembrarea și actualizarea următoarei poziții înscrisă în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte: - bunul imobil înscris la poziţia nr. 657 în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte corespunzătoare imobilului Teren - Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL Parc Mitropolie, în suprafață de 26.567 mp, cu valoarea de inventar 11.831.760,00 lei se dezmembrează în 3 loturi: Lot 1 - Teren Parc Mitropolie Lot 1, Parc Mitropolie, categoria de folosinţă CC - curţi construcţii, vecini: Nord - Bulevardul Libertăţii NC 83920, Sud - Bulevardul Mircea cel Bătrân, Est - Vest proprietate municipiu; suprafaţa 25.524 mp, număr cadastral 83026, cu valoarea de inventar 11.367.254,00 lei; Lot 2 - Teren Parc Mitropolie Lot 2 - aferent Mitropolie, categoria de folosinţă CC - curţi construcţii, vecini: Nord, Est, Sud și Vest - Lot 1, număr cadastral 83026; suprafață de 990,00 mp, cu valoarea de inventar 440.902,00 lei și Lot 3 - Teren parc Mitropolie Lot 3 - aferent Clopotniță, categoria de folosinţă CC - curţi construcţii, vecini: Nord, Est, Sud - Lot 1, număr cadastral 83026, Vest - teren municipiu; suprafață de 53,00 mp, cu valoarea de inventar 23.604,00 lei. - se actualizează bunul imobil înscris la poziţia nr. 657 în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, după cum urmează: coloana 2 va avea următorul cuprins: „Teren Parc Mitropolie Lot 1”, coloana 3 va avea următorul cuprins „Categoria de folosinţă CC - curţi construcţii, vecini: Nord - Bulevardul Libertăţii NC 83920, Sud - Bulevardul Mircea cel Bătrân, Est - Vest proprietate municipiu; suprafaţa 25.524 mp, număr cadastral 83026”, iar coloana 5 va avea următorul cuprins: „11.367.254,00 lei”. Art. 2 Se aprobă includerea în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte a următoarelor bunuri imobile: - Teren Parc Mitropolie Lot 2, aferent Mitropolie, categoria de folosinţă CC - curţi construcţii, vecini: Nord, Est, Sud și Vest - Lot 1, număr cadastral 83026; suprafață de 990,00 mp, cu datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre; - Teren Parc Mitropolie Lot 3, aferent Clopotniță, categoria de folosinţă CC - curţi construcţii, vecini: Nord, Est, Sud - Lot 1, număr cadastral 83026, Vest - teren municipiu; suprafață de 53,00 mp, cu datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3 Se aprobă actualizarea pozițiilor: 2625 - Teren PT 1 Micro IV, 3732 - Teren PT 2 Micro XI și 2621 - Teren PT 1 Micro IX, înscrise în Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte, după cum urmează: - la poziția 2625, coloana 3 va avea următorul cuprins „Strada Udrişte Năsturel nr. 10, Categoria de folosinţă CC- curţi construcţii, cvartal 42; parcelele 18 şi 19, suprafaţa 496 mp, compusă din construcțiile: C1, suprafață construită la sol 350,9 mp, punct termic din zidărie BCA cu acoperiș tip terasă bituminată, având 2 încăperi și un coș de fum, C2, suprafață construită la sol 27,2 mp, punct trafo din zidărie BCA cu acoperiș tip terasă bituminată, având 1 încăpere, C3, suprafață construită la sol 48 mp, stație hidrofor din zidărie BCA cu acoperiș tip terasă bituminată, având 1 încăpere; Vecinătăţi: Nord, Est, Sud şi Vest - teren municipiu; Carte Funciară nr. 84954; număr cadastral 84954”; Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL - la poziția 3732, coloana 3 va avea următorul cuprins „Strada Vlad Ţepeş nr. 3A, Categoria CC - curţi construcţii, suprafaţa 551 mp, compusă din construcțiile: C1, suprafață construită la sol 351,6 mp, punct termic din zidărie BCA cu acoperiș tip terasă bituminată (în componența C1 intră și un coș de fum cu înălțime de 16 m), C2, suprafață construită la sol 99 mp, stație hidrofor din zidărie BCA cu acoperiș tip terasă bituminată, C3, suprafață construită la sol 42,2 mp, post trafo din zidărie BCA cu acoperiș tip terasă bituminată; Vecinătăţi: Nord - număr cadastral 75960, Est - număr cadastral 75960, proprietăţi particulare şi număr cadastral 75976, Sud - teren municipiu, Vest - număr cadastral 75960, Carte Funciară nr. 84744, număr cadastral 84744”; - la poziția 2621, coloana 3 va avea următorul cuprins „Strada general Matei Vlădescu nr. 5, Categoria de folosinţă CC- curţi construcţii; cvartal 22/94; parcela 125; suprafaţa 437 mp, compusă din construcțiile: C1, suprafață construită la sol 86,8 mp, construcție tip P, C2, suprafață construită la sol 246,8 mp, construcție tip P”. Art. 4 Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Târgovişte se modifică în mod corespunzător. Art. 5 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Direcţia Economică - Compartimentul Evidenţa Patrimoniului şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, jurnalist Constantin Cozma jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro