HCL 103/2024 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Programului cadru de combatere a vectorilor și dăunătorilor din Municipiul Târgoviște, pentru anul 2024
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Programului cadru de combatere a vectorilor și dăunătorilor
din Municipiul Târgoviște, pentru anul 2024
Consiliul Local Municipal Târgovişte întrunit în ședință ordinară, astăzi,
28.03.2024, având în vedere:
▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 45561/22.03.2024, întocmit în conformitate
cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 45565/22.03.2024, întocmit în conformitate
cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr.
57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările
ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 462/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/2000
privind măsurile de colaborare dintre Ministerul Sănătăţii şi autorităţile administraţiei
publice locale în aplicarea reglementărilor din domeniul sănătăţii publice;
▪ Prevederile Legii nr. 360/2003 privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice
periculoase, republicată;
▪ Prevederile Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
▪ Prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi
din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile H.G. nr. 617/2014 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri
pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului
European şi al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziţie pe piaţă şi
utilizarea produselor biocide, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile Ordinului nr. 119/2014 pentru aprobarea Normelor de igienă şi sănătate
publică privind mediul de viaţă al populaţiei, cu modificările și completările ulterioare;
▪ Prevederile art. 103 alin. (1) din Ordinul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru
Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice nr. 82/2015 privind aprobarea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
ROMÂNIA
JUDEŢUL DÂMBOVIŢA
MUNICIPIUL TÂRGOVIŞTE
CONSILIUL LOCAL
Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, cu modificările și
completările ulterioare;
▪ Prevederile H.C.L. 285/27.08.2009 privind modalitatea de gestiune a serviciului
public de salubritate şi dare în administrare a activităţii şi bunurilor utilizate pentru
prestarea serviciului de salubritate de către Direcţia de Salubritate Târgovişte;
▪ Prevederile H.C.L. nr. 13/30.01.2024 privind aprobarea Regulamentului serviciului
de salubrizare a Municipiului Târgovişte și a caietelor de sarcini pentru activitățile ce
compun serviciul public de salubrizare;
▪ Avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte;
▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. d) şi alin. (7) lit. p) din Codul Administrativ adoptat
prin OUG nr. 57/2019;
În temeiul art. 139 alin. (1) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. ee) și art. 196 alin.
(1) lit. a) din Codul Administrativ adoptat prin OUG nr. 57/2019, adoptă următoarea
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Se aprobă Programul cadru de combatere a vectorilor și dăunătorilor din
Municipiul Târgoviște, pentru anul 2024, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2 Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de Direcția de Salubritate şi pentru
comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgovişte.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL
AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE,
prof. Monica-Cezarina Ilie jr. Chiru-Cătălin Cristea
Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3,
Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951
Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.