Târgoviște › 24 martie 2026

HCL 100/2026 adoptată

Hotărâre privind aprobarea demarării procedurilor de contractare a unei finanțări rambursabile în vederea finanțării unor proiecte de investiții

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea demarării procedurilor de contractare a unei finanțări rambursabile în vederea finanțării unor proiecte de investiții Consiliul Local Municipal Târgovişte întrunit în şedinţă ordinară, astăzi 24.03.2026, având în vedere: ▪ Referatul de aprobare înregistrat sub nr. 30028/18.03.2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. a) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 30026/18.03.2026, întocmit în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) lit. b) din Codul administrativ, adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Prevederile art. 63 alin. (43) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; ▪ Avizul comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Municipal Târgovişte; ▪ Prevederile art. 129 alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139, alin. (3) lit. b) coroborat cu dispozițiile art. 5 lit. cc) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adoptă următoarea HOTĂRÂRE: Art. 1 Se aprobă demararea procedurilor de contractare a unei finanțări rambursabile în vederea finanțării următoarelor obiective de investiții: Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL CREDIT Nr. PT Denumirea obiectivului de investiții crt. INVESTITII (mii lei) Modernizarea si reabilitarea reţelei stradale din Municipiul Târgovişte, Judeţul Dâmboviţa: str. Nicolae Dobrin, str. Profesor Cornel Popa (tronsonul 1. de legatură cu Drumul de Centură), Bulevardul Regele Carol I (ramura 6.560 adiacentă), strada Oituz, strada Vidin, teren adiacent strada Teilor, strada Prisecii, strada Înfrăţirii, strada Lămâiţei” Reabilitare şi modernizare drumuri de interes local şi amenajare intersecţii din 2. 12.000 Municipiul Târgovişte Reabilitare şi modernizare drumuri de interes local, amenajare intersecţii şi 3. 7.270 parcări din Municipiul Târgovişte Modernizarea si reabilitarea reţelei stradale din Municipiul Târgovişte: Constructorilor, Cooperaţiei, Popa Şapcă, Preot Toma Georgescu, Maior 4. Spirescu, Maior Coravu Ion, Ienachiţă Văcărescu, Elena Văcărescu, Iancu 14.170 Văcărescu, Alecu Văcărescu, Cpt Andreescu Ion, Curcubeului, Stoica Ludescu, Radu Varzaru Armaşu, Catedralei Sistematizare zonă centrală, cu realizare racord circular între Bulevardul 5. I.C.Brătianu, strada Locotenent Stancu Ion cu deschidere la strada Arsenalului 10.000 şi înfiinţare parcare auto cu investiţiile conexe Reabilitare, modernizare şi reconversie funcţională a imobilului situat în Piaţa 6. Mihai Viteazul nr. 1 (Casa de Cultură a Sindicatelor) în Centru Cultural 15.000 Multifuncţional 7. Amenajare loc de joaca pentru copii – str. Prutului – „Norocel” 749 8. Amenajare loc de joaca pentru copii – str. Diaconu Coresi, bloc 11- 12 598 9. Amenajare loc de joaca pentru copii – str. Vasile Voiculescu, vizavi bloc 19 1.031 10. Amenajare loc de joaca pentru copii - str. Alexandru Vasilescu – „Aschiuta” 395 11. Amenajare loc de joaca pentru copii – str. Virgil Draghiceanu, bloc 12-13 278 12. Amenajare loc de joaca pentru copii – str. Radu Popescu, bloc 32-33 630 Amenajare loc de joaca pentru copii – str. Vlad Tepes intersectie cu str. 13. 867 Stanica Ilie 14. Amenajare loc de joaca pentru copii – str. Ion Ghica, bloc 5-6 452 TOTAL 70.000 Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE CONSILIUL LOCAL - Valoarea finanțării rambursabile 70.000.000 lei - Perioada de tragere până la data de 31.12.2028. - Perioada de rambursare 96 luni începând cu luna iunie 2028. Art. 2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se obligă Primarul Municipiului Târgoviște, Direcţia Economică şi pentru comunicare, Secretarul General al Municipiului Târgoviște. Această hotărâre a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, cu respectarea prevederilor art. 129, 139 alin. (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ cu 16 voturi pentru și 4 abțineri din cei 20 consilieri locali prezenți la ședință, din totalul de 21 consilieri locali în funcție. CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI TÂRGOVIȘTE, jr. Cătălin Rădulescu jr. Chiru-Cătălin Cristea Adresa:Târgovişte, cod 130011, Str. Revoluţiei nr. 1-3, Tel: 0245 611 222, 0786 122 500, 0245 613 928, 0245 611 378, fax 0245 217 951 Email: [email protected], URL: www.pmtgv.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.pmtgv.ro