Trecerea din domeniul privat in domeniul public al comunei Sutesti, judetul Valcea a unor bunuri imobile
Pe scurt
Se aprobă trecerea din domeniul privat în domeniul public al comunei Sutesti a două terenuri imobile, identificate prin CF 35774 și 35907, conform anexei. Odată trecute în domeniul public, aceste două imobile vor deveni bunuri de interes public local, adică vor putea fi folosite pentru scopuri ale comunității și vor fi deținute de primărie pentru necesități locale. Detalii despre termene exacte sau efecte financiare suplimentare sunt prevăzute în anexă și în textele legale menționate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SUTEŞTI
JUDEŢUL VÂLCEA
HOTĂRÂRE Nr 5
Privind trecerea din domeniul privat in domeniul public al comunei Sutesti, judetul Valcea a
unor bunuri imobile
Consiliul local Sutesti, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.02.2025 la care participă
un număr de 11 consilieri din totalul de 11 consilieri in funcţie;
Văzând că prin Hotararea nr 14/18.12.2024 a Consiliului Local Sutesti a fost ales presedinte
de sedinta d-l Bolintineanu Marian pentru lunile ianuarie-martie 2025;
Luând în dezbatere referatul de aprobare, proiectul de hotarare initiat de primarul comunei
Sutesti, raportul de specialitate al compartimentului financiar, contabilitate, buget, impozite si
taxe, înregistrat sub nr. 756/13.02.2025 privind trecerea din domeniul privat in domeniul public
al comunei Sutesti, judetul Valcea a unor bunuri imobile.
Nota de fundamentare privind trecerea din domeniul privat in domeniul public al comunei
Sutesti, judetul Valcea a doua bunuri imobile, terenuri identificate prin CF nr 35774 si 35907.
Avizul de consultare al comisiilor reunite prin care se propune admiterea proiectului de
hotarare, inregistrat cu nr 974/26.02.2025.
Vazand Raportul de avizare a legalitatii proiectului de hotarare, inregistrat sub nr
905/24.02.2025 intocmit de secretarul general al comunei Sutesti.
Tinand cont de HCL nr 3/31.01.2025 privind includerea in domeniul privat al comunei
Sutesti, judetul Valcea a unor bunuri imobile
In conformitate cu prevederile art.7 alin. (2), art. 537, 552, art. 554 alin.(1), art 557 alin.(1),
art 858, art 860 alin (1) si (2), art 863 lit e din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, modificată
şi completată, art. 129 alin. (2) lit.c), art 286 alin 4, art 296 alin 2 din OUG nr. 57/2019 privind
Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
In baza art 139, alin 1 si art 196 alin 1 lit a din OUG nr 57/2019 privind Codul administrativ,
modificat si completat, cu un număr de 11 voturi “pentru”, adoptă urmatoarea:
HOTĂRÂRE:
Art.] (1) Se aprobă trecerea din domeniul privat al comunei Sutesti, judetul Valcea in
domeniul public al comunei Sutesti, judetul Valcea a doua imobile-terenuri identificate prin CF
nr 35774 si 35907, conform Anexei nr | care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Prin trecerea din domeniul privat al comunei Sutesti, judetul Valcea in domeniul public al
comunei Sutesti, judetul Valcea, imobilele prevazute la alin (1) vor deveni bunuri de interes
public local.
Art. 2. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei
Suteşti, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Sutești, Institutiei Prefectului județului
Vâlcea și se va aduce la cunoştinţă publică prin afisare la sediul Consiliului local si in Monitorul
oficial local.
SUTESTI „27-02-2025
PREȘEDINTE DE SEDINTA Contrasemneaza pentyu legalitate,
E N SECRELAR-GEMRAL UAT
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI SUTEȘTI
JUDEŢUL VÂLCEA
ANEXA | LA HOTARAREA NR $/27.02.2025 PRIVIND
TRECEREA DIN DOMENIUL PRIVAT IN DOMENIUL PUBLIC AL COMUNEI SUTEŞTI,
JUDEȚUL VALCEA A UNOR BUNURI IMOBILE
Fi Sha AY e
PRESEDINIE DE SEDINTA
B
“A
4
Contrasemneaza pentru legalitate,
SECRETAR AFA
ERAL UAT
Nr. | Codulde | Denumire Elemente de identificare Anul Valoarea | Situaţia juridică
crt, | clasificare | a bunului dobândirii de actuală
sau al dării | inventar
în folosință -lei-
0 l 2 3 4 =] 6
] Teren Teren extravilan, situat in 2023 5028 Contract de
comuna Sutesti, judetul vanzare
Valcea, punctul „"Pandelica”, autentificat sub
in suprafata de 1170 mp din nr 396 din
care: 1080 mp teren arabil si 27.03.2023 BIN
90 mp teren neproductiv, tarla ClisdaGie:
151/1, parcele 13 si 14,
Vecini :E —paraul Pesceana, Capanu
V-drum exploatare, S-Fircoiu Alexander-
Aritica, N-Ghencea Ana, Cristian, mun.
Categorie: teren Dragasani,
Număr cadastral: 35774 judetul Valcea
Cartea funciară
nr. 35774
Suteşti
2 Teren Teren arabil intravilan, situat Contract de
în comuna Suteşti, sat Sutesti, 2025 3878 vanzare
judetul Valcea, punctul autentificat sub
"Pietroasa" în suprafața de 654 nr 1135 din
mp, tarla 280, parcela 29 01.11.2024 BIN
Categorie: teren Ciiitaanave
Număr cadastral: 35907
Vecini: E- ulita; V —Bereanu Capanu
Gheorghe; S — Drum Alexander-
Exploatare; N-proprietate Cristian, mun.
particulara Dragasani,
CF 35907 judetul Valcea
Cartea funciară
nr, 35907
Suteşti
SUTESTI 27.02;202ă-—
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.