27 mai 2010 · Inițiator: Consilierii locali

HCL 89/2010 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea noilor indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiţii din cadrul proiectului “Centru pentru susţinerea tradiţiilor bucovinene”

Denumire
Hotărârea nr. 89 din 2010 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
89 / 2010
Data
27 mai 2010
Inițiator
Consilierii locali
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Suceava aprobă noii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Centru pentru susținerea tradițiilor bucovinene”, parte din proiectul finanțat prin Programul Operațional Regional 2007-2013, axisul 1, intervenția urbană 1.1, iar detaliile sunt în Anexa hotărârii. Se înlocuește prevederea anterioară din hotărârea din 2009 (art. 2), iar Primarul va duce la îndeplinire cele dispuse. Pentru locuitori, înseamnă claritatea asupra bugetului și a așteptărilor de investiții în centru, cu termenele și condițiile prevăzute în Anexa, finanțate din fonduri europene.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă noii indicatori tehnico-economici a obiectivului de investiţii din cadrul proiectului “Centru pentru susținerea. tradiţiilor bucovinene” depus spre finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1, Domeniul major de intervenție 1.1 — Planuri integrate de dezvoltare urbană, prevăzuţi în Anexa ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind aprobarea noilor indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiţii din cadrul proiectului “Centru pentru susținerea tradițiilor bucovinene” Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Expunerea de motive nr.17.445 din 19.05.2010,Raportul Serviciului de Integrare europeană şi strategii de dezvoltare nr.17.446 din 19.05.2010 şi Raportul Comisiei economico-financiară, juridică şi disciplinară; În conformitate cu prevederile Legii 273 din 2006 privind finanţele publice locale; În temeiul dispozițiilor art. 36, alin. 2, lit. „b” şi alin. 4, lit. „d”, art. 45, alin. 1, art. 47 şi art. 49 din Legea 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se aprobă noii indicatori tehnico-economici a obiectivului de investiţii din cadrul proiectului “Centru pentru susținerea. tradiţiilor bucovinene” depus spre finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1, Domeniul major de intervenție 1.1 — Planuri integrate de dezvoltare urbană, prevăzuţi în Anexa ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Se revocă prevederile Art. 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 186/ 27.08.2009 Art. 3 Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hoţărâri. ÎNJĂ CONT MNEAZĂ SECRET: ICIPIU jr. CIUTAC

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă