HOTĂRÂRE pentru modificarea titlului și a articolului nr.1 din HCL nr. 274/29.09.2016 privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții „Sală Polivalentă din municipiul Suceava, județul Suceava”
Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2018 a Consiliului Local Suceava
Se aprobă schimbarea denumirii și a conținutului hotărârii vechi referitoare la transferul amplasamentului pentru Sală Polivalentă din Suceava către Ministerul Dezvoltării și CNI, pentru a include o sală de 5000 de locuri. Practic, administrația locale predă terenul de 49.642 mp municipiului Suceava către stat prin CNI, în baza unui protocol, pentru realizarea investiției. Pentru locuitori înseamnă că proiectul va continua prin finanțare națională, iar terenul este transferat oficial, fără modificări reale ale drepturilor imediate până la finalizarea procedurilor și condițiile de predare fiind stabilite prin protocol.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224
wwWw.primariasv.ro, primsv(Oprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
ROTĂRÂRE
pentru modificarea titlului și a articolului nr.1 din HCL nr. 274/29.09.2016
privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice,
prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.L.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condiţiilor în
vederea executării obiectivului de investiţii
„Sală Polivalentă din municipiul Suceava, judeţul Suceava”
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Având in vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava înregistrat sub nr.
2034/19.01.2018, Raportul de specialitate al Serviciului Investiţii înregistrat sub nr. 2035/19.01.2018 şi
Raportul Comisiei economico-financiară, juridică şi disciplinară;
În temeiul prevederilor Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Suceava nr. 245/25.08.2016;
În conformitate cu prevederile OG numărul 16/19.08.2014 pentru modificarea și completarea OG
numărul 25/2001 privind înființarea Companiei Naţionale de Investiţii "CNI. "SA;
În baza dispozițiilor art.36 alin.2 lit."b" alin4 lit."b',art.45 alin.l,art.47 şi art.49 din Legea
nr.215/2001 a administrației publice locale, republicată cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE :
Art. Se modifică titlul Hotărârii nr.274 din 29 septembrie 2016 privind predarea către Ministerul
Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.L." S.A. a
amplasamentului şi asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii “Sală Polivalentă
din municipiul Suceava, judeţul Suceava" care va avea următorul conţinut:
„Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin
Compania Naţională de Investiţii "C.N.I." S.A, a amplasamentului şi asigurarea condițiilor în vederea
executării obiectivului de investiţii "Sală Polivalentă 5000 de locuri din municipiul Suceava , judeţul
Suceava”.
Art.II Se modifică art.1 din HCL nr.274/29.09.2016 care va avea următorul conținut:
n Art.1 Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice prin
Compania Naţională de Investiţii "CNI." S.A., pe bază de protocol, a terenului situat în intravilanul
municipiului Suceava , judeţul Suceava |, aflat în proprietatea Municipiului Suceava , în suprafața de
49.642 mp., identificat potrivit Cărţii funciare nr. 49731 » ar, topo 49731 , liber de orice sarcini, în
vederea și pe perioada realizării de către "C.N.L."-S.A. a obiectivului de investiţii "Sală Polivalentă 5000
de locuri din municipiul Suceava , judeţul Suceava".
Nr. 8 din 25 ianuarie 2018.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.