Consiliul Local Suceava aprobă Raportul pe anul 2011 pentru Programul de gestionare a calității aerului, în ceea ce privește indicatorul PM10. Practic, se validează documentul care arată cum s-a gestionat aerul în oraș în anul 2011 și ce măsuri s-au luat sau se vor aplica; rezultatele și măsurile din raport devin obligatorii pentru activitatea municipalității. În următoarele faze, Primarul va asigura punerea în aplicare a prevederilor hotărârii prin aparatul său de specialitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Raportul pe anul 2011 pentru Programul de gestionare a calităţii aerului în Municipiul Suceava la indicatorul PM 10, prevăzut în anexa care face parte
ROMÂNIA
JUDEȚUL SUCEAVA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI
SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Raportului pe anul 2011 pentru
Programul de gestionare a calităţii aerului în Municipiul Suceava la indicatorul PM 10
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava,
înregistrată la nr. 9.070/12.03.2012, Raportul Biroului protecția mediului din cadrul Poliţiei
Locale Suceava nr. 9.071/12.03.2012, adresa nr. 2652/12.03.2012 a Agenţiei pentru Protecția
Mediului Suceava, înregistrată la Primăria municipiului Suceava cu nr. 9.090/12.03.2012 şi
Raportul Comisiei amenajarea teritoriului, urbanism şi protecţia mediului;
În baza prevederile art. 6, art. 70 şi art. 90 din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia
mediului. cu modificările şi completări le ulterioare, aprobată prin Legea nr.265/2006;
În conformitate cu prevederile art.16 din HG nr. 543/2004 privind elaborarea şi
punerea în aplicare a planurilor și programelor de gestionare a calității aerului, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 36, alin.(1) şi alin. (6), lit.a, pet.9 şi în temeiul art. 45, alin. (1) din
Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificarile și
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă Raportul pe anul 2011 pentru Programul de gestionare a calităţii
aerului în Municipiul Suceava la indicatorul PM 10, prevăzut în anexa care face parte
integrantă din hotărâre.
Art. 2. Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la
îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
PREŞEDINTE, DE ŞEDINŢĂ
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.