26 martie 2025

HCL 72/2025 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind închirierea unei camere de locuit şi dependinţe din imobilul situat în municipiul Suceava Str. Mirăuţi nr.12 aflat în administrarea Municipiului Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 72 din 2025 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
72 / 2025
Data
26 martie 2025
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Suceava închiriază o cameră de locuit și dependințe din imobilul de pe Str. Mirăuți nr. 12 către Mishalschi Mihai Severius. Plata chiriei se face lunar, în numerar la casieria Primăriei sau prin transfer bancar, iar în caz de întârziere se aplică penalități de 0,1% pe zi, dar doar până la suma restantă. S-a aprobat scutirea totală de la plata chiriei pentru persoana instalată în art.4, pe durata în care se menține condiția de handicap prevăzută în lege, iar contractul este valabil până la o dată determinată în text.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă închirierea unei camere de locuit şi dependinţe din imobilul situat în municipiul Suceava, Str. Mirăuţi nr.12, aflat în administrarea Municipiului Suceava, d-lui Mishalschi Mihai Severius

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 WWw.primariasv.ro, primsv(aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind închirierea unei camere de locuit şi dependinţe din imobilul situat în municipiul Suceava, Str. Mirăuţi nr.12, aflat în administrarea Municipiului Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava dl. Vasile Rîmbu şi Viceprimarului municipiului Suceava dl. loan - Dan Cuşhnir înregistrat cu nr. 13520/19.03.2025, Raportul Serviciului evidența şi administrarea imobilelor de locuit înregistrat cu nr. 13521/19.03.2025 şi Avizul Comisiei învățământ, sănătate, protecţie și acțiuni sociale, cultură şi culte;. În temeiul prevederilor, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului României nr. 40/1999, privind protecţia chiriaşilor stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările și completările ulterioare şi ale art.1828 din Codului civil . În conformitate cu prevederile art.129, alin.(2), lit."e”, alin.(7), lit."q", art.139alin.(3), lit."g"precum şi ale art.362,alin.(1), din O.U.G nr.57/2019 privind Codul Administrativ: HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă închirierea unei camere de locuit şi dependinţe din imobilul situat în municipiul Suceava, Str. Mirăuţi nr.12, aflat în administrarea Municipiului Suceava, d-lui Mishalschi Mihai Severius; Art.2 Se aprobă plata chiriei calculată conform fişei de calcul, anexă la contractul de închiriere. Chiria va fi achitată lunar de către beneficiar în numerar la casieria din cadrul Primăriei Municipiului Suceava sau prin virament bancar până în ultima zi a lunii curente. Art.3 Neplata la termen a chiriei prevăzută la art.2, atrage penalităţi de întârziere de 0,1% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă, fără ca penalităţile să poată depăşi totalul chiriei restante. Art.4(1) Se aprobă scutirea de la plata chiriei a d-lui Mishalschi Mihai Severius potrivit dispoziţiilor art.20 alin(2) lit.b) alin (3) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificat prin Legea nr. 359/2009. (2) Scutirea de la plata chiriei va opera pe perioada în care sunt îndeplinite prevederile art.20 alin(2) lit.b) alin (3) din actul normativ mai sus menţionat. Art.5 Perioada de valabilitate a contractului menţionat mai sus, este până la data de 31.12.2029, cu posibilitatea de prelungire. Art.6 Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului Suceava, prin aparatul ialitate. CONTRAȘEMNEAZĂ SECRETAR GE L AL MUNICIPIULUI Irs. IOAN CIUTAC PREŞEDINTI! DE ŞE ANDREI — LUCIA A Nr. consilieri , Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi „Nr. voturi Nr. voturi HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE de vot 72 23 21 — 21 — —-

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă