23 februarie 2023 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava
HCL 58/2023 Suceava adoptată
Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I” S.A a amplasamentului situat în municipiul Suceava str. Paris F.N. nr. cadastral 58655 și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiții ”Proiect TIP-Construire creșă mare strada Paris nr.F.N. municipiul Suceava județul Suceava
Denumire
Hotărârea nr. 58 din 2023 a Consiliului Local Suceava
Primăria Suceava aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin C.N.I. S.A., a unui teren public de 8047 mp situat pe strada Paris, pentru realizarea proiectului „Creșă mare” în Suceava, în condițiile unui protocol de predare. Zona va fi predată viabilizată, conform planurilor urbanistice; dacă nu se respectă această obligație, Municipiul Suceava poate fi tras la răspundere și C.N.I.-S.A. își rezervă dreptul de a solicita penalități, daune și alte măsuri legale. Practic, se dedicate terenul pentru construcția creșei, iar orașul trebuie să asigure condițiile necesare pentru execuție sau va suporta consecințe.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii "C.N.I."S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului, teren domeniu public situat în municipiul Suceava, strada Paris, Nr.FN, judeţul Suceava și aflat în proprietatea municipiului Suceava, în suprafață de 8047,0 mp, identificat potrivit Cărţii funciare nr. 58655, nr. topografic 58655, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către "C.N.I."- S.A. a obiectivului de investiţii " Proiect Tip-Construire creşă mare, strada Paris, nr. E.N., municipiul…
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsv(Oprimariasv.ro
Tel: 0230-2 12696, Fax: 0230-520593
HOTĂRÂRE
privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei prin Compania
Naţională de Investiţii "C.N.I."S.A. a amplasamentului situat în municipiul Suceava, str. Paris F.N.,
nr. cadastral 58655 şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiții "Proiect
TIP-Construire creșă mare, strada Paris, nr.F.N. , municipiul Suceava, judeţul Suceava"
Consiliul Local al municipiului Suceava,
Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava înregistrat sub nr. 6107
din 16.02.2023, Raportul Serviciului Investiţii nr. 6108 din 16.02.2023 și Avizul Comisiei economico-
financiară, juridică, disciplinară;
În conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.95/12.06.2020 pentru modificarea și
completarea Ordonanţei Guvernului nr.25/2001 privind înființarea Companiei Naţionale de Investiţii
"CNI." S.A;
În temeiul dispozițiilor art.129 alin. (2) lit.b), alin. (3) lit.a) şi art. 196 alin. (1) lit.a) din OUG
nr.57/2019 privind Codul administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei prin
Compania Naţională de Investiţii "C.N.I."S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului, teren domeniu
public situat în municipiul Suceava, strada Paris, Nr.FN, judeţul Suceava și aflat în proprietatea
municipiului Suceava, în suprafață de 8047,0 mp, identificat potrivit Cărţii funciare nr. 58655, nr.
topografic 58655, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către "C.N.I."- S.A. a
obiectivului de investiţii " Proiect Tip-Construire creşă mare, strada Paris, nr. E.N., municipiul Suceava,
judeţul Suceava".
Art.2. (1) Amplasamentul prevăzut la art.1 se predă viabilizat, conform documentelor urbanistice,
cu respectarea reglementărilor în vigoare.
(2) Nerespectarea acestei obligativităţi, constatată la data încheierii protocolului de predare sau
ulterior acestei date, este în măsură a atrage răspunderea beneficiarului Municipiul Suceava, judeţul
Suceava, CNI — SA asigurându-şi dreptul legal de acțiune în justiţie în vederea sancţionării atitudinii
culpabile a municipiului Suceava, judeţul Suceava, inclusiv solicitarea de penalități și acordarea de daune
interese, când prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, municipiul Suceava, judeţul Suceava a adus
atingere drepturilor şi intereselor legitime ale CNI — SA.
Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către UAT Municipiul Suceava, judeţul Suceava a
cheltuielilor pentru racordurile la utilităţi (electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat, etc.).
Art.4. UAT Municipiul Suceava se obligă să asigure, în condiţiile legii, suprafeţele de teren
necesare pentru depozitarea şi organizarea șantierului.
Art.5, UAT municipiul Suceava se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului
ențină destinația acestuia şi să asigure mentenanţa pe o perioadă de minim 15 ani;
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAY/ AL MUNICIPIULUI
Jrs. IOAN CIUTAC
Nr. 58 din 23 februarie 2023
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi „Nr. voturi Nr. voturi
HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE
de vot
58 23 22 -- 22 -.. ---
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.