28 martie 2013 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 51/2013 Suceava adoptată

Hotărâre privind aprobarea cuantumului lunar al burselor şcolare de care pot beneficia elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din municipiul Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 51 din 2013 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
51 / 2013
Data
28 martie 2013
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă cuantumul lunar al burselor pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat din Suceava pentru anul 2013: 100 lei pentru bursă de performanță, 80 lei pentru bursă de merit, 60 lei pentru bursă de studiu și 60 lei pentru bursă de ajutor social. Numărul burselor pe 2013 va fi stabilit în funcție de fondurile alocate în bugetul local, iar unitățile de învățământ vor stabili criteriile specifice de acordare în acord cu aceste sume, urmărind aplicarea lor în fiecare școală. Politicile, termenele și fondurile vor fi puse în practică de Primărie și de conducerile unităților școlare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă cuantumul lunar al burselor şcolare de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat de la nivelul municipiului Suceava, pentru anul 2013, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsvâprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind aprobarea cuantumului lunar al burselor şcolare de care pot beneficia elevii din unităţile de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava, înregistrată sub nr.8473/22.03.2013, în baza Raportului Biroului Finanţare învățământ preuniversitar de stat, înregistrat sub nr.8474/22.03.2013 şi a Raportului Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În baza dispoziţiilor Legii nr 273/2006 privind finanțele publice locale cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.105, alin.2 din Legea nr.1/20011 a educaţiei naţionale cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile din OMECTS Nr. 5576/2011; În temeiul art.36, alineat 2, litera b; art.45, alin.2; art.47 şi art.49 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată , cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1.(1) Se aprobă cuantumul lunar al burselor şcolare de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat de la nivelul municipiului Suceava, pentru anul 2013, după cum urmează: a) bursă de performanță - 100 lei; b) bursă de merit- 80 lei; c) bursă de studiu — 60 lei; d) bursă de ajutor social - 60 lei. (2) Unităţile de învățământ preuniversitar de stat, prin consiliile de administrație, aprobă criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, a burselor de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social, cu încadrarea în sumele ce vor fi alocate de la bugetul local, pentru fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat, Art.2. Numărul burselor pentru perioada anul 2013 va fi stabilit în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie. Art.3 Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate şi unităţile şcolare vor duce la îndeplinire, prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE S&pi IȚĂ CONTRASEMNEAZĂ | FLueLĂ SECRETAR IPIU ir. IOANAIUTAC

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă