24 februarie 2022 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 49/2022 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind apartenența la domeniul privat al municipiului Suceava a unor bunuri imobile nou identificate

Denumire
Hotărârea nr. 49 din 2022 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
49 / 2022
Data
24 februarie 2022
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă trecerea în domeniul privat al municipiului Suceava a trei parcele de teren situate în Suceava (străzile Plevnei nr. 55 și două porțiuni pe lângă strada Traian Vuia, la distanțe de 804 m și 1123 m de intersecția cu Calea Unirii), potrivit anexelor aferente. Aceasta înseamnă că aceste terenuri vor face parte din proprietatea orașului și vor fi administrate ca bunuri private ale municipiului, nu ca bunuri de uz public, iar Primarul va pune în aplicare prevederile hotărârii. Pentru locuitori, schimbarea poate afecta eventuale decizii viitoare privind utilizarea, valorificarea sau infrastructura pe aceste loturi, conform planificării municipale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă apartenența la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de teren, situată în Suceava, strada Plevnei, nr.55, evidenţiat în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 $ www.primariasv.ro, primsv Oprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind apartenența la domeniul privat al municipiului Suceava a unor bunuri imobile nou identificate Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava înregistrat la nr. 6264 din 17.02.2022, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu înregistrat la nr. 6265 din 17.02.2022 şi avizul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară a Consiliului Local al municipiului Suceava; Potrivit Hotărârii nr.392 din 14.05.2020 privind aprobarea normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al oraşelor, al municipiilor și al județelor În temeiul prevederilor art.139, alin.(3) lit. “g”, ale art.140 şi art.196 din Ordonanţa de Urgenţă nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă apartenența la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de teren, situată în Suceava, strada Plevnei, nr.55, evidenţiat în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de teren, situată în Suceava, strada Traian Vuia, perpendicular pe strada Traian Vuia la o distanță de 804 metri de la intersecţia străzii Traian Vuia cu Calea Unirii, evidenţiat în anexa nr.l care face parte integrantă din prezenta hotărâre. i Art.3. Se aprobă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de teren, situată în Suceava, strada Traian Vuia, perpendicular pe strada Traian Vuia la o distanță de 1123 metri de la intersecţia străzii Traian Vuia cu Calea Unirii, evidenţiat în anexa nr.l care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărari. Nr. 49 din 24 februarie 2022 Nr. consilieri Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi „Nr. voturi Nr. voturi HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE de vot 49 23 23 -- 22 -- 1 T a6eq In[np!Qouur T9'E9£'191 TI0T Wn1C giu!S0[0y 9p eHOSaeo “auf e2|e) No PINA UPIEAL, Wu fa i € e o1ejun[op 15 NZEAS EIjO9SI9)U! E] Ap 1auu ST] | 3p EiueIsIp O &| eInA Yusurese|dure op uejd uelea | epens ad ejnorpuadi9d “Jejse no oyuruugogIquur no “ui Sp aunSunj “du /7SI 2p gieyedns up “eAeoons [Niopnf “eINA Uele1[ epe.ns “eAeBONS |Nidiorunuu UL Jens in[njiqouu! 1£*69s'9l 707 Wn1Q giu!Sso[0y 9p e1105a9eo “ru E2[eO no eINA UeIeA], wnuQ acu (4 e areuun[ap !$ IZB.S 21jO9SI9Ul E] 9P LN9ul 08 2P EiueisIp O &| EINA Juouresejdure op uejd Uere1 | pes 9d ejnorpuod.od “seeq urp oyururgogIqQuu, no “tu 06] aunsun] *dui /8€| ap gieyerdns uj “eAeaons [Njopnf “eImA uele1| epe.ns “eAeaoNS [nidrorunuu u Jens in[npiqouu! 86'LL007 7707 Je3s op ayejadoad injnpqouui 9yuazere njon.suoo 1iuno U319[ D=" | e oxeuujap 15 giu!soJoy ap e1o5ayeo “du 06| 2p gieye.dns u “eAeoons yuowesejdue ap uejd [Nj9pnf *SS"1U “19uA2|d Epe.ns “eAeaoNS [nidrorunuu ul Jens (20 iuIsoloy N elenpe UI NIEp nes/1S DIPDIJISEP gorpunf eens caejăsatii 1Ipugqop I1EDINU2P! 3p 319u2u2/4 Inţnunq Ed.unuaq ap [npo5 9p EDIEOIEA [nuy 2pqou1 14nung — [ Dounl)92$ EAE3ONS INŢNIdPIUNIN [E )eALId In[nrusurop &] VINAINALIVdV PAPBONS LV Ţe IEALIE IM[NIUSUIOP IN[NIEUSAUI PIIULIDOIUL NIJUod [eroads eISHIU0 roz TO he [p / U LOIGIRIOH €| PARSONS [NIdrorunzA pxouv 2APoONS [Nijopnf euauauede [ exauv 7 afed NIQUIauu — PULIC QnuluL 'L IQUIoUI — UeQ12$ N2PeIA '9 NIQUIBUI — UELIPV [IPUIS] '$ NIQUIAUU — EJSLIQeD) 2203019 'p [QUIAUI — PIEJN UBSOIOJA '€ NIQUI9UI — BSnpugig] IOIAOdOg '7 aurpo$o1d — 2ul[y BOPOASIS '1 :BOIUW97 EISIUI0D 3 | 16010'8ze 1VLOL juauauede | exsuv

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă