25 martie 2021 · Inițiator: Primar, Ion Lungu

HCL 49/2021 Suceava adoptată

Hotărâre de modificare a Programului de Transport din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Suceava aprobat prin HCL nr. 333 din 24.11.2016, privind atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu modificările și completările HCL nr.52/2018

Denumire
Hotărârea nr. 49 din 2021 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
49 / 2021
Data
25 martie 2021
Inițiator
Primar, Ion Lungu
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide modificarea Programului de Transport din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate din Suceava, aprobat inițial în 2016, cu completările din 2018, iar noul program va figura în Anexa 2 a contractului. Practic, locuitorii vor avea un program actualizar și adaptat pentru cursele de transport, în funcție de noul act adițional nr.9 semnat de primar. Se autorizează Primarul să semneze actul adițional nr.9 al contractului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsvOprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE de modificare a Programului de Transport din Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Suceava aprobat prin H.C.L. nr.333/24.11.2016 privind atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, cu modificările și completările H.C.L. 52/2018 Consiliul Local al Municipiului Suceava Având în vedere Referatul de aprobare a Primarului municipiului Suceava, dl. Ion Lungu şi a Viceprimarului municipiului Suceava, dl. Lucian Harşovschi, înregistrată sub nr. 7971/15.03.2021, Raportul Serviciului autoritatea locală de autorizare transport, înregistrat sub nr. 7972/15.03.2021, precum şi Avizul Comisiei servicii publice; Potrivit prevederilor H.C.L. nr. 52/22.02.2018 privind modificarea H.C.L. nr. 333/24.11.2016 privind atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Suceava cu modificările și completările ulterioare și prevederilor art. 1 alin. (6) litera f) şi g), respectiv art. 17, litera b) şi c) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unitățile administrativ teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. 6 lit. (a) şi alin (7) lit. n), ale art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. h) şi ale art. 196 alin (1) lit. a) din Ordonanţa de urgență nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art. I. Se modifică Programul de Transport prevăzut în Anexa 2 la Contractul-cadru nr. 2278/28.02.2018 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Suceava către S.C. Transport Public Local S.A. aprobat prin H.C.L. nr. 333/24.11.2016 privind atribuirea în gestiune delegată a serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Suceava, modificat și completat de H.C.L.52/2018 , acesta urmând a avea forma prevăzută în Anexa, ce constituie parte integrantă la prezenta hotărâre. Art. II. Se împuterniceşte Primarul municipiului Suceava să semneze actul adiţional nr.9 de modificare a Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate nr. 2278/28.02.2018 încheiat cu S.C. TRANSPORT PUBLIC LOCAL S.A. Suceava, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri. Art. III. Celelalte preyăderi-ale Programului de Transport din contractul nr. 2278/28.02.2018 rămân neschimbate. 7 E PREŞEDINTE DE/$ LUCIAN HARȘO CONTR SECRETAR GENER Jrs. IAN CIUTAC ANEXA la: MCL 49 | JOAĂ privind modificarea Programului de transport public local de persoane PROGRAM DE TRANSPORT PUBLIC LOCAL DE PERSOANE PRIN CURSE REGULATE ÎN MUNICIPIUL SUCEAVA Capitolul I: Dispoziţii generale Art. 1. Prezentul program de transport conţine descrierea traseelor pentru transportul public local de persoane efectuat cu autobuze pe raza municipiului Suceava pe care trebuie să presteze serviciul de transport operatorul public S.C. Transport Public Local S.A.. Art. 2. Programul de transport a fost elaborat în temeiul următoarelor acte normative: - Legea nr. 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ- teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare; - Legea nr, 328 din 21 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr, 92/2007 a serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale - Ordinul nr. 972/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru pentru efectuarea transportului public local şi a Caietului de sarcini-cadru al serviciilor de transport public local. Art. 3. Programul de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Suceava a fost întocmit avându-se în vedere distribuţia demografică a călătorilor, amplasarea unităţilor comerciale şi a instituţiilor, precum şi fluxul de persoane în funcţie de zilele săptămânii. În măsura posibilităților, s-a avut în vedere păstrarea denumirilor staţiilor și a numerelor liniilor cu care călătorii sunt obişnuiţi. itolul II: Traseele destinate transportului ic local de persoane prin curse regulate î municipiul Suceava efectuate de transport S.C. Transport Public Local S.A. Art. 4. Traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate în municipiul Suceava au fost concepute cu scopul de a satisface nevoile de deplasare ale călătorilor pe rutele principale din municipiul Suceava, precum și pe cele ale călătorilor din zonele cu o densitate redusă de locuitori, unde numărul mic de călători nu permite prestarea serviciului în condiţii de rentabilitate economică. Art, 5. Pe traseele principale operatorul trebuie să presteze serviciul cu autobuze de mare capacitate datorită numărului mare de călători, aceste linii de transport deservind zone aglomerate cum ar fi Burdujeni — Orizont şi Gară, Obcini şi George Enescu, dar şi/sau zona industrială de la limita municipiului cu localitatea Şcheia precum şi centrele comerciale Suceava Shopping City (Carrefour), Iulius Mall, etc.. Pe de altă parte, operatorul de transport trebuie să satisfacă nevoile de transport ale călătorilor către instituţii amplasate în afara rutelor principale, dar şi pe cele ale cetăţenilor domiciliaţi în zone cu densitate redusă de locuitori, unde numărul pasagerilor este prea mic pentru a putea asigura rentabilitatea activității de transport. Pentru aceste situaţii, au fost concepute linii pe care operatorul va utiliza autobuze de capacitate redusă. Art. 6 Pentru fiecare autobuz utilizat pentru executarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate, operatorul trebuie să deţină licenţă de traseu eliberată de Primăria Municipiului Suceava. Art. 7 Traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate din municipiul Suceava sunt: ANEXA la HCL 9] „AOdi privind modificarea Programului de transport public local de persoane LINIA 1 ; Traseu: Cinema Burdujeni (0,0 km) — Orizont (0,5 km) — L.R.I.C, (0,7 km) — Carrefour (1,7 km) — Bazar (2,2 km) — Sala Sporturilor (2,5 km) — Grupul Şcolar (3,0 km) — Centru (4,0 km) — Bancă (4,6 km) — Policlinică (5,1 km) — Catedrala Mărăşeşti (6,1 km) — Curcubeu (6,7 km) — Mobilă (7,2 km) — Obcini- întoarcere semafor parc (7,6km) — Obcini-flori (8,lkm) — Mobilă (8,5km) 7,6km — Curcubeu (8,9 km) — Nordic (9,3 km) — Catedrala Mărăşeşti (9,8 km) — Policlinică (10,7 km) — Bancă (11,3 km) — Centru (11,9 km) — Grupul Şcolar (12,9 km) — Sala Sporturilor (13,4 km) — Bazar (13,9 km) — Carrefour (14,3 km) — Orizont (15,5 km) — Cinema Burdujeni (14,0 km). Intervalul de succedare a Linia curselor: zilele 1-5 (6-7) Plecări de la capete Nr. Capacitate] Numărul de mijloace de R - T p -5 (6- staţii/sens raseu (nr. locuri)| transport: zilele 1-5 (6-7) zilele 1-5 (6-7) Lungimea 6%-90 | 113-16% | prima | ultima Linia 1 |Capăt de linie: CINEMA BURDUJENI Nr. staţii: [Cinema Burdujeni — Orizont — IR.IC. — 10 (-) 10 () 25 Carrefour — Bazar — Sala Sporturilor — Grupul 07% 19% (14+14) [Şcolar — Centru — Bancă — Policlinică — 90 Lungimea |Catedrala Mărăşeşti — Curcubeu — Mobilă -—| (-) (8) 16,0 km |Obcini-semafor pare — Obcini-flori — Mobilă! -Curcubeu — Nordic — Catedrala Mărăşeşti — 4(0) Policlinică — Bancă — Centru — Grupul Şcolar! - Sala Sporturilor — Bazar — Carrefour -—| Orizont — Cinema Burdujeni LINIA 2: Traseu: Gara Burdujeni (0,0 km) — Comlemn (0,4 km) — Cantina I.R.I.C. (0,7 km) — Moldova (1 km) — Orizont (1,4 km) — 1.R.1.C. (1,6 km) — Carrefour (2,6 km) — Iulius Mall (3,6 km) — Bazar (4,2 km) — Sala Sporturilor (4,6 km) — Grupul Şcolar (5,1 km) — Centru (6,1 km) — Bancă (6,7 km) — Policlinică (7,3 km) — Spital (8,1 km) — Metro (8,5 km) — Corduş (9,3 km) — Şc. Gen. Nr. 9 (9,7 km) — Obcini (10,3 km) — Mobilă (10,7 km) — Curcubeu (11,0 km) — Nordic (11,4 km) — Catedrală (11,9 km) — Policlinică (12,8 km) — Bancă (13,4 km) — Centru (14,0 km) — Grupul Școlar (15,0 km) — Sala Sporturilor (15,5 km) — Iulius Mall (16,4 km) — Bazar (17,0 km) — Carrefour (17,4 km) — Pasarela C.F.R. (18,0 km) — Orizont (18,6 km) — Moldova (19,0 km) — Cantina L.R.L.C. (19,3 km) — Ramiro (19,7 km) — Gara Burdujeni (20,6 km). Intervalul de succedare a Plecări de la capete! Linia curselor: zilele 1-5 (6-7) de linie Nr. Capacitate] Numărul de mijloace de zilele 1-5 (6-7 staţii/sens Traseu (nr. locuri) _transport: zilele 1-5 (6-7) 6» Lungim 20. 05%. 070%. 1900. [2020.| | me os ore | to | 205 | aa |prima | uitima Linia 2 |Capăt de linie: GARA BURDUJENI Gara Burdujeni - Conlemn -— Cantina| 15| 10 |10|[10]15 Nr. stații: (I.R.L.C. — Moldova — Orizont — L.R.I.C. — (20) | (15) | (10) | (15) | (5) 37 Carrefour — Iulius Mall — Bazar — Salaj (17+20) |Sporturilor — Grupul Şcolar — Centru — Banc: 90 0450 2925 |- Policlinică — Spital — Metro — Corduş — Șc. (0425 (2225) Lungimea |Gen. Nr. 9 — Obcini — Mobilă — Curcubeu — 20,6 km |Nordic — Catedrală — Policlinică — Bancă —| Centru — Grupul Şcolar — Sala Sporturilor — 7 (6) hulius Mall — Bazar — Carrefour — Pasarela| C.F.R. — Orizont — Moldova — Cantina L.R.I.C. - Ramiro — Gara Burdujeni * În nopţile de Revelion, Înviere şi Zilele Sucevei, programul se prelungeşte, ultima plecare de la capătul de traseu fiind la ora 01.00 ANEXA la: HCL 43) OM privind modificarea Programului de transport public local de persoane LINIA 3: Traseu: Gara Burdujeni (0,0 km) — Conlemn (0,4 km) — Cantina L.R.I.C. (0,7 km) — Moldova (1 km) — Orizont (1,4 km) — L.R.1.C. (1,6 km) — Carrefour (2,6 km) — Bazar (3,1 km) — Sala Sporturilor (3,5 km) — Grupul Şcolar (4,0 km) — Centru (5,0 km) — Bancă (5,6 km) — Policlinică (6,2 km) — Spital (7,0 km) — Obcini (7,5 km) — Intersecţie Gara Suceava Vest (140 km) — Mobilă (15,1 km) — Curcubeu (15,5 km) — Nordic (15,9 km) — Catedrală (16,4 km) — Policlinică (17,3 km) — Bancă (17,9 km) — Centru (18,5 km) — Grupul Școlar (19,5 km) — Sala Sporturilor (20,0 km) — Bazar (20,5 km) — Carrefour (20,9 km) — Pasarela C.F.R. (21,5 km) — Orizont (22,1 km) — Moldova (22,5 km) — Cantina L.R.I.C. (22,8 km) — Ramiro (23,2 km) — Gara Burdujeni (24,1 km). Linia Intervalul de succedare a Plecări de la capete Nr. T Capacitate | curselor: zilele 1-5 (6-7) "a cap A raseu : n de linie staţii/sens (nr. locuri) | Numărul de mijloace de 1-5 (6-7) Lungimea transport: zilele 1-5 (6-7) Linia 3 |Capăt de linie: GARA BURDUJENI 05% (Gara Burdujeni — Comlemn -— Cantinal Ă 06": Nr. staţii: |LR.I.C. — Moldova — Orizont — IR.L.C. - 8 curse/zi (1-5) 07:5 33 |Carrefour — Bazar — Sala Sporturilor — Grupul 2 curse/zi (6-7) 1315 (16+17) |Şcolar — Centru — Bancă — Policlinică — Spital 90 14% - Obcini — Intersecţia Gara Suceava Vest — 15% Lungimea |Mobilă — Curcubeu — Nordic — Catedrală -| 16% 24,1 km |Policlinică — Bancă — Centru — Grupul Şcolar 17% - Sala Sporturilor — Bazar — Carrefour -l 1 (D) (052,134) Pasarela C.F.R. — Orizont — Moldova — Cantina L.R.I.C. — Ramiro — Gara Burdujeni LINIA 4: Traseu: Cinema Burdujeni (0,0 km) — Depozitul de ouă (0,5 km) — Torino (0,9 km) — Piaţa Burdujeni (1,2 km) — Orizont (1,6 km) — I.R.L.C. (1,8 km) — Carrefour (2,8 km) — Iulius Mall (3,8 km) — Bazar (4,3 km) — Sala Sporturilor (4,8 km) — Grupul Şcolar (5,3 km) — Centru (6,3 km) — Bancă (6,9 km) — Policlinică (7,5 km) — Catedrala Mărăşeşti (8,5 km) — Curcubeu (9,1 km) —Mobilă (9,6 km) — Obcini (10,0 km) — Metro (10,3 km) — Corduş (11,1 km) — Bloc I.RE. (11,5 km) — Alimentara Obcini (11,9 km) — Şc. Gen. Nr. 9 (12,1 km) — Obcini (12,7 km) — Mobilă (13,1 km) — Curcubeu (13,5 km) — Confecţia (13,8 km) — Universitate (14,3km) — Policlinică (14,7 km) — Bancă (15,3 km) — Centru (15,9 km) — Grupul Şcolar (16,9 km) — Sala Sporturilor (17,4 km) — Iulius Mall (18,3 km) — Bazar (18,9 km) — Carrefour (19,3 km) — Pasarela C.F.R. (19,9 km) — Orizont (20,5 km) — Piaţa Burdujeni (20,9 km) — Torino (21,2 km) — Depozitul de ouă (21,5 km) — Spitalul de Neuropsihiatrie (21,7 km) — Cinema Burdujeni (22,0 km). Intervalul de succedare a Linia curselor: zilele 1-5 (6-7) plecări d la capete Nr. "Traseu Capacitate | Numărul de mijloace de zilele 1-5 (6-7) staţii/sens (nr. locuri)| transport: zilele 1-5 (6-7) Lungimea 04%. 05%-07%.] 19%-] 20:0- N N 05% | 072 dp 200 îm prima | ultima Linia 4 |Capăt de linie: CINEMA BURDUJENI Cinema Burdujeni — Depozitul de ouă -— Torino — Piaţa Burdujeni — Orizont —1.R.I.C. — 15| 10 [6-8] 10 | 15 | 04% 2930 Carrefour — Iulius Mall — Bazar — Sala] 90 20) (5) | 0) |a0)| 5) | co4s | 02%) Nr. staţii: |Sporturilor — Grupul Şcolar — Centru — Bancă! 43 - Policlinică -— Catedrala Mărăşeşti -| ANEXA ia HCL 49 | Î004 . privind modificarea Programului de transport public local de persoane (20+23) |Curcubeu — Mobilă — Obcini — Metro -| Corduş — Bloc I.R.E. — Alimentara Obcini -] Lungimea |$c. Gen. Nr. 9 — Obcini — Mobilă — Curcubeul 22,0 km |- Confecţia — Universitate — Policlinică — Bancă — Centru — Grupul Şcolar — Sala 10 (7) Sporturilor — Iulius Mall — Bazar — Carrefour — Pasarela C.F.R. — Orizont — Piaţa Burdujeni — Torino — Depozitul de ouă - Spitalul de |Neuropsihiatrie — Cinema Burdujeni. * În noptile de Revelion, Înviere şi Zilele Sucevei, programul se prelungeşte, ultima plecare de la capătul de traseu fiind la ora 01.00 LINIA S: Traseu: Gara Iţcani (0,0 km) — Pasaj C.F.R. (0,3 km) — Străduinţa (0,6 km) — Betty Ice (1,2 km) — Peco Petrom (1,6 km) — T.P.L. (2,3 km) — Sticlă (2,9 km) — Grupul Şcolar (3,7 km) — Centru (4,7 km) — Bancă (5,3 km) — Policlinică (5,9 km) — Spital (6,7 km) — Metro (7,1 km) — Corduş (7,9 km) — Bloc L.R.E. (8,3 km) — Alimentara Obcini (8,7 km) — Şc. Gen. Nr. 9 (8,9 km) — Obcini (9,5 km) — Mobilă (9,9 km) — Curcubeu (10,3 km) — Nordic (10,7 km) — Catedrala Mărăşeşti (11,2 km) — Policlinică (12,1 km) — Bancă (12,7 km) — Centru (13,3 km) — Grupul Şcolar (14,3 km) — Sticlă (15,2 km) — T.P.L. (15,8 km) — Peco Petrom (16,5 km) — Selgros (17,0 km) — Străduinţa (17,8 km) — Pasaj C.F.R. (18,0 km) — Gara Iţcani (18,6 km). Intervalul de succedare a ; Linia curselor: zilele 1-5 (6-7) Plecări de la cap ete Nr Capacitate | Numărul de mijloace de , - p: ui zilele 1-5 (6-7) staţii/sens (nr. locuri) |_transport: zilele 1-5 (6-7) Lungimea | 04%. 08%. 2020. 080 20% 22% Traseu prima | ultima Linia 5 |Capăt de linie: GARA IȚCANI Gara Iţcani — Pasarela C.F.R. — Străduinţa — n 15 20 Nr, staţii: [Betty ICE — OMV Petrom — T.P.L. — Sticlă — 33 Grupul Şcolar — Centru — Bancă — Policlinică| (20) (20) (20) (14+19) |- Spital — Metro — Corduş — Bloc L.R.E. — 90 045 20000 Alimentara Obcini — Şc. Gen. Nr. 9 — Obcini (15) (04%) | (220%) Lungimea |- Mobilă — Curcubeu — Nordic — Catedrala| 18,6 km |Mărăşeşti — Policlinică — Bancă — Centru -— AN Grupul Şcolar — Sticlă — T.P.L. — OMV 4 3%) Petrom — Selgros — Străduința — Pasarela| C.F.R. - Gara Iţcani. + În nopțile de Revelion, Înviere şi Zilele Sucevei, programul se prelungește, ultima plecare de la capătul de traseu fiind la ora 01.00 ** În zilele de sâmbătă şi duminică se vor utiliza autobuze de capacitate redusă pentru deservirea acestui traseu. ANEXA la HCL 49] A034 privind modificarea Programului de transport public local de pe Tsoane LINIA 7* : Traseu: Centru (0,0 km)- Uzina Electrică (0,9 km) — Cimitirul Pacea (1,7 km) Cetatea de Scaun(2,3 km) — Cimitirul Pacea (2,9 km) — Mănăstirea Sf. loan 3,5 km — Centru (4,5 km). Intervalul de succedare a ; Linia curselor: zilele 5-7: p!ecări de Ia capete Nr, Capacitate | Numărul de mijloace de : ș: T - staţii/sens raseu (nr. locuri) |___transport: zilele 5-7* zilele 5-7 Lungi ungimea 12% - 21% prima [ultima Linia 7 |Capăt de linie: CENTRU Nr. staţii: 60 7 Centru — Uzina Electrică — Cimitirul Pacea — 00 00 (4+3) [Cetatea de Scaun — Cimitirul Pacea — 15 12 21 „| Lungimea |Mănăstirea Sf. loan — Centru 11) 45 km Circulă doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, în lunile iulie şi august LINIA 15: Traseu: Str. Dobrilă Eugen- „Gropi” (0,0 km) — Burdujeni Sat “Şpac” (1,0 km) — Şc. Gen. Nr. 6 (1,9 km) — Tabita (2,5 km) — str. Cpt. Grigore Andrei (3,4 km) — str. Cpt. Grigore Andrei — Autobaza electrică (3,9 km) -— str. Cpt. Grigore Andrei (4,4 km) — Cinema Burdujeni (4,6 km) — Orizont (5,1 km) — L.R.I.C. (5,3 km) — Carrefour (6,3 km) — Bazar (6,8 km) — Sala Sporturilor (7,3 km) — Grupul Şcolar (7,8 km) — Centru (8,8 km) — Casa Cărţii (9,3) — Autogară (9,4 km) — Biserica Sfântul Dumitru (9,8 km) — Grupul Şcolar (10,7 km) — Sala Sporturilor (11,2 km) — Bazar (11,8 km) — Carrefour (12,3 km) — Pasarela CER (12,7 km) — Orizont (13,2 km) — Primăria Burdujeni (13,9 km) — str. Cpt. Grigore Andrei (14,3 km) — str. Cpt. Grigore Andrei — Autobaza electrică (14,8 km) — str. Cpt. Grigore Andrei (15,3 km) — km)-Şe. Gen. Nr. 6 (16,5 km) — Burdujeni Sat “Şpac” (18,4 km) — Str. Dobrilă Eugen- „Gropi” (18,4 km). Tabita (16,0 Intervalul de succedare a Linia Capacita| curselor: zilele 1-5 (6-7) plecări de la capele Nr. te Numărul de mijloace de ; staţii/sens Traseu (nr. | transport: znele 1-8 (6-7) | Zilele 1-56 Lungimea locuri) 5.20% (6.19%) Îprima ultima Linia 15 |Capăt de linie: Str. Dobrilă Eugen- „Gropi” — Burdujeni Sat “Şpac” — Şc. Gen. Nr. 6 — Tabita — Nr. staţii: (str. Cpt. Grigore Andrei — str. Cpt, Grigore 30(30) 32 Andrei — Autobaza electrică — str. Cpt. Grigore (167+16) |Andrei — Cinema Burdujeni — Orizont — 1.R.I.C. 30 |- Carrefour — Bazar — Sala Sporturilor — Grupul 5 30 Şcolar — Centru — Casa Cărţii — Autogară — 15 00 2 Lungimea |Biserica Sfântul Dumitru — Grupul Şcolar — Sala (6) (19%) 18;3 km |Sporturilor — Bazar — Carrefour — Pasarela CFR — Orizont — Primăria Burdujeni — str. Cpt. Grigore 20) Andrei — str. Cpt. Grigore Andrei — Autobaza electrică — str. Cpt. Grigore Andrei — Tabita — Şc. Gen. Nr. 6 — Burdujeni Sat “Şpac” — Str. Dobrilă Eugen- „Gropi”. ANEXA la HCL. Hg / 2044 privind modificarea Programului de transport public local de persoane LINIA 17 : Traseu: Burdujeni Sat “Şpac” (0,0 km) — Şc. Gen. Nr. 6 (0,9 km) — Tabita (1,5 km) — str. Cpt. Grigore Andrei (2,4 km) — str. Cpt. Grigore Andrei-Autobaza electrică (2,9 km) -— str, Cpt. Grigore Andrei (3,4 km) Cinema Burdujeni (3,6 km) — Moldova (4,5km) — Orizont (4,9 km) — L.R.L.C. (5,1 km) — Carrefour (6,1 km) — Bazar (6,6 km) — Sata Sporturilor (7,1 km) — Grupul Şcolar (7,6 km) — Centru (8,5 km) — Bancă (9,2 km) — Policlinică (9,9 km) — Catedrala Mărăşeşti (10,7 km) — U.G.L.R.A. (11,2 km) — Casa de Pensii (11,9 km) — U.G.I.R.A. (12,6 km) — Catedrala Mărăşeşti (13 km) — Policlinică (14 km) — Bancă (14,7 km) — Centru (15,3 km) — Grupul Şcolar (16,3 km) — Sala Sporturilor (16,8 km) — Bazar (17,3 km) — Carrefour (17,7 km) — Orizont (18,9 km) — Cinema Burdujeni (19,4 km) — str. Cpt. Grigore Andrei (19,8 km) — str. Cpt. Grigore Andrei-Autobaza electrică (20,3 km) — str. Cpt. Grigore Andrei (20,8 km) Tabita (21,7 km) — Şc. Gen. Nr. 6 (22,2 km) — Burdujeni Sat “Şpac” (23,1 km). Intervalul de succedare a Linia Capacitate curselor: zilele 1-5 (6-7) Plecări de la capete staţi sens Traseu dar. locuri) | ae aia ceai) | zilele 1-56) e 07% - 16% (-)* prima | ultima Linia 17 |Capăt de linie: BURDUJENI sat “Şpac” Burdujeni sat “$pac” — Şc. Gen. Nr. 5 — Tabita — str. Cpt. Grigore Andrei — str. Cpt. 75 () Nr, staţii: Grigore Andrei-Autobaza electrică — str. Cpt. 37 Grigore Andrei — Cinema Burdujeni — (20+17) |Moldova — Orizont -— I.R.1.C. — Carrefour — Bazar — Sala Sporturilor — Grupul Şcolar — Centru — Bancă — Policlinică — Catedrala| 15 07% 16% Lungimea |Mărăşeşti — U.G.I.R.A. — Casa de Pensii — (* (-)* 23,1 km |U.G.I.R.A. -- Catedrala Mărăşeşti — Policlinică| - Bancă — Centru — Grupul Şcolar — Sala| Sporturilor — Bazar — Carrefour — Orizont — Cinema Burdujeni — str. Cpt. Grigore Andrei — str. Cpt. Grigore Andrei-Autobaza electrică — str. Cpt. Grigore Andrei — Tabita — Şc. Gen. Nr. 5 — Burdujeni sat “Şpac” * nucirculă sâmbăta şi duminica I [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă