25 martie 2010 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 40/2010 Suceava adoptată

Hotărâre privind aprobarea condiţiilor şi a preţului de vânzare a spaţiilor medicale din Policlinica Judeţeană str. Ştefan cel Mare nr.78

Denumire
Hotărârea nr. 40 din 2010 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
40 / 2010
Data
25 martie 2010
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă condițiile și prețul de vânzare a spațiilor medicale din Policlinica Județeană, situată pe strada Ștefan cel Mare nr. 78, incluzând chitanțele pentru plata integrală sau în rate (cu avans de 15%), iar prețurile în euro se convertesc în lei la cursul din data încheierii contractelor. Cumpărătorul suportă cheltuielile de cadastru, întabulare a dreptului de propriețe și înregistrare a ipotecii; plățile lunare se efectuează în lei la cursul euro din ziua plății. Hotărârea introduce raportul de evaluare și procesul verbal de negociere ca anexe, iar măsurile de punere în aplicare vor fi realizate de Primarul municipiului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă raportul de evaluare pentru spaţiile proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activități conexe actului medical situat în Policlinica Judeţeană str. Ştefan cel Mare nr.78

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA o CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind aprobarea condiţiilor şi a preţului de vînzare a spațiilor medicale din Policlinica Judeţeană str. Ştefan cel Mare nr.78 Consiliul Local al Municipiului Suceava; Avand în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava înregistrată la nr.11.087/19.03.2010, Raportul Serviciului Patrimoniu înregistrat la nr.11.088/19.03.2010 precum şi Raportul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară a Consiliului Local al municipiului Suceava; În baza prevederilor art. 5 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din OUG nr. 68/28.05.2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităților administrativ teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activități conexe actului medical; În temeiul prevederilor art. 36 al. (2) lit. c şi al. (5) lit. b, art. 45 al. (3), art. 47 şi art. 49 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă raportul de evaluare pentru spaţiile proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activități conexe actului medical situat în Policlinica Judeţeană str. Ştefan cel Mare nr.78. Art. 2.(1) Se aprobă condiţiile şi prețul de vânzare din procesul verbal de negociere încheiat între comisia pentru vânzarea spaţiilor medicale şi titularii acestora conform anexei la prezenta hotărâre. (2) Preţurile de vânzare a spaţiilor medicale în cazul achitării integrale cât şi în cazul plăţii în rate, respectiv a avansului de 15%, sunt în euro și se calculează în lei la cursul din data încheierii contractelor de vânzare — cumpărare. (3) Ratele lunare sunt în euro, şi se achită în lei la cursul euro valabil la data efectuării plăţii. Art. 3. Cheltuielile ocazionate de procedura de vânzare în ceea ce priveşte efectuarea măsurătorilor cadastrale şi întabularea dreptului de proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale precum şi înscrierea ipotecii sunt suportate de către cumpărător. Art. 4. Rapciurtul de evaluare şi procesul verbal de negociere constituie anexă la prezenta hotărâre. Art. 5. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului e specialitate. CONTBASEMNEAZĂ SECRE MUNICIPIU je. CIUTAC

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă