Hotarare privind modificarea Inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al municipiului Suceava, judeţul Suceava, înscris în Anexa la Hotărârea nr. 153/29.11.1999, cu modificările şi completările ulterioare
Denumire
Hotărârea nr. 330 din 2013 a Consiliului Local Suceava
Se aprobă reevalvarea și modificarea inventarului bunurilor de proprietate publică ale municipiului Suceava administrate de două companii publice locale (SC Acet SA – Suceava și SC Termica SA Suceava). Se includ noile valori/poziții în anexele 1 și 2 ale hotărârii, iar responsabilii (primarul, serviciul patrimoniu și serviciul financiar-contabilitate) au obligația să pună în aplicare prevederile. Pentru locuitori, înseamnă actualizarea listei cu ce bunuri de pe domeniul public există la ora de raportare, posibil impact asupra percepției valorii și al bugetului pe termen scurt, dar nu sunt clare termene sau efecte financiare imediate în textul prezentat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă inventarul bunurilor proprietate publică a municipiului Suceava administrate de SC Acet SA — Suceava, ca urmare a reevalvării, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul i Mai nr. 5A, cod: 720224
www.primariasv.ro, primsv(âprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind modificarea Inventarului bunurilor care fac parte din domeniul public al municipiului
Suceava, judeţul Suceava, înscris în Anexa la Hotărârea nr. 153/29.11.1999, cu modificările şi
completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Suceava;
Având în vedere Expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava, înregistrată sub
nr.33.864 din 12.12.2013, Raportul serviciului Patrimoniu înregistrat la nr.33.865 din 12.12.2013,
Raportul Comisiei economico — financiară, juridică, disciplinară şi al Comisiei de amenajare a
teritoriului şi urbanism;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul
juridic al acesteia cu modificările şi completările ulterioare şi ale Horărârii Guvernului nr. 548/1999
privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc
domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor;
În temeiul prevederilor art. 36 al. (2) lit. c, art. 45 al. (3), din Legea nr. 215/2001 a
administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă inventarul bunurilor proprietate publică a municipiului Suceava
administrate de SC Acet SA — Suceava, ca urmare a reevalvării, conform anexei nr. 1 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Se aprobă inventarul bunurilor proprietate publică a municipiului Suceava
administrate de SC Termica S A Suceava, ca urmare a reevaluării, conform anexei nr. 2 care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art, 3. Primarul municipiului Suceava, Serviciul patrimoniu și Serviciul financiar
contabilitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR JJUNICIPIU
jr. IOANAZLUTAC
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.