24 octombrie 2019 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava, lon Lungu

HCL 314/2019 Suceava adoptată

Hotărâre privind atribuirea a 7 locuinţe vacante aflate în administrarea Municipiului Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 314 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
314 / 2019
Data
24 octombrie 2019
Inițiator
Primarul municipiului Suceava, lon Lungu
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă atribuirea în locațiune cu titlu oneros a 6 locuințe vacante din administrarea municipiului Suceava către șase familii, respectiv locuințe situate în diferite străzi ale orașului, cu plata chiriei lunare conform unei fișe de calcul, în numerar la casierie sau prin virament până la sfârșitul lunii. De asemenea, se stabilește că plata chiriei se face lunar, iar întârzierile vor genera penalități de 0,1% pe zi asupra sumei datorate, începând cu ziua următoare termenului de plată. Acțiunea vizează clarificarea beneficiarilor, locațiilor exacte ale locuințelor și condițiile financiare ale închirierii pentru locuitori.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă atribuirea în locaţiune cu titlu oneros a 6 locuințe aflate în administrarea Municipiului Suceava, după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind atribuirea a 7 locuinţe vacante aflate în administrarea Municipiului Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava d]. lon Lungu şi Viceprimarului municipiului Suceava dl. Marian Andronache înregistrat cu nr. 35445/23.10.2019, Raportul biroului evidența şi administrarea imobilelor de locuit înregistrat cu nr. 35446/23.10.2019, cât şi raportul comisiei de învățământ, relații externe, sănătate, familie, cultură, culte şi protecţie socială; În temeiul prevederilor art.2 lit.a) şi lit.c). art.42, art.43 şi art.47 din Legea locuinței nr.114/1996 republicată şi modificată şi HG nr.1275/2000, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.114/1996; În conformitate cu prevederile art.129 alin. (7) lit.q), precum şi ale art.139 alin. (3) lit.g) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art.1. (1) Se aprobă atribuirea în locaţiune cu titlu oneros a 6 locuințe aflate în administrarea Municipiului Suceava, după cum urmează: - apartamentul nr. 12, compus din 1 cameră şi dependințe situat în Suceava, Str. Pictor Şerban Rusu Arbore nr.10, Bl. E2 — familiei Tocari Mihaela; - apartamentul nr. 12, compus din 3 camere şi dependințe situat în Suceava, Str. Calea Unirii nr.88, Bl. 71, Sc.C — familiei Constantin Petrovschi Ramona Maria; - apartamentul nr.10, compus din 3 camere şi dependinţe situat în Suceava, Str. Eroilor nr.6, Bl. 54, Sc.E — familiei Moroşan Geanina; -apartamentul nr.13, compus din 1 cameră şi dependințe situat în Suceava, Str. Privighetorii nr.3A, Bl.B3 — familiei Tănase Tamara Nicoleta; - camera nr. LOA, etaj II situat în Suceava, Cl. Unirii nr.15, cămin nr.2 — Brăişteanu Tania; - apartamentul nr.3 A, compus din 2 camere şi aces la dependinţe, situat în Suceava, Str. Ştefan cel Mare nr.27, Bl.27 — familiei Poroh Genoveva Carmen. (2) Se aprobă plata chiriei calculată conform fişei de calcul, anexă la contractele de închiriere. Chiria va fi achitată lunar de către beneficiari în numerar la casieria din cadrul Primăriei Municipiului Suceava sau prin virament bancar până în ultima zi a lunii curente. (3) Neplata la termen a chiriei atrage penalități de întârziere de 0,1% asupra sumei datorate, pentru fiecare zi de întârziere, începând cu prima zi care urmează celei în care suma a devenit exigibilă, fără ca penalitățile să poată depăşi totalul chiriei restante. Art.2. Se aprobă atribuirea unei locuinţe aflate în administrarea Municipiului: - apartamentul nr.12, compus din 2 camere şi dependinţe situat în Suceava Str. Putna nr.9, bl. B4 — familiei Hromei Liliana. Art.3. (1) Se aprobă scutirea de la plata chiriei a doamnei Hromei Liliana potrivit dispozițiilor Legii nr.359/2009 pentru modificarea art.20 alin(2) lit.b) alin.(4) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificat prin Legii nr.359/2009. (2) Scutirea de la plata chiriei a doamnei Hromei Liliana prevăzută la art.2 va opera pe perioada în care sunt îndeplinite prevederile art.20 lit.b) alin.(4) din actul normativ mai sus menționat. - Neîndeplinirea criteriilor de acces conduce la pierderea dreptului locativ, locuinţa rămânând a fi repartizată altei familii, în ordinea de pe lista de priorități. Art.4. Perioada de valabilitate a contractelor menţionate mai sus, este de 5 ani. Art.5. Beneficiarii de locuinţe aflate în administrarea municipiului Suceava, au obligaţia să reconfirme îndeplinirea tuturor criteriilor de acces, aprobate prin H.C.L. nr.291 din 14.10.2016, înainte de emiterea repartiţiei şi încheierea contractului de închiriere. - Neîndeplinirea criteriilor de acces conduce la pierderea dreptului locativ, locuința rămânând a fi repartizată altei familii, în ordinea de pe lista de priorități. Art.6. Primarul municipiului Suceava, prin Biroul evidenţa și administrarea imobilelor de locuit va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. CONTRA AZĂ SECRETAR GENE CIPIULUI Jrs. I CIUTAC Nr. 314 din 24 octombrie 2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă