30 ianuarie 2020 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 31/2020 Suceava adoptată

Hotărâre privind atribuirea locuinţei, aparţinând domeniului public al municipiului Suceava, str. Calea Unirii nr.15, cămin nr.2, camera nr.20, doamnei Dafin Georgeta

Denumire
Hotărârea nr. 31 din 2020 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
31 / 2020
Data
30 ianuarie 2020
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă atribuirea în folosință gratuită a unei locuințe din domeniul public al municipiului Suceava (str. Calea Unirii nr. 15, cămin nr. 2, camera nr. 20) către doamna Dafin Georgeta. De asemenea, se aprobă scutirea de la plata chiriei pe perioada în care sunt îndeplinite condițiile legale pentru persoane cu handicap, iar contractul de închiriere este valabil până la 31.12.2024, cu posibilitate de prelungire. Pentru locuitori: dacă beneficiați de locuințe similare, trebuie să îndepliniți în continuare criteriile de acces; neîndeplinirea acestora poate duce la pierderea dreptului și reatribirea locuinței către altă familie, în ordinea listei de priorități.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasy.ro, primsv(2primariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind atribuirea locuinţei, aparţinând domeniului public al municipiului Suceava, str. Calea Unirii nr.15, cămin nr.2, camera nr. 20, doaranei Dafin Georgeta Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava și al Viceprimarului municipiului Suceava, înregistrat cu nr. 3075/30.01.2020, Raportul biroului evidența şi administrarea imobilelor de locuit înregistrat cu nr. 3076/30.01.2020, cât și avizul comisiei de învăţământ, relaţii externe, sănătate, familie, cultură, culte și protecție socială; În temeiul H.C.L nr291 din 14.10.2016, HCL nr.56 din 28.02.2019 şi HCL nr. 379/19.12.2019; În temeiul prevederilor art.2 lit.a) şi lit.c, art.42, art.43 şi art.47 din Legea locuinţei nr.114/1996 republicată și modificată şi HG nr.1275/2000, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr.114/1996; În conformitate cu prevederile art.129 alin. (7) lit.q), precum şi ale art.139 alin. (3) lit.g) din O.U.G nr.57/2019 privind Codul Administrativ. HOTĂRĂȘTE: Art,1. Se aprobă atribuirea în folosință gratuită a locuinţei aparținând domeniului public al municipiului Suceava, str. Calea Unirii nr.15, cămin nr.2, camera nr.20, doamnei Dafin Georgeta. Art.2. (1) Se aprobă scutirea de la plata chiriei a doamnei Dafin Georgeta potrivit dispoziţiilor Legii nr.359/2009 pentru modificarea art.20 alin(2) lit.b) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, modificat prin Legea nr.359/2009. (2) Scutirea de la plata chiriei a doamnei Dafin Georgeta prevăzută la art. 2 va opera pe perioada în care sunt îndeplinite prevederile art. 20 alin (2) lit.b) din actul normativ mai Sus menționat. Art.3. Perioada de valabilitate a contractului de închiriere este până la data de 31.12. 2024, cu posibilitatea de prelungire. Art.4. Beneficiarii de locuinţe aflate în administrarea municipiului Suceava, au obligaţia să reconfirme îndeplinirea tuturor criteriilor de acces, aprobate prin H.C.L. nr.291 din 14.10.2016, înainte de emiterea repartiției şi încheierea contractului de închiriere. - Neîndeplinirea criteriilor de acces conduce la pierderea dreptului locativ, locuința rămânând a fi repartizată altei familii, în ordinea de pe lista de priorități. Art.5. Primarul municipiului Suceava, prin Biroul evidenţa şi administrarea imobilelor de : locuit va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. CONTRAȘEMNEAZĂ SECRETAR GENE AL-MUNICIPIULUI Irs. I CIUTAC PREŞEDINTEĂ LUCIAN Nr. 31 din 30 Ianuarie 2020

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă