31 august 2023

HCL 309/2023 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea Contractului Climatic (Climate City Contract) al Municipiului Suceava în cadrul programului Comisiei Europene „Misiunea Orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei”

Denumire
Hotărârea nr. 309 din 2023 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
309 / 2023
Data
31 august 2023
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Suceava aprobă Contractul Climatic (Climate City Contract) în cadrul programului European „Misiunea Orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei” pentru oraș, urmând să fie transmis spre aprobare Comisiei Europene. Înseamnă pentru locuitori că orașul își asumă un set de obiective și acțiuni pentru a reduce emisiile și a adapta orașul la schimbările climatice, cu finanțări și termene ulterioare stabilite în contract. Primarul, cu aparatul său, va duce la îndeplinire prevederile hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Contractul Climatic (Climate City Contract) al Municipiului Suceava în cadrul programului Comisiei Europene „Misiunea Orașe inteligente şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei”, în vederea transmiterii spre aprobare din partea Comisiei Europene. Contractul Climatic (Climate City Contract) este prevăzut în anexa ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

i MUNICIPIUL SUCEAVA (dia B-dul1 Mainr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv Oprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind aprobarea Contractului Climatic (Climate City Contract) al Municipiului Suceava în cadrul programului Comisiei Europene „Misiunea Orașe inteligente și neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei” Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi Viceprimarului municipiului Suceava dl. Lucian Harșovschi nr. 31.697/22.08.2023, Raportul Direcţiei Proiecte Europene Turism Cultură şi Transport nr. 31.698/22.08.2023 şi Avizul Comisiei economico-financiară, juridică şi disciplinară; În conformitate cu prevederile Legii 273 din 2006 privind finanţele publice locale; În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. 2, lit. „b”, art. 139, alin. 3, lit. „a”, art. 196, alin. |, lit. „a” din OUG 57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art. 1 Se aprobă Contractul Climatic (Climate City Contract) al Municipiului Suceava în cadrul programului Comisiei Europene „Misiunea Orașe inteligente şi neutre din punctul de vedere al impactului asupra climei”, în vederea transmiterii spre aprobare din partea Comisiei Europene. Contractul Climatic (Climate City Contract) este prevăzut în anexa ce constituie parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 Primarul Municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREȘEDINŢE ] RADU - CO TA Ay Nr. 309 din 31 august 2023 Nr. consilieri Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi Nr. voturi — Nr. voturi HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABŢINERE de vot 309 23 20 --- 20 -.. nara

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă