Aprobarea finanțării nerambursabile din bugetul local al Municipiului Suceava pentru anul 2023 a proiectelor declarate câștigătoare de Comisia de evaluare și selecție în data de 11.08.2023
Pe scurt
Se aprobă finanțarea nerambursabilă din bugetul local al municipiului Suceava pentru anul 2023 a proiectelor câștigătoare identificate de Comisia de evaluare și selecție în data de 11.08.2023. Înseamnă că diverse asocieri/proiecte non-profit vor primi bani de la oraș pentru implementare, conform Anexei din hotărâre; sumele și circuitul pentru diseminarea fondurilor vor fi organizate dePrimărie și direcțiile financiare, iar plățile vor urma reglementările legale, în termenele stabilite. Rezultă un cadru clar: autoritatea locală aprobă banii, iar Primarul va duce proiectele la îndeplinire.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă finanţarea din fonduri nerambursabile de la bugetul local al Municipiului Suceava pentru anul 2023, a proiectelor declarate câștigătoare de Comisia de evaluare şi selecţie în data de 11.08.2023, înscrise în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ee
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.
Hotărârea nr. 304 din 2023 a Consiliului Local Suceava
Titlu oficial
HOTĂRÂRE privind aprobarea finanțării nerambursabile din bugetul local al Municipiului Suceava pentru anul 2023 a proiectelor declarate câștigătoare de Comisia de evaluare și selecție în data de 11.08.2023
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
wWww.primariasv.ro, primsv Oprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind aprobarea finanțării nerambursabile din bugetul local al Municipiului Suceava
pentru anul 2023, a proiectelor declarate câştigătoare de Comisia de evaluare și selecţie în
data de 11.08.2023
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava înregistrat cu
nr. 31.767/23.08.2023, Raportul de specialitate al Serviciului Buget şi finanţări nerambursabile
din fonduri publice din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate şi Fiscalitate înregistrat cu nr.
31.768/23.08.2023 şi Avizul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară;
În baza HCL nr. 5/26.01.2023 privind aprobarea Bugetului General Centralizat al
Municipiului Suceava pe anul 2023 şi a Programului anual al finanţărilor nerambursabile din
fondurile publice ale Municipiului Suceava pentru anul 2023 — în baza Legii nr. 350/2005,
modificat prin HCL nr. 241/29.06.2023;
În baza HCL nr. 39/26.01.2023 privind aprobarea Regulamentului privind regimul
finanţărilor nerambursabile acordate din fonduri publice pentru activităţi nonprofit de interes
local;
În conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor
nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general;
În temeiul prevederilor art. 129, alin. (2), lit. e, alin. (7), art. 139, alin. (3), lit. a, art. 140,
alin. (1) şi art. 196, alin. (1), lit. a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă finanţarea din fonduri nerambursabile de la bugetul local al
Municipiului Suceava pentru anul 2023, a proiectelor declarate câștigătoare de Comisia de
evaluare şi selecţie în data de 11.08.2023, înscrise în Anexa care face parte integrantă din
prezenta hotărâre, ee
Art.2, ea Mr hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului
Suceava prifi „MRI 2 &cialitate.
CONTBASEMNEAZĂ
RADU - CONŞIAN)X PRIE SECRETAR GEXYRAL-AL MUNICIPIULUI
S Jrs, CIUTAC
Nr. 304 di
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi E Nr. voturi Nr. voturi
HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE
de vot
304 23 21 ..- 20 --- 1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.