HOTĂRÂRE privind modificarea HCL nr. 233 din 26 iulie 2018 privind aprobarea participării UAT Municipiul Suceava în cadrul proiectului „Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice” , de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiției, a cheltuielilor legate de proiect, precum şi de aprobare a acordului de parteneriat şi a protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale
Denumire
Hotărârea nr. 298 din 2018 a Consiliului Local Suceava
Se aprobă modificarea articolului 2 din hotărârea HCL nr. 233/2018 pentru a include Acordul de parteneriat dintre Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrația Publică ca lider și UAT Suceava ca partener, pentru pregătirea și implementarea în comun a proiectului „Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice”. De asemenea, se modifică articolul 3 din aceeași hotărâre pentru a actualiza indicatorii tehnico-economici, cheltuielile proiectului și cadrul de colaborare, iar Anexa 1 (Acordul de parteneriat) este parte integrantă a noii hotărâri. Pentru locuitori înseamnă că se stabilește cum se vor derula în comun achizițiile, ce parteneriate vor fi, și cum vor fi gestionați banii și cheltuielile aferente pentru autobuzele electrice.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224
www. primariasv.to, primsv(Aprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind modificarea HCL nr. 233 din 26 iulie 2018 privind aprobarea participării UAT Municipiul Suceava
în cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de transport public — autobuze electrice”,
de aprobare a indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei, a cheltuielilor tegate de proiect,
precum şi de aprobare a acordului de parteneriat și a protocolului de asociere privind
realizarea în comun a unei achiziţii publice ocazionale
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava dl. lon Lungu şi a Viceprimarului municipiului
Suceava dl. Lucian Harşovschi nr. 34619/16,10.2018, Raportul Serviciului de Integrare europeană şi strategii de
dezvoltare nr. 34620/16.10.2018 și Raportul Comisiei Comisiei economico-financiară, juridică și disciplinară,
În conformitate cu prevederile Legii 273 din 2006 privind finanţele publice locale,
În temeiul dispoziţiilor art. 36, alin. 2, lit. „e” şi alin. 7, lit. „c”, art. 45, alin. 2, lit. „£”, art. 47 şi art, 49 din
Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, cu modificările şi completările ulterioare
HOTĂRĂȘTE:
Ant L: Se modifică art. (2) din HCL nr. 233/26.07.2018 privind aprobarea participării UAT Municipiul Suceava în
cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de transport public — autobuze electrice” , de aprobare a indicatorilor
tehnico-economici ai investiţiei, a cheltuielilor legate de proiect, precum şi de aprobare a acordului de parteneriat şi
a protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziţii publice ocazionale, şi va avea următorul
conţinut:
„Art. (2) Se aprobă Acordul de parteneriat ce va fi încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale
şi Administraţiei Publice - lider de parteneriat şi UAT Municipiul Suceava- partener, în vederea pregătirii şi
implementării în comun a proiectului „ Achiziţie de mijloace de transport public -- autobuze electrice” . Acordul de
parteneriat prezentat în Anexa 1 face parte inteprantă din prezenta hotărâre”.
Art II : Se modifică art. (3) din HCL nr. 233/26.07.2018 privind aprobarea participării UAT Municipiul Suceava
în cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de transport public — autobuze electrice” , de aprobare a indicatorilor
tehnico-economici ai investiţiei, a cheltuielilor legate de proiect, precum şi de aprobare a acordului de parteneriat şi
a protocolului de asociere privind realizarea în comun a unei achiziții publice ocazionale, şi va avea următorul
conținut:
aa „Art (3) Se aprobă Protocolul de asociere privind realizarea. în coimun. a. unei. achiziții publice
ocazionale, încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice, lider de parteneriat şi UAT
Municipiul Suceava, în vederea realizării în comun a achiziţiei de mijloace de transport public - autobuze electrice ,
staţii de reîncărcare a autobuzelor electrice în cadrul proiectului „Achiziţie de mijloace de transport public —
autobuze electrice”. Protocolul de asociere privind realizarea în comun a unei achiziţii publice ocazionale prezentat
în Anexa 2 face parte integrantă din prezenta hotărâre”.
Art. UI : Celelalte prevederi ale HCL nr. 233/26.07.2018 ramân neschimbate.
Nr, 298 din 25 octombrie 2018
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.