16 decembrie 2010

HCL 287/2010 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind completarea, modificarea precum şi eliminarea unor bunuri imobile cuprinse în anexa la HCL nr. 3/26.01.2006 privind atestarea bunurilor imobile ce aparţin domeniului privat al municipiului Suceava, cu modificările şi completările ulterioare

Denumire
Hotărârea nr. 287 din 2010 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
287 / 2010
Data
16 decembrie 2010
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Suceava decide să completeze, modifice și să elimine unele bunuri imobile din lista din anexa la hotărârea din 26.01.2006 privind bunurile din domeniul privat al municipiului, cu modificările ulterioare. Pentru locuitori înseamnă că unele proprietăți ale orașului pot fi adăugate sau scoase din evidență, iar modificarile pot afecta eventuale folosiri, înregistrări sau tranzacții ale acestor bunuri, conform noilor anexă 2 și anexă 3 ale respectivei hotărâri. Implementarea va fi făcută de Primărie prin aparatul său de specialitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se completează anexa la HCL nr.3/26.01.2006 cu bunurile imobile prevăzute în anexa nr. | la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(âprimariasv.ro Tel: 0230-2 12696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind completarea, modificarea precum şi eliminarea unor bunuri imobile cuprinse în anexa la HCL nr. 3/26.01.2006 privind atestarea bunurilor imobile ce aparţin domeniului privat al municipiului Suceava, cu modificările şi completările ulterioare Consiliul Local al Municipiului Suceava; Având în vedere expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava înregistrată la nr. 37569 din 10.12.2010, raportul Serviciului Patrimoniu înregistrat la nr. 37570 din 10.12.2010 şi avizul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară a Consiliului Local al municipiului Suceava; În temeiul prevederilor art.36, alin.(2) lit. “c”, ale art. 45 alin.(3), ale art.47 şi art.49 din Legea nr.215/2001 a administratiei publice locale, republicată, cu modificarile si completarile ulterioare; HOTARASTE: Art. 1. Se completează anexa la HCL nr.3/26.01.2006 cu bunurile imobile prevăzute în anexa nr. | la prezenta hotărâre. Art. 2, Se modifică anexa la HCL nr.3/26.01.2006, conform. anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 3. Se elimină din anexa la HCL nr.3/26.01.2006 bunurile imobile prevăzute în anexa 3 la prezenta hotărâre. Art. 4. Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărari. . CONTRASE AZA SECRET CIPIU JR. CIU IOAN Nr. 287 Din 16 decembrig 5010 nur ee

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă