24 octombrie 2019

HCL 283/2019 Suceava adoptată

Hotărâre privind rectificarea Bugetului Local al Municipiului Suceava pentru anul 2019

Denumire
Hotărârea nr. 283 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
283 / 2019
Data
24 octombrie 2019
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

S-a aprobat rectificarea bugetului local al municipiului Suceava pentru anul 2019, iar cheltuielile trebuie să rămână în limitele maxime stabilite și realizate doar cu aprobările legale și cu creditele aprobate. În plus, s-a modificat Programul obiectivelor de investiții pentru 2019, iar Primarul împreună cu Direcția de Buget și celelalte servicii trebuie să asigure punerea în aplicare a acestor prevederi. Pentru locuitori, înseamnă că pot apărea ajustări ale finanțării unor investiții locale, iar termenele și zonele afectate vor depinde de noile alocări și proiecte incluse în anexele hotărârii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Bugetul Local rectificat al municipiului Suceava pentru anul 2019, cuprins în Anexa 1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind rectificarea Bugetului Local al municipiului Suceava pentru anul 2019 Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava, înregistrat sub nr. 34707/17.10.2019 şi Raportul de specialitate al Serviciului Buget și Finanţări Nerambursabile din Fonduri Publice din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, înregistrat sub nr. 34708/17.10.2019, precum şi avizul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În baza dispoziţiilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu completările şi modificările ulterioare, ale Legii bugetului de stat pe anul 2019, nr. 50/2019; În temeiul art.129 alin. (2) lit.b), alin. (4), art.139 alin. (3) lit.a) şi art.196 alin. (1) lit.a) din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂŞTE: Art.1. Se aprobă Bugetul Local rectificat al municipiului Suceava pentru anul 2019, cuprins în Anexa 1 la prezenta hotărâre. Art.2. (1) Cheltuielile prevăzute în bugetul local pentru anul 2019 reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite. (2) Angajarea şi efectuarea cheltuielilor aprobate în buget se realizează numai cu respectarea prevederilor legale şi în limita creditelor bugetare aprobate. Art.3. Se aprobă „Programul obiectivelor de investiţii pe anul 2019” modificat conform Anexei 2. Art.4. Primarul municipiului Suceava, prin Direcţia Buget, Contabilitate şi Fiscalitate şi celelalte servicii funcţionale ale Consiliului Local, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Nr. 283 din 24 octombrie 2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă