HOTĂRÂRE privind completarea modificarea și eliminarea din HCL nr. 26 din 31.01.2020 a unor bunuri imobile ce aparțin domeniului privat al municipiului Suceava
Denumire
Hotărârea nr. 281 din 2022 a Consiliului Local Suceava
Se aprobă trecerea în domeniul privat al municipiului Suceava a mai multor parcele de teren situate în Suceava (pe străzile Prof. Leca Morariu nr. 3; Universității/Piața George Enescu; Ștefan cel Mare nr. 20A; Mircea Spătulici fn), conform anexei nr. 1. Se stabilește că aceste terenuri vor aparține domeniului privat, iar Primarul, prin aparatul său, va duce la îndeplinire prevederile hotărârii. Pentru locuitori, înseamnă că respectivele terenuri vor trece în proprietate privată a municipiului, cu implicații legate de administrare, eventuale taxe sau folosire în cadrul orașului, după reglementări ulterioare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de teren, situată în Suceava, strada Prof. Leca Morariu, nr.3, bl.Bl, sc.A, ap.4, evidenţiat în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
N www.primariasv.ro, primsv Oprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
HOTĂRÂRE
privind apartenenţa la domeniul privat al municipiului Suceava a unor bunuri imobile nou
identificate
Consiliul Local al municipiului Suceava,
Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava înregistrat la nr.
30.797 din 19.08.2022, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu înregistrat la nr. 30.798
din 19.08.2022 şi avizul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară a Consiliului Local
al municipiului Suceava;
Potrivit Hotărârii nr.392 din 14.05.2020 privind aprobarea normelor tehnice pentru
întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public şi privat al comunelor, al
orașelor, al municipiilor şi al judeţelor
În temeiul prevederilor art.139, alin.(3) lit. “g”, ale art.140 şi art.196 din Ordonanţa de Urgenţă
nr.57 din 03.07.2019 privind Codul administrativ
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de
teren, situată în Suceava, strada Prof. Leca Morariu, nr.3, bl.Bl, sc.A, ap.4, evidenţiat în anexa
nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de
teren, situată în Suceava, strada Universităţii fn (Piaţa George Enescu) evidenţiat în anexa nr.1
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă apartenența la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de
teren, situat în municipiul Suceava, strada Ștefan cel Mare nr.20A, reprezentând cota de 1/2 din
suprafața de 210 mp, identic cu parcela cu nr. Cadastral nr.181/5 CF vechi 10295, categoria de
folosință curți construcţii, evidenţiat în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se aprobă apartenenţa la domeniul privat al municipiului Suceava a unei parcele de
teren, situat în municipiul Suceava, strada Mircea $ptilici, fn, în suprafața de 600 mp, categoria
de folosință teren arabil, evidenţiat în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Primarul municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va aduce la îndeplinire
prevederile prezentei hotărari.
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI
Jrs. IOAN CIUTAC
UI)
Nr. 281 din 25 august 2022
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi Nr. voturi — Nr. voturi
HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE
de vot
281 23 20 -- 19 .. 1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.