29 septembrie 2016 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 278/2016 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind respingerea închirierii unor parcele de teren aparţinând domeniului public al municipiului Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 278 din 2016 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
278 / 2016
Data
29 septembrie 2016
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local al Sucevei respinge săptămânal închirierea prin licitație publică a două parcele de teren din domeniul public: una de 10 mp în administrarea Colegiului Tehnic “ Alexandru Ioan Cuza” pentru amplasarea unui chioșc cu înghețată și produse de patiserie, iar alta de 14 mp în incinta Școlii gimnaziale nr.1 Suceava pentru amenajarea unui spațiu comercial. Pentru locuitori înseamnă că aceste spații nu vor fi închiriate pentru afaceri de acest tip, iar terenurile rămân în administrarea municipiului; nu se vor crea noi puncte comerciale în aceste locații în viitorul apropiat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se respinge închirierea prin licitaţie publică deschisă a unei parcele de teren în suprafață de 10 mp (parcela cadastrală provizorie nr. 22.56/10) teren proprietate publică a municipiului Suceava, aflat în administrarea Colegiului Tehnic “Alexandru loan Cuza“ Suceava, cu sediul în strada Calea Burdujeni, în vederea amplasării unui chioșc pentru comercializare îngheţată şi preparare produse de patiserie, cu caracter provizoriu

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224 Www,primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro 5 Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind respingerea închirierii unor parcele de teren aparținând domeniului public al municipiului Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava inregistrată la nr. 29.720/22.09.2016, Raportul Direcţiei patrimoniu inregistrat la nr. 29.721/22.09.2016 și Raportul Comisiei Economico-financiară, juridică, disciplinară; În conformitate cu prevederile art.14, pet.l din Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică; În baza HCL nr. 174/2001 privind delegarea către unităţile de învăţământ preuniversitar de a încheia contractele de închiriere având ca obiect închirierea unor bunuri aparţinând domeniului public al municipiului Suceava şi aflate în administrarea acestora în calitate de titulari ai dreptului de administrare; În temeiul dispoziţiilor art.36, alin.(2) lit. “c”, ale art. 45 alin.(3), ale art.47, ale art.49 precum şi ale art.123, alin. (1) din Legea nr.215/2001 a administratiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se respinge închirierea prin licitaţie publică deschisă a unei parcele de teren în suprafață de 10 mp (parcela cadastrală provizorie nr. 22.56/10) teren proprietate publică a municipiului Suceava, aflat în administrarea Colegiului Tehnic “Alexandru loan Cuza“ Suceava, cu sediul în strada Calea Burdujeni, în vederea amplasării unui chioșc pentru comercializare îngheţată şi preparare produse de patiserie, cu caracter provizoriu. Art.2. Se respinge închirierea prin licitaţie publică deschisă a unei parcele de teren în suprafață de 14 mp (parcela cadastrală provizorie nr. 72.351/14) teren proprietate publică a municipiului Suceava, situat în incinta Şcolii gimnaziale nr.1 Suceava, cu sediul în strada Tudor Vladimirescu nr. |, îpsăȘi6a:amplasării unui spaţiu comercial. td Contraşepnnează Nr, 278 din 29 septembrie 2016

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă