19 septembrie 2019 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 270/2019 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind asocierea între Municipiul Suceava şi Asociația “Rădăcini și aripi” în vederea amplasării a cinci “cuiburi pentru cărți” în cinci locații din municipiul Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 270 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
270 / 2019
Data
19 septembrie 2019
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă încheierea unei asocieri între Municipiul Suceava și Asociația “Rădăcini și aripi” pentru amplasarea a cinci “cuiburi pentru cărți” în cinci locații din oraș. Municipiul pune la dispoziția asociației cinci parcele de 1 mp în domeniul public, gratuit, iar asociația montează în stâlpi cinci cuiburi cu polițe protejate, unde să se afle cărți disponibile gratuit pentru cetățeni. Pentru a pune în practică proiectul, trebuie semnat un contract de asociere; implementarea va fi coordonată de Primărie.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi Asociaţia “Rădăcini și aripi” reprezentată prin doamna Hlade Elena Alexandra, în vederea amplasării a cinci “cuiburi pentru cărți” în cinci locaţii din municipiul Suceava

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVAB-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(âprimariasy.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTARARE privind asocierea între Municipiul Suceava și Asociaţia “Rădăcini şi aripi” în vederea amplasării a cinci “cuiburi pentru cărți” în cinci locaţii din municipiul Suceava Consiliul Local al Municipiului Suceava; Având în vedere referatul de aprobare a Primarului municipiului Suceava înregistrat la nr. 30.422 din 13.09.2019, raportul de specialitate al Serviciului Patrimoniu înregistrat la nr. 30.423 din 13.09.2019 şi avizul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În conformitate cu prevederile art. 35 din Legea 273/2006 a finanțelor publice locale În temeiul prevederilor art. 129, al. (2) lit. e, al. 9 lit. a, art. 139 al (3) lit. £, art. 140 şi art. 196 al. | lit. a din O.U.G. nr. 57/03.07.2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art. 1. (1) Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi Asociaţia “Rădăcini și aripi” reprezentată prin doamna Hlade Elena Alexandra, în vederea amplasării a cinci “cuiburi pentru cărți” în cinci locaţii din municipiul Suceava. (2) Contribuţia părților în această asociere va fi după cum urmează: (a) Contribuţia Municipiului Suceava constă în : - punerea la dispoziţia Asociaţiei “Rădăcini și aripi” a cinci parcele de teren, în suprafață de 1 mp fiecare, situate în intravilanul municipiului Suceava — domeniul public, pe Calea Burdujeni - p.c. nr. 22.23/819, str. Ştefan cel Mare — p.c. 71.264/919, B-dul Gavril Tudoraş — p.c. nr. 67.53/819, B-dul George Enescu — p.c. $5.166/819 şi B-dul Ana Ipătescu — p.c. 71.264/719 cu titlu gratuit, în vederea amplasării a cinci “cuiburi pentru cărţi”. (b) Contribuţia Asociaţiei “Rădăcini și aripi” constă în : - amplasarea a cinci “cuiburi pentru cărți” în stâlpi, cu polițe protejate împotriva intemperiilor, pe care vor fi amplasate cărți ce vor fi la dispoziţia cetăţenilor care își petrec timpul liber în parcuri sau în locurile de joacă amenajate. Punerea cărților la dispoziţia cetățenilor se va face cu titlu gratuit. Art. 2. Se aprobă contractul de asociere prezentat în anexa la prezenta hotărâre. Art. 3. Amplasarea cuiburilor pentru cărți este condiţionată de semnarea contractului de asociere încheiat între Municipiul Suceava și Asociaţia “Rădăcini şi aripi” Art. 4 Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului Suceava prin aparatul de-speciațitațe Contrasemnează Secretar generăl al municipiului Irs. IO TAC Nr. 270 Din 19 septembrie 2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă