15 decembrie 2011 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 268/2011 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind aprobarea Actului Adiţional nr.1 a contractului pentru acordarea de servicii sociale nr.251846/28.04.2011 încheiat între Municipiul Suceava şi Direcţia de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Rădăuţi

Denumire
Hotărârea nr. 268 din 2011 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
268 / 2011
Data
15 decembrie 2011
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Actul Adițional nr. 1 la contractul de servicii sociale încheiat între Municipiul Suceava și Direcția de Asistență Socială din Rădăuți, iar documentul face parte integrantă din hotărâre. Primarul este însărcinat să semneze Actul adițional în numele municipiului, iar Direcția de Așistență Socială și Direcția Buget vor urmări implementarea prevederilor. Pentru localnici înseamnă că se actualizează costurile/ condițiile finanțării serviciilor sociale pentru persoane vârstnice, conform noilor prevederi legale, dar detaliile exacte ale sumelor sau schimbărilor nu sunt precizate în rezumatul publicat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(âprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind aprobarea Actului Adiţional nr.1 a contractului pentru acordarea de servicii sociale nr.251846/28.04.2011 încheiat între Municipiul Suceava şi Direcţia de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Rădăuți Consiliul local al Municipiului Suceava Având în vedere expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava înreg. cu nr. 35301 din 05.12.2011, cererea Direcţiei de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Rădăuţi inreg. cu nr.254477/18.11.2011 , raportul de specialitate al D.A.S înregistrat cu nr. 35302 / 05.12.2011 , cat si raportul comisiei învățământ, relații externe, sănătate, familiei, cultură, culte și protecţie socială; În baza prevederilor art.18, art. 21 alin. 2, art.24 alin.2 si 3, art. 25 alin 1 şi 2 din Legea nr. 17/2000 privind Asistența persoanelor vârstnice republicata cu modificările si completările ulterioare ; H.G nr.1021/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea costului mediu lunar de întreţinere in căminele pentru persoanele vârstnice; potrivit prevederilor art. 15, art.33 alin.1 lit."d” şi art.40 alin.3 lit.”a”, din Legea 47/2006, privind Sistemul Naţional de Asistenţă Socială; Conform art.12 alin.3 şi art.53! din Ordonanţa 68/2003 privind Serviciile Sociale modificată si completată; art.1 şi art.3 din Hotărârea nr. 539/2005 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 68/2003 , H.G.23/2010 privind aprobarea standardelor de cost pentru serviciile sociale anexa 3 . În temeiul prevederilor art. 36 alin. 2, lit. e”, alin.7 lit?.a”, art. 45 alin. 2, lit.”f”, art. 47 si art. 49 din Legea 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată cu modificările si completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă Actul adițional nr.l,la Contractul pentru acordarea de servicii sociale nr.251846/28.04.2011, încheiat între Municipiul Suceava şi Direcţia de Asistenţă Socială din subordinea Consiliului Local Rădăuţi prevăzut in anexă , care face parte integrantă din prezenta hotărâre . Art.2. Se mandatează Primarul municipiului Suceava să semneze Actul adițional care face parte integrantă din prezenta hotărâre . Art.3. Primarul municipiului Suceava prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Direcţia Buget, PRESEDINTE DE SEDINT i : Nr. 268 Din 15 decembrie 2011

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă