Municipiul Suceava se asociază cu Asociația Culturală "VOCES CHRISTIANUM" pentru un proiect de promovare a muzicii corale și a tradițiilor bucovinene în mai multe țări, în perioada 29.11.2014 – 15.12.2014, culese în Italia, Elveția și Germania, cu participarea Coralei Bucovina. Municipio contribută cu 5.000 lei pentru acest parteneriat, iar Primarul este împuternicit să semneze contractul de asociere, pentru ca proiectul să se desfășoare conform încheierii. Hotărârea cere ca responsabilitățile să fie puse în aplicare de serviciile dedicate ale Primăriei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi Asociaţia Culturală "VOCES CHRISTIANUM" Suceava, pentru perioada 29.11.2014 — 15.12.2014, în vederea realizării proiectului "Promovarea muzicii corale și a tradiţiilor bucovinene în Italia, Elveţia, Germania”, care se va desfășura în Italia (Brescia, Ivrea, Pinerolo, Asti), Elveţia (Neuchatel, Berna, Zurich, Luzern), Germania (Ingolstadt, Augsburg), în zilele de 30 noiembrie — 9 decembrie 2014 şi la care vor participa membrii Coralei Bukovina
MUNICIPIUL SUCEAVA
| B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
wwra.primariasv.ro, primsv(Oprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind asocierea între Municipiul Suceava şi Asociaţia Culturală "VOCES
CHRISTIANUM" Suceava
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava nr.
30.894/17.11.2014, Raportul Biroului Buget înregistrat la nr. 30.895/17.11.2014 şi Raportul
Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară;
În baza prevederilor art.35, alin. din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale,
cu modificările și completările ulterioare.
În temeiul prevederilor art.36, alin.2 , lit. “e”, alin.7 lit. “a”, art.45, alin.2 lit. “f”, art.47 şi
art.49 din Legea 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată,cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi Asociaţia Culturală "VOCES
CHRISTIANUM" Suceava, pentru perioada 29.11.2014 — 15.12.2014, în vederea realizării
proiectului "Promovarea muzicii corale și a tradiţiilor bucovinene în Italia, Elveţia, Germania”,
care se va desfășura în Italia (Brescia, Ivrea, Pinerolo, Asti), Elveţia (Neuchatel, Berna, Zurich,
Luzern), Germania (Ingolstadt, Augsburg), în zilele de 30 noiembrie — 9 decembrie 2014 şi la
care vor participa membrii Coralei Bukovina,
Art.2. Contribuţia Municipiului Suceava la această asociere constă în alocarea sumei de
5.000 lei.
Art,3. Se aprobă contractul de asociere în forma prezentată în anexa la prezenta hotărâre
şi se mandatează Primarul Municipiului Suceava în vederea semnării acestuia,
Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Municipiului
Suceava prin serviciile de specialitate.
Nr, 265 din 27 noiembrie 2014
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.