19 septembrie 2019 · Inițiator: PRIMARUL MUNICIPIULUI SUCEAVA, (numele nu este menționat în text)

HCL 259/2019 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE Privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii "Extindere rețele de iluminat public strada Decebal"

Denumire
Hotărârea nr. 259 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
259 / 2019
Data
19 septembrie 2019
Inițiator
PRIMARUL MUNICIPIULUI SUCEAVA, (numele nu este menționat în text)
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Extindere rețele de iluminat public strada Decebal”. Asta înseamnă că se poate planifica finanțarea și execuția proiectului, inclusiv eventuale costuri, termene și impact asupra zonei Decebal, iar primarul va duce mai departe implementarea. Pentru locuitori, rezultatul poate însemna iluminat mai bun, eventual creșteri de costuri publice pe termen lung și clarificări despre termenele de execuție.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Extindere rețele de iluminat public strada Decebal", prezentaţi în

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA E a ai RR a A E HOTĂRÂRE Privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Extindere reţele de iluminat public strada Decebal" Consiliul local al Municipiului Suceava; Având in vedere Referatul de aprobare al Primarului nr.30.447/13.09.2019 , Raportul Serviciului Investiţii nr. 30.448/13.09.2019 şi Avizul Comisiei economico-financiare, juridică si disciplinară; In conformitate cu prevederile art. 44, alin.1, din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale ; In temeiul dispozitiilor art.129 alin.2, lit.“b”, alin.4, lit 4”, art. 139, alin. 3 lit."a"şi art. 196 alin.1 lit."a" din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ. HOTĂRĂȘTE : Art.1. Se aprobă studiul de fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Extindere rețele de iluminat public strada Decebal", prezentaţi în anexă. Art.2. Primarul Municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. Conţrasemnează PREȘEDINTE BE:Ș MARIAN ANDRO Nr. 259 Din 19 septembrie 2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă