30 noiembrie 2014 · Inițiator: Primarul municipalului Suceava

HCL 257/2014 Suceava adoptată

H O T Ă R Â R E privind transformarea unor posturi

Denumire
Hotărârea nr. 257 din 2014 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
257 / 2014
Data
30 noiembrie 2014
Inițiator
Primarul municipalului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Suceava aprobă transformarea a două posturi vacante: unul din inspector de specialitate gradul II în referent treapta IA la Poliția Locală, Serviciul instruire, logistică și administrativ, și altul din referent clasa III superior în consilier clasa 1, asistent, la Biroul de evidență a persoanelor. Se actualizează, de asemenea, statele de funcții ale Primăriei și Direcției Municipale de Evidență a Persoanelor în Anexele 1-2, pentru a reflecta aceste modificări. Pentru locuitori, înseamnă că unele funcții publice din cadrul administrației locale vor fi ocupate prin alte grade/funcții, cu impact asupra structurii interne și eventual asupra fluxurilor de lucru și a celor din evidența populației, fără implicații explicite de ordin financiar sau termene în textul prezent.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă transformarea unui post contractual vacant de inspector de specialitate gradul II în referent treapta IA în statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Suceava, la Poliţia Locală Suceava - Serviciul instruire, logistică și administrativ

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 Www .primariasV.To, primsvâprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind transformarea unor posturi Consiliul Local al municipiului Suceava ; Având în vedere: - Expunerea de motive prezentată de Primarul municipiului Suceava înregistrată sub nr. 28861 /23.10.2014 - Raportul cu nr. 28862 / 23.10.2014 al Serviciului resurse umane - Raportul Comisiei economico-financiară, juridică,disciplinară în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și cu dispoziţiile art. 107 alin. (2) lit. b) din Legea nr.188 /1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 36 alin.(2) lit. a) şi alin.(3) lit.b), art.45 alin.(1) şi art.47 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă transformarea unui post contractual vacant de inspector de specialitate gradul II în referent treapta IA în statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului municipiului Suceava, la Poliţia Locală Suceava - Serviciul instruire, logistică și administrativ. Art,2. Se aprobă transformarea unui post vacant - funcţiei publică de referent, clasa III, superior în consilier, clasa 1, asistent în statul de funcţii al Direcţiei Municipale de Evidenţă a Persoanelor Suceava, la Biroul de evidență a persoanelor. Art.3. Potrivit art.1-2 se aprobă, în formă actualizată, statele de funcţii pentru Primăria municipiului Suceava și Direcţia Municipală de Evidenţă a Persoanelor Suceava, conform Anexelor nr.1-2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul municipiwhziS$uceava, prin Serviciul resurse umane, Poliţia Locală

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă