19 septembrie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Suceava

HCL 253/2019 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind asocierea între Municipiul Suceava şi Asociația ''Creativ AS'' Suceava

Denumire
Hotărârea nr. 253 din 2019 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
253 / 2019
Data
19 septembrie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Suceava se asociază cu Asociația „Creativ AS” Suceava pentru a finanța și realiza în comun acțiuni de interes local în cadrul proiectului „Les films de Cannes la Suceava”, ediția a IV-a, ce vor avea loc la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” și Cinematograful Modern în perioada 17 octombrie – 13 noiembrie 2019. Municipalitatea pune la dispoziția asocierei suma de 30.000 lei, iar încheierea contractului de asociere va fi semnată de Primar. Practic, locuitorii pot aștepta finanțarea orașului pentru eveniment și desfășurarea lui în locațiile menționate în intervalul dat, cu impact asupra bugetului local în urma acestei contribuții.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi Asociaţia "Creativ AS" Suceava, pentru perioada 17.10.2019 - 13.11.2019, în vederea finanțării şi realizării în comun a acţiunilor de interes local cuprinse în proiectul "Les films de Cannes a Suceava”, ediţia a IV-a, care se vor desfăşura la Teatrul Municipal "Matei Vişniec" Suceava, Cinematograful Modern

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. 5A, cod: 720224 www.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind asocierea între Municipiul Suceava şi Asociaţia "Creativ AS"! Suceava Consiliul Local al Municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Suceava înregistrat cu nr. 30271 din 12.09.2019 şi Raportul Serviciului Buget și finanţări nerambursabile din fonduri publice, înregistrat cu nr. 30272 din 12.09.2019, precum şi avizul comisiei economico- financiară, juridică, disciplinară. În baza prevederilor Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit "Regulamentului privind încheierea contractele de asociere între Municipiul Suceava şi persoane juridice, în vederea realizării în comun a unor acțiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local”, aprobat prin HCL nr. 12/31.01.2019 şi a Bugetului Local aprobat prin HCL nr. 81/04.04.2019. În temeiul prevederilor art. 129, alin. 2 , lit. “e”, alin. 9, lit. “a”, art, 139, alin. 3, lit. “f”, şi art. 196, alin 1, lit. ”a” din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ. HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă asocierea între Municipiul Suceava şi Asociaţia "Creativ AS" Suceava, pentru perioada 17.10.2019 - 13.11.2019, în vederea finanțării şi realizării în comun a acţiunilor de interes local cuprinse în proiectul "Les films de Cannes a Suceava”, ediţia a IV-a, care se vor desfăşura la Teatrul Municipal "Matei Vişniec" Suceava, Cinematograful Modern. Art.2. Contribuţia Municipiului Suceava la această asociere constă în alocarea sumei de 30.000 lei. Art.3, Se aprobă contractul de asociere în forma prezentată în anexa la prezenta hotărâre şi se mandatează Primarul Municipiului Suceava în vederea semnării acestuia. Art.4. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul Municipiului Suceava prin serviciile.de speciali Contrasemnează Secretar gegefal a] municipiului Irs, CIUTAC Nr. 253 Din 19 septembrie 2019

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă