28 iulie 2022 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava
HCL 250/2022 Suceava adoptată
HOTĂRÂRE privind acordarea mandatului special Preşedintelui Asociației Județene pentru Apă și Canalizare Suceava să semneze în numele și pe seama UAT - Municipiul Suceava Județul Suceava Actele Adiționale dc modificare a Actului Constitutiv și a Statutului Asociației Județene pentru Apă și Canalizare Suceava
Denumire
Hotărârea nr. 250 din 2022 a Consiliului Local Suceava
Se aprobă mandatat special Președintelui Asociației Județene pentru Apă și Canalizare Suceava să semneze, în numele Municipiului Suceava, actele adiționale de modificare a Actului Constitutiv și a Statutului asociației. Pentru locuitori înseamnă că se ajustează cadrul de funcționare al unei asociații de utilități, fără impact direct asupra facturilor sau a termenelor de plată, dar cu posibilitatea finalizării modificărilor legale necesare cooperării intercomunitare privind apa și canalizarea. Decizia este luată de Consiliul Local și se reflectă în documentele oficiale care privesc administrarea serviciilor de utilități din zonă.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se acordă mandat special Preşedintelui Asociaţiei Judeţene pentru Apă și Canalizare Suceava să semneze în numele şi pe seama UAT Municipiul Suceava actele adiționale de modificare a Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava
MUNICIPIUL SUCEAVA
B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224
Www.primariasv.ro, primsv Qprimariasv.ro
Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA
HOTĂRÂRE
privind acordarea mandatului special
Preşedintelui Asociaţiei Judeţene pentru Apă și Canalizare Suceava
să semneze în numele şi pe seama UAT - Municipiul Suceava Judeţul Suceava,
Actele Adiţionale de modificare a Actului Constitutiv și
a Statutului Asociaţiei Judeţene pentru Apă și Canalizare Suceava
Consiliul Local al municipiului Suceava;
Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava înregistrat cu nr. 27.275/
22.07.2022, Raportul Biroului energetic şi de utilități publice din cadrul Direcţiei Generale Tehnice şi
de Investiţii înregistrat cu nr. 27.276/22.07.2022, Adresa nr.138/07.07.2022 a Asociaţiei Judeţene
pentru Apă şi Canalizare Suceava, înregistrată la Municipiul Suceava cu nr. 25259/08.07.2022 şi
Avizul Comisiei servicii publice;
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.855/2008 pentru aprobarea actului constitutiv-
cadru şi a statutului-cadru ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate
serviciile de utilități publice, cu modificările şi cornpletările ulterioare;
În temeiul prevederilor Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza prevederilor Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul Actului Constitutiv şi Statutul Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava;
În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. (9), lit. c), art. 132, art. 139, alin. (1) şi art. 196, alin. (1),
lit. a) din OUG nr. 57 / 2019 privind Codul Administrativ.
HOTĂRĂȘTE:
Art.1. Se acordă mandat special Preşedintelui Asociaţiei Judeţene pentru Apă și Canalizare
Suceava să semneze în numele şi pe seama UAT Municipiul Suceava actele adiționale de modificare a
Actului Constitutiv şi a Statutului Asociaţiei Judeţene pentru Apă şi Canalizare Suceava.
[aa
INTE DE ŞEDINŢĂ CONTR EAZĂ
ego NI SFECLĂ SECRETAR GENERA AL MUNICIPIULUI
=: (4 IOAN CIUTAC
2,. Preşedintele Asociaţiei Judeţene pentru Apă și Canalizare Suceava va aduce la
fa rajederile prezentei hotărâri.
Ea
Nr. 250 din 28 iulie 2022
Nr. consilieri
Nr. Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU și-au Nr. voturi „Nr. voturi — Nr. voturi
HCL funcţie exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABȚINERE
de vot
250 23 17 --- 17 ... -..
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.