30 septembrie 2020

HCL 235/2020 Suceava adoptată

Hotărâre privind aprobarea sprijinului financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România

Denumire
Hotărârea nr. 235 din 2020 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
235 / 2020
Data
30 septembrie 2020
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Suceava aprobă acordarea de sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din municipiu. În factură, este menționat că sprijinul se acordă conform anexei, iar primarul, prin Direcția Buget, Contabilitate și Fiscalitate, va asigura implementarea prevederilor. Pentru locuitori înseamnă că unele unități de cult vor primi fonduri din buget local în 2020, iar modificările vor afecta finanțarea acestora conform listei din anexă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordarea de sprijin financiar pentru unităţile de cult din Municipiul Suceava, conform anexei care face parte integrantă din această hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 www.primariasy.ro, primsv(âprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE privind aprobarea sprijinului financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Suceava înregistrat cu nr. 29.526/29.09.2020, Raportul de specialitate al Serviciului Buget şi Finanţări Nerambursabile din Fonduri Publice, din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate şi Fiscalitate, înregistrat cu nr. 29.527/29.09.2020 şi Avizul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În baza dispoziţiilor Ordonanţei de Guvern nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, aprobată prin Legea nr.125/2002, a Normelor Metodologice de aplicare aprobate prin HG nr.1470/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a Regulamentului privind stabilirea şi acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al Municipiului Suceava pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, aprobat prin HCL nr. 13/31.01.2019 și a bugetului local pentru anul 2020, aprobat prin HCL nr.2/30.01.2020; În temeiul art, 129 alin. (2) lit.d), alin. (8) lit.a), art.139 alin. (3), art.196 alin. (1) lit.a), din O.U.G. 57/2019 privind Codul Administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art.1 Se aprobă acordarea de sprijin financiar pentru unităţile de cult din Municipiul Suceava, conform anexei care face parte integrantă din această hotărâre. Art.2 Primarul Municipiului Suceava, prin Direcţia Buget, Contabilitate şi Fiscalitate şi celelalte servicii funcţionale ale Consiliului local, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. CONT! AZĂ SECRETAR GEN MUNICIPIULUI rs. CIUTAC Nr. 235 din 30 septembrie 2020

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă