30 iunie 2022 · Inițiator: Primar municipiului Suceava

HCL 216/2022 Suceava adoptată

Hotărâre privind completarea Regulamentului de organizare și funcționare al Consiliului Local al Municipiului Suceava aprobat prin HCL 166/22.07.2021 Anexa 1

Denumire
Hotărârea nr. 216 din 2022 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
216 / 2022
Data
30 iunie 2022
Inițiator
Primar municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se completează Regulamentul astfel încât cetățenii din Suceava pot participa la ședințele consistently în format fizic, cu locuri limitate în sală și în funcție de ordine de înscriere. Oricine dorește să participe trebuie să-și demonstreze domiciliul sau reședința în Suceava printr-o listă de prezență cu minimum 30 de minute înaintea începerii ședinței, iar accesul se face în funcție de priorități (participare la luare de cuvânt, reprezentanți ai proiectelor, invitați etc.). Practic: clarifică cine poate participa, cum se demonstrează domiciliul și cum se gestionează locurile în sală, astfel încât locuitorii să știe dacă pot fi prezenți, când și cum se organizează intrarea.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai nr. SA, cod: 720224 Www.primariasv.ro, primsv(aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 HOTĂRÂRE de completare a anexei 1 la HCL 166 din 22.07.2021 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al Consiliului Local al Municipiului Suceava Consiliul Local al municipiului Suceava, Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului municipiului Suceava dl. Ion Lungu şi al consilierului local USR d-na. Lorena Buburuzan, înregistrat cu nr. 151/23.06.2022, Raportul Direcţiei Contencios Administrativ, Juridică şi Administrativă înregistrat cu nr. 23.069/24.06.2022 şi Avizele comisiilor de specialitate; În baza dispozițiilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ; În baza prevederilor Ordinului nr. 25 din 14 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unității administrativ-teritoriale, precum şi a modelului orientativ al regulamentului de organizare și funcţionare a consiliului local, modificat prin Ordinul nr.846/2021; În temeiul art. 129 alin. (2) lit.d), alin. (7) lit.a), art. 139 alin. (3) lit.a) şi art. 196 alin. (1) lit.a) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ; HOTĂRĂȘTE: Art.I. Se completează art. 27 din Anexa | la HCL 166/22.07.2021 cu un nou alineat, nr.30). care va avea următorul conţinut: "(30) Participarea cetățenilor la şedinţele în format fizic ale Consiliului Local al Municipiului Suceava se va face în condiţiile alin. (1)-(29), cu respectarea prealabilă a următoarelor etape: a) Orice persoană interesată, cu domiciliul sau reşedinţa în Municipiul Suceava, poate participa la şedinţele Consiliului Local al Municipiului Suceava, în limita locurilor disponibile în sala de şedinţe, prioritate la ocuparea locurilor rezervate publicului având persoanele care s-au înscris pentru luare de cuvânt. Beneficiarii proiectelor de hotărâri sau reprezentanții acestora, precum și persoanele invitate la şedinţele Consiliului Local au acces în sala de şedinţe, fără să parcurgă procedura de la lit. b). b) Toate persoanele care doresc să participe la şedinţele Consiliului Local al Municipiului Suceava vor face dovada domiciliului sau reședinței pe raza Municipiului Suceava prin completarea unei liste de prezență, cu cel puţin 30 de minute înainte de începerea lucrărilor şedinţei Consiliului Local. Lista va fi transmisă preşedintelui de şedinţă, care va proceda la acomodarea cetățenilor în sală, în funcție de priorităţile prevăzute a lit.(a). În acest sens, Secretarul general va tine seama şi de prevederile alin.(5), privind prezența anunțată, în sală, a altor invitați. c) Persoana interesată care doreşte să se înscrie pentru luare de cuvânt referitor la un punct de pe ordinea de zi a şedinţei va depune Ia registratură sau va transmite la adresa primsv(âprimariasv.ro, înainte cu minim 4 ore de ora stabilită pentru începerea şedinţei ordinare, minim 2 ore înainte de ora stabilită pentru începerea ședinței extraordinare, respectiv minim 1 oră înainte de ora stabilită pentru începerea ședinței extraordinare, convocată de îndată, o cerere care să cuprindă următoarele informaţii: - numele, prenumele şi adresa de domiciliu; - datele de contact (telefon, e-mail) - punctul de pe ordinea de zi pentru care doreşte să ia cuvântul. Cererile de luare de cuvânt vor fi transmise preşedintelui de ședință de către Secretarul general al municipiului. d) În luările de cuvânt, persoanele interesate au obligația de a se limita strict la problema pusă în discuţie. Fiecare intervenție a cetățenilor înscrişi pentru luare de cuvânt va avea o durată de maximum 3 minute. Intervențiile se vor succeda în ordinea înscrierilor la cuvânt. e) La începutul şedinţei Consiliului Local al Municipiului Suceava, înainte de aprobarea ordinii de zi a şedinţei, preşedintele de şedinţă anunţă înscrierile la cuvânt ale cetățenilor referitoare la proiectele vizate, precum şi propunerile și sugestiile trimise în scris de către cetățeni. Preşedintele de ședință solicită persoanelor prezente în sală care nu au parcurs procedura prevăzută la lit.(c), dar sunt interesate să ia cuvântul, să se înscrie în lista pusă la dispoziţie. Pentru probleme care nu fac obiectul ordinii de zi, preşedintele de şedinţă solicită persoanelor interesate să completeze formularul de înscriere la cuvânt pentru capitolul Diverse. î) După prezentarea proiectului de hotărâre de către inițiator, preşedintele de. şedinţă acordă cuvântul persoanelor care s-au înscris pentru respectivul proiect, în ordinea înscrierilor la cuvânt. Art.II. Celelalte prevederi ale hotărârii rămân valabile. Art.HIL Primarul Municipiului Suceava, prin aparatul de specialitate va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CON ANCA-MIHAELA GÂTLAN SECRETAR GEN Led Nr. 216 din 30 iunie 2022 Nr. consilieri Nr Nr. consilieri în Nr. consilieri prezenți care NU şi-au Nr. voturi „Ne voturi Nr. voturi HCL funcție exercitat dreptul PENTRU ÎMPOTRIVĂ ABŢINERE de vot 216 23 21 -— 20 1

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă