30 septembrie 2010 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 209/2010 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind condiţiile şi preţul de vânzare a spaţiilor medicale din Centrul Medical Bucovina str. Calea Unirii nr.24-26

Denumire
Hotărârea nr. 209 din 2010 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
209 / 2010
Data
30 septembrie 2010
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă vânzarea spaţiilor private aflate în Centrul Medical Bucovina, de la adresa Suceava, Calea Unirii nr. 24-26, destinate cabinetelor medicale şi activităţilor conexe actului medical. Se stabilesc condiţiile şi preţul de vânzare (cu opţiuni de plată integrală sau în rate, inclusiv avans de 15%), toate în euro, transformate în lei la cursul din data semnării contractelor; ratele lunare vor fi plătite în lei la cursul din data plăţii. Operatorul cumpărător suportă cheltuielile cadastrale, întabularea dreptului de proprietate şi înregistrarea ipotecii; raportul de evaluare şi procesul verbal de negociere sunt anexă la hotărâre, iar Primarul are obligaţia să asigure implementarea deciziei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă raportul de evaluare pentru spaţiile proprietate privată a unității administrativ teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activități conexe actului medical situat în Suceava, Calea Unirii nr.24-26

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL SUCEAVA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind condiţiile şi prețul de vânzare a spaţiilor medicale din Centrul Medical Bucovina str. Calea Unirii nr.24-26 Consiliul Local al Municipiului Suceava; Având în vedere expunerea de motive a Primarului Municipiului Suceava înregistrata la nr.29.787/23.09.2010, raportul Serviciului Patrimoniu înregistrat la nr.29.788/23.09.2010 precum şi Raportul comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară a Consiliului Local al municipiului Suceava; În baza prevederilor art. 5 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din OUG nr. 68/28.05.2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activități conexe actului medical; În temeiul prevederilor art. 36 al. (2) lit. c şi al. (5) lit. b, art. 45 al. (2), art. 47 şi art. 49 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă raportul de evaluare pentru spaţiile proprietate privată a unității administrativ teritoriale cu destinația de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activități conexe actului medical situat în Suceava, Calea Unirii nr.24-26. Art. 2.(1 )Se aprobă condiţiile şi prețul de vânzare din procesul verbal de negociere încheiat între comisia pentru vânzarea spaţiilor medicale și titularii acestora conform anexei la prezenta hotărâre. (2) Preţurile de vânzare a spaţiilor medicale în cazul achitării integrale cât şi în cazul plății în rate, respectiv a avansului de 15%, sunt în euro şi se calculează în lei la cursul din data încheierii contractelor de vânzare — cumpărare. (3) Ratele lunare sunt în euro, şi se achită în lei la cursul euro valabil la data efectuării plății. Art. 3. Cheltuielile ocazionate de procedura de vânzare în ceea ce priveşte efectuarea măsurătorilor cadastrale şi întabularea dreptului de proprietate privată a unităţii administrativ teritoriale precum şi înscrierea ipotecii sunt suportate de către cumpărător. Art. 4. Raportul de evaluare şi procesul verbal de negociere constituie anexă la prezenta hotărâre. Art. 5. Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de Primarul municipiului Suceava prin aparatul de specialitate. CONTRASE AZĂ SECRET CIPIU jr. IOAB CIUTAC

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă