27 iulie 2017 · Inițiator: Primarul municipiului Suceava

HCL 204/2017 Suceava adoptată

HOTĂRÂRE privind rectificarea Bugetului Local al municipiului Suceava pentru anul 2017

Denumire
Hotărârea nr. 204 din 2017 a Consiliului Local Suceava
Emitent
Consiliul Local Suceava
Număr
204 / 2017
Data
27 iulie 2017
Inițiator
Primarul municipiului Suceava
Localitate
Suceava, județul Suceava
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă rectificarea Bugetului Local al municipiului Suceava pentru 2017, adică se modifică suma alocată și alocările pe anumite programe și investiții, conform Anexa 1. Cheltuielile rămân cu limite maxime și se pot face doar în condiții legale și în limita creditelor aprobate; includ și aprobarea unui Program de obiective de investiții pe 2017 (cu modificări din Anexa 2). Pentru locuitori înseamnă că unele fonduri pot fi redirecționate spre proiecte/zone de investiții, cu termenele și condițiile specificate în anexele respective, iar lucrările vor fi realizate de Direcția Buget, Contabilitate și Fiscalitate și alte servicii ale primăriei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Bugetul Local rectificat al municipiului Suceava pentru anul 2017, cuprins în Anexa 1 care face parte intgrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

MUNICIPIUL SUCEAVA B-dul 1 Mai ns. 5A, cod: 720224 wWww.primariasv.ro, primsv(Aprimariasv.ro Tel: 0230-212696, Fax: 0230-520593 CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI SUCEAVA HOTĂRÂRE privind rectificarea Bugetului Local al municipiului Suceava pentru anul 2017 Consiliul Local al municipiului Suceava; Având în vedere Expunerea de motive a Primarului municipiului Suceava, înregistrată sub nr. 25.828/20.07.2017, Raportul de specialitate al Biroului Buget din cadrul Direcţiei Buget, Contabilitate și Fiscalitate, înregistrat sub nr. 25.829/20.07.2017 și Raportul Comisiei economico-financiară, juridică, disciplinară; În baza dispoziţiilor Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale cu completările și modificările ulterioare, ale Legii bugetului de stat pe anul 2017, nr. 6/2017; În temeiul art.36, alin.2, lit.b, alin.4, art.45, alin.2, lit.a, art.47 şi art.49 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă Bugetul Local rectificat al municipiului Suceava pentru anul 2017, cuprins în Anexa 1 care face parte intgrantă din prezenta hotărâre. Art.2. (1) Cheltuielile prevăzute în bugetul local pentru anul 2017 reprezintă limite maxime, care nu pot fi depăşite. (2) Angajarea şi efectuarea cheltuielilor aprobate în buget se realizează numai cu respectarea prevederilor legale şi în limita creditelor bugetare aprobate. Art.3, Se aprobă „Programul obiectivelor de investiţii pe anul 2017” modificat conform Anexei 2 care face parte interantă din prezenta hotărâre. Art.4. Primarul municipiului Suceava, prin Direcţia Buget, Contabilitate și Fiscalitate şi celelalte servicii funcţionale ale Consiliului Local, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor preze răi PREȘEDINTĂ D pă Ă Contrasemnează Nr. 204 din 27 iulie 2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariasv.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă